Brexit-ul, iminent la finalul lunii ianuarie 2020 după victoria conservatorilor, pune, cred, pe tapet două probleme subiacente extrem de neplăcute. Voi încerca să le enunț și să le analizez pe scurt în cele ce urmează.

1. Triumful tory nu a fost asigurat, ca până acum, de gentry și de upper middle-class, ci de proletariatul britanic, metamorfozat în versiuni mai puțin articulate verbal ale lui Nigel Farage. Pe Jeremy Corbyn îl respectă, în general, intelectualii, fiindcă stânga s-a mutat, cu arme și bagaje, în mediul academic, acolo unde mai există dezbateri de idei și proiecții ideale (cf. voga constantă degajată nu numai de istorici precum Eric Hobsbawm, ci și de teoreticieni literari precum Terry Eagleton). Resentimentari și rasiști, oamenii simpli din Marea Britanie sunt destul de departe de viziunea socialist-utopică din secolul al XIX-lea (prosperitatea imperială a anulat efectele "alienării" marxiste) și extrem de aproape de ideologia neoconservatoare, prevalentă și în Statele Unite ale Americii. Este îngrijorător că social-democrația care a constituit singura opoziție reală la imperialismul din a doua jumătate a secolului al XIX-lea dispare sub efectul noului opiu populist. (Între paranteze fie spus, sunt foarte curios cum ar interpreta recentele evenimente specialiști precum E. H. Carr sau E. P. Thompson.)

2. Pentru că tot am pomenit imperialismul (termen care, să ne amintim, era aproape inexistent înainte de 1880, adică de apex-ul expansiunii teritoriale preponderent europene), trebuie să punctez aici că nostalgia imperială a fost factorul determinant al opțiunii pentru Brexit. Oamenii obișnuiți, care părăsesc această lume în anonimat și subzistă doar în memoria a două-trei generații de descendenți direcți, s-au agățat constant de ideea unei Magna Britannia, menite să le proiecteze o aură de sens și de memorie asupra unei efemerități ontologice percepute ca dureroase sau, la limită, chiar tragice. Însă orice imperiu care nu-și asumă prerogativele imperiale, y compris tirania, se metamorfozează inevitabil în ceea ce sociologul american Michael Mann numește "imperiu incoerent" (cu referire explicită la America din secolul XXI, rămasă singura superputere în urma încheierii subite a războiului rece): un construct schizoid și ambiguu, care flutură un ideal umanitarist îndărătul unei lăcomii expansionist-capitaliste.

P.S. De ce a pierdut Cameron referendumul privitor la Brexit în fața partidei Johnson? O posibilă explicație se găsește în relatarea directorului de comunicații al liderului conservator, Craig Oliver. Pe 9 iunie 2016, premierul vizita o fermă la care se găsea un taur cu penisul rupt. La vederea animalului, Ruth Davidson, leader-ul tory din Scoția, striga amuzată, spre încântarea lui Cameron: "Să-l botezăm Boris". Două săptămâni mai târziu, veselii pierdeau referendumul.