am căzut cu capul pe clapele pianului ca un iubit

pe pieptul iubitei sale doar că iubita nu mai era acolo

nici clapele nu mai erau, rămăsese doar melodia

care umbla din perete în perete ca nebunia

mi-am făcut un test adn ca să văd că sunt eu

în continuare tot eu și nu știu ce-o să se întâmple cu mine

pentru că mă transform încet în altceva

și nu în gândacul lui kafka. mă transform într-o amintire

și e cel mai complex proces, mă transform în extraterestru

pentru că nimeni n-a văzut decât în filme

mă transform în mine, pentru că nimeni nu m-a văzut niciodată

sunt omul invizibil, sunt omul fără trup, poate am trecut

măcar o dată prin tine dar nu m-ai recunoscut. nu știu

ce zi e azi, dar pe mine mă vor îngropa pe lună, pe marte,

sau pe soare, va veni dragostea să mă ia

să-și pună ochii mei cum îți pun șoferii de tir afișe cu femei

visez și eu o moarte bună, ca toată lumea, visez și eu

măcar să nu mor singur, dar cu dragostea nu te joci

sfârșești mereu cu adn-ul tău, cu un pahar de tărie

o țigară, o moarte de traversat

și o planetă îndepărtată pe care niște furnici

îți fac statuie.