Seara trecută am fost la Bulandra, la aniversarea lui Victor Rebengiuc. A împlinit 93 de ani serbați, cum astfel – decât la teatru, în Sala Liviu Ciulei. O seară caldă, cu multă lume.

VIDEO

Chiar de la intrare m-am întâlnit cu Vlad Zamfirescu, ieșit din rol, cu o pereche de luminițe noi în ochi, care m-au făcut să cred că se pregătește pentru vreun personaj cehovian.

La cartea de impresii, de pe biroul doamnei Bulandra, am zărit-o pe Marie-France Ionesco, iar peste capete s-a răspândit un zâmbet care avea ceva de povestit despre niște scaune. Am scris și eu câteva cuvinte sperând ca maestrul Victor Rebengiuc să le citească într-o zi.

Invitații, în grupuri obișnuit, înfloreau în lumina foaierului, iar printre ei, volumul de confesiuni, Ăsta-s eu, plus un afiș uzual, unde mi-am făcut mai multe poze. Actori, jurnaliști, muzicieni și cineaști - cam asta era componența sălii. Cătălina Mustață, strălucitoare, ca întotdeauna. Rodica Mandache plină de poeme, cu multă lume ascunsă într-un deget de mănușă, parte dintre ele ajunse la mine, după o îmbrățișare ca pe vremuri.

M-am mai învârtit puțin, am schimbat două vorbe cu Gina. M-am întâlnit cu Gabi Lupu și m-am salutat cu Nicolae Prelipceanu, Loreta Popa și cu mulți alții.

Sărbătoritul a apărut însoțit de Mariana Mihuț și a început spectacolul. Scena era transformată în pădure de mesteceni, iar printre copacii albi suspinau personajele lui Rebengiuc și alte câteva sute de personaje, rămase pe scenă din anii trecuți. Un film cu secvențe din rolurile sale, muzică bună, freamăt discret, plus Marina Constantinescu, în rol de gazdă a discuțiilor.

Și chiar am avut parte de povești, evocări memorabile. L-am ascultat pe Andrei Șerban, vorbind despre dispariția cuvântului respect, amintind oameni importanți care au trecut prin aceeași sală de teatru și i-a făcut sărbătoritului un laudatio, ca o declarație de dragoste. Foști studenți, discipoli, fani. Marian Râlea a evocat cu haz, Emilia Popescu a povestit de pe când avea 19 ani, făcându-mă să-mi amintesc și eu anii ăia. L-am ascultat cu bucurie pe Șerban Pavlu, vorbind în modul lui cald și narativ, mulțumindu-i maestrului.

Nici nu mai știu câtă lume a trecut prin scenă. Tudor Giurgiu m-a impresionat prin simplitatea amoroasă a cuvintelor despre despărțiri, despre Moromeții, despre colaborările cu Victor Rebengiuc.

Și în fine, a urcat pe scenă sărbătoritul, într-o formă de zile mari, întinerit chiar, scuzându-se că trebuie să plimbe un baston. Și pe măsură ce vorbea, vedeam un puști, bucureștean cuminte, cum zicea, coborând spre Dâmbovița ca să vadă dacă n-au venit berzele de agat, dacă nu cumva îl strigă cineva, pe numele său secret.

În ciuda numărului mare de invitați, a fost o seară intimă, de ținut minte, în urma căreia a rămas un portret de fum, cum au doar unii dintre oameni, cei care știu să-ți lase exact cuvântul invocat de Andrei Șerban, ca să-l dai și tu mai departe.

La plecare m-am pupat cu Tudor Giurgiu și m-am îmbrățișat cu câțiva actori.

Și las aici urarea mea, pentru doar una dintre miile de fețe ale acestui actor fără moarte: La mulți ani, Apostol Bologa!