Sistemul de educație are datoria să se concentreze pe un cuvânt important astăzi: educabilitate. Adică acea predispoziție, intenție dirijată, atenție asumată de a fi educat și de a accepta să fii educat de ceva sau cineva (profesori, părinți, modele sociale, cărți). În schimb, noi astăzi observăm că ideea de a fi educat este tot mai contestată. Auzim frecvent: "la ce ne mai folosește să mergem la școală?", "la ce îmi folosește să învăț atât?", "la ce îmi folosesc cărțile citite?" și multe altele de această manieră. Pentru a răspunde la aceste atitudini care vin simultan și din mediile sociale și din cele familiale, este necesar să răspundem la următoarea întrebare: Ce anume produce lipsa de educabilitate? Încercăm să schițăm câteva răspunsuri orientative în această direcție. Încercarea de a reforma sistemul de educație a înseamnat o succesiune de experimente sociale și improvizații de moment. Concentrarea pe așa-zisele reforme ar fi mai cinstit să se concentreze pe valorile pe care școala le transmite, pe relația profesor-elev-părinte, pe întărirea statutului profesorului în societate și pe o mai clară evaluare și pregătire a personalului didactic. Despre toate acestea se poate vorbi mult și nepotrivit, dar considerăm că doar astfel putem oferi o mai mare încredere ideii de a fi perceptivi la educație. Nu mai are sens să încercăm să definim sau să analizăm ce este educația. Este necesar să pornim de la o problematică mai simplă, dacă mai suntem dispuși să ne educăm, să fim educabili.

Interesul pentru educație nu se mai trezește prin transmitere socială

Când ne gândim la transmitere socială, facem referire la familie, cercul social și în final la școală. În primele două atenția pentru educație este la mare concurență cu alte interese individuale, de grup, sau familiale. Școala pe lângă faptul că este îndreptățită să transmită cunoaștere și să educe, trebuie să combată și aceste tendințe de fragmentare a transmiterii sociale. La care mai adăugăm și o birocrație nesăbuită ce încurcă flexibilitatea și aportul personal al educatorilor / profesorilor față de cei educabili. Cititul este o construcție culturală, la care puțini dintre noi mai aderăm. Mai mult, cititul este o sursă importantă de a educa, iar cartea este un instrument extrem de facil astăzi, dar tot mai puțin folosită. ChatGPT devine un fel de părinte protectiv ce câștigă încrederea tot mai mult a tinerilor și chiar a părinților. O mare parte a elevilor și părinților acceptă cu greu să recunoască că un profesor este o resursă individuală, autentică care se intruiește constant pentru a transmite cunoaștere. A acorda încredere ChatGPT-ului în detrimentul profesorului este un refuz și pentru educabilitate. Pe ChatGPT nu îl poți certa sau contesta, dar pe profesor da. Concurența cu ChatGPT-ul vine la pachet cu atitudinea necinstită față de profesori. Vrem sau nu vrem să acceptăm, ei sunt o sursă importantă pentru educație.

Evoluția civilității și a cooperării sociale vizează alte componente

Felul în care interacționăm și construim modele de colectivități sociale s-a schimbat. Densitatea și intensitatea conflictelor pe teme diverse arată o erodare a felului în care aderăm la principii sociale importante, așa cum sunt adevărul și dreptatea. Oferim multă atenție unor fracționări de cunoașteri ce nu completează o cunoaștere sistematizată și critică. Mobilitatea este o altă componentă ce duce către o mai mare stratificare a integrării prin educație în societate. Educația presupune și o investiție într-un timp îndelungat. Cine mai este dispus să investească în educație doar pentru a întări spiritul și simpla evoluție personală? Dezvoltarea personală a devenit o teorie redundantă care ne învață să ne gestionăm emoțiile și să facem bani. Cum poți face o evoluție a unei civilizări, când diversitatea celor care se dau mentori nu reprezintă nicio bază socială realistă. Și putem observa că în sistemele de educație formale se intervine tot mai des cu metode și instrumente din zona non-formală, care încearcă să contracareze formalul, chiar să îl scoată din ecuație. Chiar educația privată devine un model pentru cei care își permit, iar școala rămâne doar o instituție de petrecere și trecere a timpului.

Contextele realităților sociale și a tipurilor de cunoaștere sunt diferite și diverse

Realitatea socială este extrem de diversificată, iar rolul de educator îl oferim tot mai des rețelelor sociale și inteligenței artificiale. Profesorul nu mai este o realitate socială de care să te prinzi, el este doar un instrument pentru a te menține într-o comunitate, una instituționalizată și cam atât. Aceasta este modalitatea de a gândi activitatea unui profesor și a școlii. Ceea ce este greșit, indiferent cât de bune sau mai puțin bune, actualizate sau neactualizate ar fi programele școale. Degeaba încercăm să facem noi programe școalare, dacă atitudinea noastră față de ideea de a educa este delăsătoare. E potrivit să ai încredere în ceea ce ți se predă. Obișnuința a devenit să ne obținem informațiile sau o așa presupusă cunoaștere din mediul online, prin tot ce este mai facil și mai simplu. A înțelege o realitate socială și a cunoaște, necesită efort. Cunoașterea este un motor al pasiunii, al inteligenței arzătoare. Astăzi a vorbi de cunoaștere înseamnă prea multă bătaie de cap, un dezgust pentru iubirea față de tot ce ne formează atitudini și nu deprinderi de navigare pe internet sau metode de supraviețuire în cotidianul dezolant.

Ideile nu mai sunt generatoare de atitudini și valori sociale

Ne concentrăm prea mult atenția pe acțiuni ce generează interese pe termen scurt, bucurii scurte și înfrumusețate de pe o zi pe alta. Stima de sine nu se mai evaluează prin idei, ci se aprobă întotdeauna prin faimă și ieșirea în evidență. Când ești într-un stadiu avansat de educabilitate, urmărești să îți îmbunătățești situația socială și personală, transferând critic și deschis idei care te ajută să evoluezi. Am trecut de la ideea "cărțile ne fac mai buni", la "ai ChatGPT, ești cool". O idee te ajută să descoperi, să analizezi, să critici, să substitui cu o altă idee sau să adopți o idee pentru a genera atitudini și valori sociale. Ce valoare socială generează inteligența artificială? O non-ființă poate ființa? Este adevărat, o idee nu este ceva practic, palpabil, dar te ajută să folosești logica, rațiunea, ceva specific uman și apoi să acționezi. Dacă noi avem despre școală și educație doar gânduri puțin solicitante, atunci nu rămâne loc pentru educabilitate.

Progresul individual nu se mai bazează pe educație

Chiar dacă nu mai admite multă lume acest adevăr și chiar dacă mulți redefinesc ce anume este educația, realitatea este că doar cu ajutorul ei se poate realiza un progres, unul stabil și onest. Progresul nu se realizează prin mușamalizări, compromisuri, teste de supraviețuire pentru a reuși în viață, descurcăreală. Acum, să nu avem impresia că toată lumea poate filozofa la standarde înalte când merge să cumpere o pâine sau să își facă rost de un serviciu. Dar nici nu poți înghiți orice tip de pâine ți se oferă pe tavă cu o minimă implicare. Putem admite că orice și oricine este educabil, dar e necesar să fim deschiși spre educabilitate, să pornim de undeva. Este ușor să strigi în gura mare că ai nevoie de educație, dar toți refuză să fie parte din ea sau o contestă.

Stratificarea socială este haotică

Atât timp cât inegalitatea a fost remediată prin drepturi extinse, iar libertatea de acțiune a fost tot mai importantă, indivizii se găsesc în situația de a fi prea siguri de ceea ce gândesc și fac. Nu se mai fac distincții clare între rolul nostru social, între statut și modele de dezvoltare. Mai mult, educația pe care o dobândești este și o sursă de proprietate individuală. Ceea ce ai acumulat tu în timpul școlarizării, spre exemplu, este un bun individual și recunoscut ca atare. Acest lucru nu mai este important, pentru că luăm în derâdere progresul individual și colectiv, sau mai corect spus, nu îi mai acordăm atenție, pentru că noi considerăm că nu trebuie să îl deținem. Ne putem afirma prin orice altceva și cu o minimă valoare.

Reiterăm ce am spus la începutul articolului, dacă nu există deschidere pentru educabilitate, nu putem vorbi despre educație (reforme, programe școlare, profesori, educatori, cărți). Suntem în situația de a clarifica câți mai suntem dispuși sau ne dorim să fim educați. Altfel, cu un competitor foarte puternic, așa cum este inteligența artificială și cu o contestare nesăbuită a ceea ce oferă școala acum, nu o să ajungem niciodată la un consens pentru schimbări, iar cele care se vor face, vor fi doar niște improvizații pentru a distrage atenția. Un exemplu: degeaba schimbăm programa școlară pentru limba și literatura română la clasa a IX –a, dacă noi nu le transmitem tinerilor idei și cunoștințe despre ce sunt cărțile și importanța lor în formare. Prima dată să admitem că vrem să ne educăm și apoi reformăm.