La prima vedere, textele adunate în volumul recent apărut, Echivocul nodului gordian. Ipostaze ale actului critic 4, îl plasează pe Cătălin Ghiță în familia amatorilor de difficiles nugae contemporane. Cititorii fideli ai revistei Ficțiunea vor recunoaște, fără doar și poate, stilul inconfundabil al autorului care, între 2020 și 2021 a publicat cu consecvență editoriale în cadrul rubricii cu același nume, plasând – nu fără ironie – problemele actualității sub semnul fatidicului nod. După cum mărturisește dintru început autorul, o asemenea emblemă permite (și chiar încurajează), pendularea "între verdict și amânare, între irevocabil și provizoriu, între declarație și sugestie", după o logică a ambiguității, ce are în primul rând meritul de a stimula reflecția și dialogul (fie el și virtual).

Cu apetit pentru causerie, cu umor și, nu de puține ori, cu luciditate tăioasă, Cătălin Ghiță atinge un evantai foarte variat de teme ale actualității, de la criza pandemică la Brexit, de la lipsa de empatie a politicienilor la conflictul dintre religie și știință sau la scăderea îngrijorătoare a nivelului de pregătire a absolvenților de universități. Ca să nu mai vorbim despre relația literaturii cu ceea ce este dincolo de granițele ei, de preferințe culinare, muzicale sau cinematografice, de reflecțiile despre intimitate și singurătate…Personal, am fost plăcut surprinsă, la relectură, în special de însemnările de călătorie (dacă pot să numesc astfel amintirile din stagiile europene și nipone). La acest capitol, remarcabile mi se par, de pildă, paginile despre Wannsee, unde descrierea lacului berlinez, cu apele sale cenușii, "sclipind oțelit în frigiditatea aerului prusac", reprezintă preambulul (și pretextul) evocării a două tragedii, ținând fiecare de un alt palier al istoriei: sinuciderea, în 1811, a scriitorului Heinrich von Kleist împreună cu iubita sa, Henriette Vogel și adoptarea, în 1942, într-o vilă de pe malul aceluiași lac, a teribilului verdict vizând exterminarea fizică a întregii populații evreiești din Europa. Într-un fel, textul acesta mi se pare emblematic pentru genul de reflecție sceptică (deloc superficială, în fond) pe care o propune, în paginile sale cele mai reușite, cartea lui Cătălin Ghiță. Din acest motiv, afirmam la începutul recenziei, că doar la o privire superficială, volumul se plasează sub semnul acelor difficiles nugae odobesciene. În egală măsură, mi se par savuroase (la propriu și la figurat) descrierile (menite, vorba autorului, să inducă "reveria rafinată") de delicatese culinare (a se savura, la pagina 195, paragraful despre scones, turtițele englezești ce se mănâncă unse cu smântână groasă și cu dulceață proaspătă; sau disertația – care mi-a amintit, din nou, de Alexandru Odobescu și de a sa "plătică de Snagov", prin epicureismul amuzat și rafinat – pe marginea preferințelor culinare).

Una peste alta, chiar dacă nu ești întotdeauna de acord cu opiniile autorului (ceea ce de altfel nici nu ar fi profitabil pentru un dialog autentic, fie el și virtual), nu poți să nu remarci spiritul viu, consecvența opiniilor, diversitatea enciclopedică a cunoștințelor perfect asimilate și eșafodajul impecabil al argumentației. Chiar și pentru cititorii mai puțin înclinați să mizeze totul pe cartea raționalității (printre care mă prenumăr) și ceva mai sceptici în privința binefacerilor progresismului en vogue, provocarea "nodului gordian" se poate dovedi stimulatoare.

Cătălin Ghiță, Echivocul nodului gordian. Ipostaze ale actului critic 4, Craiova, Editura Aius, 2023, 214 p.