Într-o zi din vechime, un bărbat avea un măgar. Omul era sărman și muncise mult măgarul, îl încărcase mereu cu poveri grele. Acum, măgarul îmbătrânise și nu mai putea munci, așa că bărbatul i-a spus:

— Vreau să te duc pe câmp și să-ți dau drumul.

— Nicio problemă, i-a răspuns măgarul.

Bărbatul a dus măgarul pe câmp și i-a dat drumul. Abia se așezase măgarul să se odihnească la pământ când a văzut că se apropie o vulpe. Cum a văzut măgarul părăsit pe câmp, vulpea s-a și gândit cum să facă să-l mănânce. S-a apropiat de măgar, l-a salutat și i-a spus mieros:

— Te ții bine, măgarule, ești îngrijit și curat.

Măgarul a înțeles numaidecât gândul vulpii și i-a spus:

— Așa este. Uite, stai aici lângă mine să-ți povestesc.

Vulpea s-a așezat și măgarul s-a pus pe povestit:

— Stăpânul meu a fost un bărbat tare bun. Grajdul meu era acoperit cu țigle, pereții erau căptușiți cu catifea, iar pe jos era marmură. Când voia să mă potcovească, îmi punea pe copite numai potcoave din aur curat.

Vulpea a crezut vorbele măgarului și numaidecât i-a și zburat gândul, întâi să ia potcoavele de aur și abia apoi să-l mănânce pe măgar. Măgarul a continuat:

— Dacă vrei să-mi vezi potcoavele din aur, apleacă-te și privește aici la copita mea!

Măgarul și-a ridicat un picior din spate, iar vulpea și-a plecat capul să vadă mai bine. Atât de puternic a izbit-o măgarul cu copita, că i-a crăpat capul vulpii și a omorât-o. Ultimul gând ce i-a trecut vulpii prin minte, înainte să-și dea sufletul, a fost proverbul persan "Dacă sunt neam de măcelar, de ce alerg după potcoave?"

Poveste spusă de Alireza Sanai, țăran agricultor din regiunea Isfahan în februarie 1973. Culeasă de Said Abualqasem Anjavi Shirazi. Tradusă din limba persană de Mihai Cernătescu.