Sunt zen. "Sunt unsul lui Buda.

Mă ung cu Nirvana."

Alex zăcea întins pe canapeaua verde-venin din apartamentul său din Vegas, cu jumătate de blunt între degete și cu o sticlă de Chardonnay în echilibru instabil pe abdomen. Era unul dintre rarele momente, în care se simțea doar spirit. Trupul îi devenise abstract.

"One fat mary jane a day / Always keeps the fate away."

...Fredona românașul nostru trăgând din blunt în timp ce-și răsucea delicat, automat, încă unul. Frunza de tutun era parfumată și uscată fix cât trebuie.

SFERA din Las Vegas sclipea undeva în cadrul ferestrei, dominantă și posesivă în panorama luminos-multicoloră a Orașului. Un simbol al vestului Vestului, un fel de La tour Eiffel gravide... În capul lui Alex Werner, totul era mai clar ca niciodată. Sau poate mai puțin. În fond, cine mai știa?

Simțea canapeaua ca pe o navă-spațială care nu mai pornește. O numărătoare inversă fără sfârșit, a capitolelor. Doar ieșea fum... Deși, în sinea sa, știa cu siguranță că, deja, ajunsese undeva, departe. Poate prea departe. La un capăt. Și se stricase.

Înghiți o îmbucătură de fum gros și amar, odată cu vinul alb și aromat - și mintea i-o luă imediat razna.

O imagine se materializă, tehnic, din neantul minții lui confuze. Un lift. Un spațiu îngust, ca un uter metalic. Un timp limită, în care ai de urcat. Sau de coborât. Și gândul ăsta îl făcu să se încordeze.

"Ceea ce poți povesti unei ființe, nu merită filmat, fotografiat sau scris. În clipa aceasta nu am cui să-i povestesc, așa că, din păcate, scriu..."

Era el în lift. Cu alți patru. Și încă cinci în oglinda liftului, care se zgâiau la ei, mirându-se că nu sunt singuri. Nici ei nu erau singuri. Dar așa se simțeau. Nu știa cum îi cheamă, erau întâmplător împreună, toți voiau să urce, fiecare la nivelul lui, dar trebuiau să colaboreze ori, cum se spune, să conlocuiască, să co-existe, pentru moment. În acel lift. În acel prezent.

Oare toți urcau, ori coborau? Nu era clar. Pe panou – nimic. Tăcere. Doar respirații și o tensiune vibrând mut între ei, precum frecvențele extrem de joase.

— Hei! Nu aveți impresia că e ceva în neregulă cu drăcia asta?

Simțeau că urcau, știau toți că urcau, dar nu era nimic evident pe panoul de afișaj al ascensorului.

Lui Alex i se puse un nod în gât, nu știa dacă și celorlalți la fel. Scena devenise cat se poate de reală și actorul nu mai zbura cu fotoliul lui metaforic, verde-venin, prin univers ci ajunsese aici, ca Trix, cu camera lui Kubrick.

...

— …Nu vei ajunge la școală la timp, nu vei da Testul la Matematică, nu vei putea merge mai departe la Colegiul pe care ni-l dorim, nu vei ajunge nimic în viață – spuse un tată, scăldându-se în reproșuri domestice, fiului cu care se afla în același lift, defect.

— Tati, tu știi că peste 7,59 miliarde de ani planeta noastră va fi absorbită de Soare, după ce acesta, transformat într-o gigantă roșie, va înghiți planetele Mercur, Venus și Pământ? Am citit pe net că de fapt peste 22 de miliarde de ani, chiar întreg Universul se va sfârși. Ce înseamnă viața noastră, atunci? Și școala, problemele, exercițiile, ce importanță mai au? …Iar noi aici pe Pământ nu suntem nimic mai mult decât un fir de nisip de pe o plajă pe care nu mai aleargă nici un copil. Plaja neagră de la Vik, unde am fost în Islanda, anul acesta, plaja de la capătul lumii. Reynisfjara.

— Acum ți-ai găsit să te gândești la asta.

— Dar când? Când ar trebui? spuse copilul. Învață-mă, tata.

...

Johnny Scriitorul, pentru că se întâmpla să fie și scriitor, dar mai puțin cunoscut în lift, găsi de cuviință să își scoată carnețelul și să noteze tot ce se întâmplă. Pentru posteritate.

"Care posteritate? Femeia de serviciu care va deschide ușa liftului pentru a spăla dușumeaua? Dar o va deschide ea vreodată? La care etaj? Și ce va mai găsi acolo, înăuntru?..." – își nota scriitorul înfrigurat, cu pixul, în carnețelul său.

Johnny celălalt, în camera lui din Vegas, se mișcă ușor pe canapea. Mângâie suprafața goală a măsuței de cafea, ca și cum căuta ceva. O clipă. O femeie. O idee. Găsi paharul de vin și îl strânse în mână, cu încredere.

Liftul. Liftul ăla nenorocit în care era prizonier și oglinda din care îl privea Alex Werner. Cariera lui. Trecutul. Și poate și viitorul. Unde îl duce liftul. Unde se va opri. O cutie care urcă, iar înăuntru pot fi vii, ori morți. Chiar și așa, toți vor să ajungă undeva, dar habar n-au - dacă vor ajunge. În posteritate. În marea Artă. În eternitatea de doi bani, Money Shot, a fiecărui etaj...

...doar camera lui Kubrick continuă să filmeze impasibilă scena pastorală născută din flori de canabis și frunze de tutun...

(frag. din romanul Dragoste și moarte în Las Vegas)