Că viața-i o scenă și-i numai teatru se știe de când hăul. Orientalii ziceau de mii multe de ani că-i maya și lila, adică iluzie, joc. Încă mai sunt unii de cred că netul e doar o joacă, însă din ce în ce mai mult ne convingem că e chiar viață. În hăul lui nu pierdem vremea și suntem copii, ci, din contră. Ne ducem viața (deci îi consolidăm, însoțim și călăuzim entropia, așadar ne pierdem viața), iar, crezând că ne jucăm pauzal, de fapt ne-o mestecăm/înghițim/digerăm fizic.

Clujenii Teatrului Național au săltat pe scenă o piesă proprie și specifică netului: Cum s-a îndrăgostit domnul Gherase de Clara Smith. (Autor și protagonist: Cosmin Stănilă; regie: Doru Vătavului.) Cu debut banal (jocul "bătrânului Gherase" dinadins e prost, caricatural, fals, deoarece personajul de sub machiaj și scleroză are 27 de ani și se preface). Banal fiindcă ne-arată un pensionar îndrăgostindu-se de pozele și vorbele scrise ale unei prezumptive blonde sexoase, șocându-se penibil când descoperă că din spatele monitorului îl manipula și escroca financiar un june african. Repet a treia oară: banal. Se poartă escrocarea sentimentală de la distanță și se va tot purta. De-aia firesc e să-ți vină să te ridici din sală și să pleci. Doar că, de eziți, e bine. Din online-ul vizual și epistolar se trece în acustic. Adică acolo unde nici scuza, nici minciuna nu mai încap.

Gherase se derobează de rol, își mărturisește vârsta și scopul (proiectul scrierii unei piese de teatru pe tema escrocheriilor online), gest în urma căruia adolescentul african întoarce și el foaia: "Ești la fel de escroc ca mine, ba chiar mai mare, fă bine și mă plătește!" Pentru moment (–ul plin de fuck you la gură), interacțiunea se suspendă; ulterior, ambele victime, schimbându-și atitudinea, se înmoaie, se împrietenesc. Africanul cel sărac și știrb colaborează la piesa scriitorașului român. Ea devine chiar tot ce-am văzut și vom mai vedea, arătându-ni-se că tot pe online fusese pusă la cale și regia, jocul actoricesc, textele pe care le credeam accidentale, spontane, neregizate. E vorba, așadar, de o piesă înscenată și jucată chiar în online, prezența și suprapunerea ecranelor netului fiind simultane cu jocul a doi inși real prezenți (Gherase și blonda care, rămânând în carnea și oasele junei sexoase, vorbește în numele și cu gura africanului).

Că netul e viață (precis un grămătic vigilent observă aici ostentativa repetiție a sintagmei carne și oase), azi știu toți. Filmul francez Doar animalele (Dominik Moll, 2019) vorbește clasic, adică succesiv-narativ, despre teribila împleticire de destine în multiversul în care viețuim, despre confuzia enormissimă, imparabilă și inconturnabilă dintre viață și vis, fantazare, transgresiune, real, online, adăugând mult insondabil, psihanaliză + filozofie ponderală. (Vezi lectura din: https://cafegradiva.ro/2022/11/doar-animalele-psihanalizei-moll.html – unde tot rămâne multă virgulă, rest de văzut sau de-avansat.)

Revenind însă la onorabila perlă de înscenare locală, ar mai fi ceva măruntar de adăugat. Anume că, dat fiind că africanul se zbătea să stoarcă banii bieților amorezați imaginari ca să poată fugi din țara lui plină de nenorociri și neșansă, era mai mult decât firesc ca, în culmea aplauzelor care finalizează spectacolul, să fie adus și el (surpriză!), în carne și oase, pe scenă. Ar fi fost un apogeu teatral maxim, marcând și mai puternic emoțional mintea spectatorilor actuali. Piesa, regizorul, scenaristul și teatrul clujean nu o fac. Probabil "din cauză de buget", probabil din comoditate. Aici fiind însă vorba, pe de o parte, de fleacul că știm ce-nseamnă lovitură de teatru, însă n-o comitem decât cum se știa cândva, și-anume în dulcele stil clasic al lui blablabla. Pe de altă parte, ar mai putea fi vorba și de-atât de repetata morală fără niciun efect: a nu duce lucrurile până la capăt (–ul Capăt). Mai mult: poate e ceva un pic și mai trist – empatie cu valoare și răspundere limitată. Oricum: păcat.