OPTm
nr.crt.

Nu știu dacă e o megatendință la nivelul întregului „sistem mondial postmodern”, dar știu că la nivelul a ce a mai rămas din învățămîntul nostru de umanioare (neproducător de bani, după actualele criterii de piață), de la clasa zero pînă la facultate, elevii nu sînt deprinși, în general, cu două operațiuni elementare menite să le deblocheze gîndirea: 1) exercițiul continuu al întrebării „de ce?”; 2) punerea adecvată în context istoric. Asta, în timp ce ni se livrează, demagogic, discursuri despr ...

Dincolo de impactul mai mult sau mai puțin entuziast ori agresiv provocat de filmul și, mai ales, de rolul lui Joaquin Phoenix, care a reușit (în sfârșit!) să obțină Oscarul pentru personajul Joker, producția semnată de Todd Phillips nu face altceva decât să continue o viziune inițiată acum mai bine de zece ani (unii văd în Christopher Nolan unul dintre principalii pionieri), care stă sub semnul umanizării excesive a personajelor catalogate până atunci drept negative. 

Estomparea granițelor con ...

O carte ce stă dintru bun început sub falsa impresie a unei colecții de proze, Ultimele povestiri (Editura Polirom, 2018, traducere de Cristina Godun) ale scriitoarei poloneze câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2018, Olga Tokarczuk, se devoalează progresiv, în ritmul lecturii, drept un roman ce ia forma organică a inimii, o carte ce se articulează discursiv din trei perspective apropiate celor trei femei ce poartă gene comune; trei generații carevasăzică: bunica, mama ș ...

Era toamna lui 2007 când am văzut primul meu film de Wong Kar-wai: O iubire imposibilă / In the Mood for Love. Fiind studentă la Facultatea de Film, vedeam foarte multe filme asiatice ca obiect de studiu. Sunt puține momente în viață în care simți că timpul se dilată, apoi se oprește și tu te scufunzi în clipă. Așa a fost această experiență cinematografică pentru mine. Am văzut filmul dintr-o suflare. Apoi am vrut să îl revăd. Atunci. Pe loc. Apoi să îl mai văd o dată. Apoi să văd toate celela ...

am luat cina și am vorbit despre realizări

ce înseamnă să faci ceva în viață să-ți atingi potențialul 

să le închizi gura părinților blocați pe traseu 

poate să scrii o carte bună să adormi fără somnifere

să te surprinzi în oglinzile hotelurilor de provincie

să-ți sugi burta

carnea ta are nevoie să iasă din câmpul gravitației 

pentru femeia cu fața încă tânără

viața înseamnă încălcarea punctuală a regulilor impuse de tată

să câștigi toate concursurile să nu fii un nor sterp i-a spus ...

Pe 15 octombrie 1929 apare, la Editura Rieder, Vers l’autre flamme. Atmosfera tensionată creată în jurul său la Paris îl determină pe Istrati (oricum înglodat în datorii și fără posibilitatea de a închiria o locuință) să plece din nou, neîntârziat, așa cum aflăm dintr-o scrisoare particulară. „Am fugit, de groaza lichelelor. Aci, mai îmi mângâi tovarășa și mai scriu nițel, într-un incognito riguros”. La întoarcerea din România, o lăsase pe Bilili la Viena și, pe la sfârșit de octombrie, se gră ...

În Iașiul studenției mele, exista Aleea Jurnaliștilor. Nu trecea nimeni pe ea, că nu prea aveai ce căuta acolo. Era în spatele Palatului Culturii, unde se deschidea un hău cu pretenții de părculeț, cu câteva alei și copaci rahitici și uscați vara. Era pe locul în care acum s-au aliniat terasele de lux, străjuind mall-ul. Tot orașul era în renovare: Mitropolia, Biblioteca Universitară, Teatrul Național, Universitatea, Muzeul Unirii – care nici nu era Muzeul Unirii pe vremea aceea. 

Așa că atunci ...

Ne naștem să murim. Moartea este complementară vieții. Viața nu poate exista în afara morții. Etc. Acestea sunt câteva dintre constructele culturale smulse din strădania de a face față, de a ne împăca, de a ne resemna cu trecerea într-o altă stare, pe care dovezile științifice nu ne lasă, deocamdată, să o numim altfel decât moarte. Și frica morții ne-mpinge către noi idei, către noi soluții, ne împinge să căutăm scăpare. Iar când nu găsim, plăsmuim.

Și când am obosit să ne uităm către fantasmag ...

Textul acesta ar fi trebuit să fie despre culorile unuia dintre cele mai vechi orașe europene – Plovdiv – și despre felul în care fiecare dintre straturile istoriei lui multimilenare i-a dăruit o altă nuanță, pentru a-și spune seducător povestea. Trăim însă, în aceste zile, într-o realitate care pare a condamna discursul la distincția austeră dintre alb și negru, important și lipsit de relevanță, contaminat și sănătos, responsabil și inconștient, așa încât o plimbare prin pădurea de culori a unu ...

Rar mi se întâmplă să nimeresc palmaresul vreunei competiții cinematografice, fie ea europeană sau americană. La prima categorie am mai avut ceva succes, dar la a doua, aproape niciodată, până acum, când le-am nimerit pe amândouă. Lungmetrajul Paraziți de Bon Joon-ho a satisfăcut deopotrivă juriul european al Festivalului de la Cannes și pe cel al Oscarurilor. Juriile celor două festivaluri nu au recompensat doar un film actual, cu o problematică contemporană, cu o intrigă captivantă și ale ...

„Există vreo diferență între un cititor, un scriitor, un traducător, un interpret, un compozitor etc.?”, se întreabă retoric Pascal Quignard în Vie secrète, carte apărută la Editura Gallimard, Paris, 1998. 

Viața ascunsă e o carte despre iubire, cu fața ei secretă, bântuită de fantasme, dar și cu fața ei livrescă, de meditație asupra iubirii. Este o meditație filtrată prin poveștile de iubire ale literaturii universale, pornind de la „corespondența esențială între iubire și experiența lectu ...

 În arcul temporal, întins de la 1 octombrie 1968 până la 31 decembrie 1969, care îi încadrează notațiile dintr-un jurnal scris în intimitate, dar destinat spre folosul unor viitori ochi-cititori ai lecțiilor sale morale, intelectualul interbelic Alexandru Mironescu se afla deja abandonat consecințelor unei categorisiri cu miros neplăcut ideologic: reminiscență a „lumii vechi”, trebuia să își accepte fără crâcnire condiția de tolerat al regimului politic la putere, emitent de pretenții din ce în ...

Brexit-ul, iminent la finalul lunii ianuarie 2020 după victoria conservatorilor, pune, cred, pe tapet două probleme subiacente extrem de neplăcute. Voi încerca să le enunț și să le analizez pe scurt în cele ce urmează.

1. Triumful tory nu a fost asigurat, ca până acum, de gentry și de upper middle-class, ci de proletariatul britanic, metamorfozat în versiuni mai puțin articulate verbal ale lui Nigel Farage. Pe Jeremy Corbyn îl respectă, în general, intelectualii, fiindcă stân ...