OPTm
nr.crt.

Momentele în care viața ta pare un șervețel de unică folosință nu sunt puține. Te uimește frecvența lor anemică, dar când importanța erupe ca un tremur necontrolat, nu te mai gândești la nimic. Toate întrebările puse devin nisip, te aștepți să mori. Plăcerea intervine după, când sufli din greu, de parcă ai alergat la un maraton. Ai scăpat doar cu o cicatrice sau așa crezi.

Dacă momentul s-a petrecut în doi, acel altcineva deține cheița cutiei tale negre. Chiar și un detaliu te poate destabiliza ...

N-o să vă păcălesc, nu cred deloc, dar absolut deloc, într-o sărbătoare unică a dragostei, într-un fel de baie publică, numai bună de frecventat pentru oameni din culturi felurite, cu tradiții, mentalități și povești de viață scrise cu cerneluri diferite. Așadar, nu cred în Valentine's Day (cu toată cohorta de inimioare, ursuleți, floricele și alte lucrușoare roșii, roz și diminutivate), iar studenții mei știu bine acest lucru, pentru că îi bat la cap cu timp și fără timp să-și găsească (sau să- ...

1. Când ai început să scrii poezii?

Am început să scriu pe la 5-6 ani. De tipar sau dictându-i bunicii. Povestesc despre asta în volumul meu, în poemul N.1984.

2. Ce poeți/poete te-au inspirat să scrii? 

M-au inspirat, de-a lungul vremii, o sumedenie de poete. Le-aș aminti aici pe Kim Addonizio, Dorianne Laux, Staceyann Chim, Sylvia Plath, Anne Sexton, June Jordan, Maya Angelou, Nikki Giovanni. Și sunt convinsă că uit acum multe. Poezia românească scrisă de femei am descoperit-o t ...

De-a lungul peregrinărilor personale prin teatre am avut ocazia să mă lovesc des de textul scris de Aldo Nicolaj, Hamlet în sos picant. Am văzut câteva montări, dar nu mi-au fost pe plac nicicum, însă pe cât am încercat să evit spectacolul, parcă și mai cu ardoare se apropia de mine. Într-un final, am renunțat să mai fug și m-am lăsat purtat de poveștile din bucătăria Castelului Elsinor. Textele lui Nicolaj s-au tot montat pe scenele teatrelor din București și din țară, prin urmare este un a ...

Vă prezint un buton de distrugere. Unul dintre butoanele mele de distrugere. Imprevizibilul. Un Trabant nu se poate cățăra printre povârnișurile unui munte. La fel de dezarmat sunt și eu în fața imprevizibilului. Mă paralizează. Timpul meu lăuntric (my inner time) este un ochi de apă închis într-un vid, nu există adieri pe suprafața lui, ci doar o stagnare predictibilă. Nu știu de unde mi se trage această alergie la neprevăzut, dar știu că vine la pachet cu o jenă fundamentală apărută încă din ...

Locul secund, noul roman al lui Rachel Cusk, Litera, 2021

În stilu-i specific, Rachel Cusk povestește fără grabă, dar cu o tensiune constantă și de invidiat, și te aștepți ca "atmosfera" să fie atuul cărții. Acțiunea se petrece într-o zonă izolată și aproape idilică, unde viața unei familii pare să fi intrat în armonie cu natura. Dar lucrurile se schimbă, după ce apare un musafir, un pictor fascinant. Accentul epic cade și de data acesta pe relații, urmărite în detaliu, puse sub lupă, în ...

Acestea ar putea fi cuvintele-cheie ale poemului Leoaica noastră, al poetului peruan José Watanabe. Meditație filosofică asupra zenitului sau ancestral coborât în junglă, discursul poetic al lui Watanabe ne uimește, ne derutează, dar ne place. Ne place pentru că este insolit: "Știu că soarele vine și pleacă, neliniștit, adulmecându-mă/ printre plantațiile de trestie-de-zahăr./ Știu că întârzie la zenit privind cu sete valea./ Soarele era leoaica noastră./ O imagine, chiar și de-o umilă repreze ...

BUNĂ, SUNT MOARTEA. De fapt, o mesageră a ei. Sunt o Umbră. Umbra de teren, mai exact. Ca să știți, eu sunt prima care vin la voi. Într-un fel de inspecție. Preventivă. Mă uit, analizez, fac bilanțul și-l prezint mai departe. După aia mai trece un timp... mult, puțin, uite, asta chiar nu o știu... Oricum, când sunt trimisă, ajung cu un scop. Că, altfel, aș sta numa' pe garduri și aș hărăți câinii... Pe mine mă simțiți la colțul străzii când tot întoarceți capul după fantome. Nici seara nu vă dau ...

Astă-vară, am dat o raită cu un prieten prin Podișul Babadag. La un moment dat, șoseaua ne-a purtat într-un sat lipovenesc numit Slava Rusă. Când am ajuns, era miezul zilei și soarele de august ardea peste un decor postapocaliptic. Curțile înecate în tufișuri, cu gardurile prăbușite, ascundeau cocioabe de chirpici care abia se mai țineau în picioare. Cincizeci la sută din sat fusese părăsit. Atmosfera avea în ea ceva de Prîpeat. Oamenii plecaseră fără bagaje, ca și când ar fi fost deportați și n ...

— Ce aveți de mâncare?

— Avem mai multe feluri: lasagna, paste, omle..

— Dați-mi orice, numai italienesc să nu fie. Vreau un sandviș. Nu mai pot, dom'le, paste, pizza, m-am săturat. Am lucrat trei ani de zile în Italia, la spălat vase într-un ristorante și mi s-a acrit. Vreau să-mi trăiesc viața. Știți cum sunt? Nu mă rețin de la nimic: vreau să mă plimb, să mă simt bine, să văd lumea. Nu să pun ban pă ban. O viață avem, ce dreacu'? Mâine poți să întinzi adidasu' și n-ai înțeles nimic. Nu că ...

hold me

mâini strânse pe corp

valea dorinței

iar ele urcă 

și apucă tot în calea lor.

sâni dezgoliți

ca două coline neexplorate

mâinile urcă și tot urcă

într-o căutare oarbă.

degete atente

cercetează plaiurile claviculelor

strânsoarea ajunge la destinație

și se întețește.

pielea de porțelan se distorsionează

sub frământările atente

ale degetelor lungi, dibace

asemuite cu cele ale unui pianist pasionat.

respirația se ...

În primăvara lui 1948, Eugen Țurcanu avea 22 de ani, era student în anul III la Drept, era căsătorit și avea o fetiță de doi ani. Înțelesese mersul societății și se înscrisese în UTC încă dinaintea instalării guvernului Groza. Ba chiar urmase cursurile unei școli diplomatice de partid și viza, probabil, o poziție importantă în statul comunist. Orice planuri de viitor își va fi făcut, ele au fost spulberate de arestarea din 25 iunie. Oportunismul (prezent și trecut) l-a costat scump.

Pe când av ...

Poem despre duminică

Duminica

e ziua în care

Meșterii își repară mesele

Dar eu îmi amintesc că

Duminica era ziua ta

În care mâncai iaurt cu pâine

Seara târziu

Și îl citeai pe Tzara

Mințindu-mă că l-ai înțeles.

Te văd lunea

Miercurea și câteodată

Vinerea la

00.53 fix

Eu mereu întârzii

Atingerile strict interzise

Practic imposibile

00.55 fix

Luna-i mai amară în

Ardeal

Aici e doar bolnavă de

Icter

Blocaj int ...

Se dă un fost sanatoriu pentru tratarea bolnavilor de tuberculoză înainte de descoperirea antibioticelor, care tocmai a fost transformat într-un hotel ce va purta numele de Le Sommet, dar a cărui inaugurare a fost amânată din pricina dispariției arhitectului principal, Daniel. Se mai dă și o polițistă, Elin Warner, care, în urma unei traume suferite la serviciu în urmă cu un an, și-a luat o pauză prelungită la finalul căreia nu știe încă sigur dacă se va mai întoarce sau nu pentru a prinde răufă ...