Nu te poți împotrivi destinului, dar nici nu-l poți forța.

Sunt cel mai optimist pesimist pe care-l știu.

Am intrat în epoca haosului planetar. Zero liniște. Zero răgaz. Zero orizont. De acum nu ne vom mai plictisi nicio zi. Iar ce urmează nu va mai semăna deloc cu ce-a fost înainte.

Răul e mai puternic decât binele. De asta binele învinge-n cele din urmă.

E un cheat code, în materie de putere și popularitate, să fii rău. O ironie de prost gust. De asta din sec. XX se remarcă Hitler și Stalin, iar din istorie se remarcă Dumnezeu.

Orice worldview/weltanschauung care e total, care explică tot, e – în definitiv – o teorie a conspirației.

Diferența dintre modurile (stră)vechi de-a privi lumea și cele noi e strict terminologică. Niciun materialism nu poate înlocui psihic zeii. Vorbim de dopamină, serotonină, adrenalină, melatonină și feromoni – și ne purtăm ca atare – nu pentru c-am înțelege, de fapt, cum funcționăm, ci, substituind vechea terminologie celei noi, ne spunem o poveste pentru a continua să funcționăm. Avem nevoie nu de o coeziune științifică ori epistemologică pentru a trăi, ci de una narativă. Mitologică. Daimoni, neuroni. Furii, neuromodulatori. Spirite, substanțe. Cuvinte deopotrivă de goale în care ne înfășurăm pentru a ne masca propria goliciune și de a o face – dacă nu mai tolerabilă, cel puțin – mai nevizibilă.

Gările, barurile și bisericile: oricîte ai vedea pentru prima oară, ai impresia că ai mai fost deja cândva acolo.

Nu subestimați capacitatea omului de a se învârti în jurul propriilor cozi imaginare. S-au construit civilizații întregi care să facă doar asta.

Profeția e predicție ridicată la nivelul de proiect.

Anglia. Surrey. Frensham Pond. Club de vâslire pentru persoane cu dizabilități. Oameni (i)mobilizați, paralizați de scleroze multiple și de cerebral palsy – luați pe sus cu hoist-ul din scaunele cu rotile și mutați în bărcile în care câte-un voluntar îi va plimba agale într-un iaz liniștit. Fără valuri. Fără unde. Doar cu rațe semisălbatice și lebede. Ai zice, la o primă vedere, că-i o parodie a mitului primordial, al eroului care a învins haosul apelor și se ridică triumfător și fondator deasupra. Ai zice, la o grăbită privire, că e o slăbire în vitalitate a rasei umane. Pe când, de fapt, ăsta-i apogeul nostru ca specie, ăsta-i rezultatul nostru final, pozitiv, semnul c-am reușit. Apogeu care ne definește – pentru foarte scurt timp, că suntem prea dereglați pentru a putea menține prea mult timp nivelul ăsta de decență.

Omul are potențial aproape nelimitat. Creierul și restul corpului sunt capabile de fenomene aproape miraculoase. Ca individ – nu colectiv. Colectiv, orice schimbare e târâită, până și revoluțiile.

Există miracole, doar că nu s-a întâmplat niciodată vreunul.

Nu cred că frumusețea va salva lumea, dar măcar o va vindeca. Ori măcar îi va amorți durerea. Ori măcar îi va anestezia decesul – ba chiar o va eutanasia extatic.

Religiile nu se alimentează din dedicare, pioșenie, sfințenie, mistică, apologetică ori chiar prozelitism. Nu nopțile de rugăciune intensă le fac să crească, ci crucile făcute grăbit și sporadic – acele aleatorii și stângace "doamne-ajută!" de dinainte de decolarea avioanelor. Acești paraziți arhaici colosali se dezvoltă nu prin teologi ori preoți, ci prin mulțimile superficiale și puțin cunoscătoare care-și rezolvă rarele și izolatele momente de criză internă cu soluțiile și mitologiile oarecum familiare, care li-s la îndemână. "Nu oricine spune Doamne-Doamne! va intra în Împărăția Cerurilor" – însă fără acești "oricine", împărăția cerurilor de mult ar fi încetat să existe.

Mitologia e o reglare istorică a ritmului circadian.

Nedormitul e cea mai pasivă și brutală formă de suicid.

Brainstorm / Green Needle

Sunt cel mai pesimist optimist pe care-l știu.

Nu poți forța destinul, dar nici nu i te poți împotrivi.

(fragmente din eseu)