camioneta

într-o vreme (când eram foarte singură)

îmi plăcea să mă uit la

filme americane de dragoste

o masochistă în cinematografele semipustii ale Chișinăului

îmi alegeam cel mai bun loc și

lăsam să se reverse peste mine

lumina multicoloră a așteptării

în filmele alea protagoniștii se iubeau mult

se certau, după care se împăcau pasional și tandru

apoi făceau câte o escapadă la cea mai apropiată benzinărie

să-și cumpere mâncare, gumă de mestecat și cola-cola

urcau într-un hârb de mașină americană

o căzătură scârțâitoare și ruginită

iar eu îi invidam din centrul sălii

și îmi doream mult o mașină din aia răblăgită și un iubit

care să mă ducă

până la magazinul din colț și să-mi cumpere un borcănaș de smântână

de asta mi-am amintit azi, când mi-ai deschis larg portiera mașinii

pe care scrie să se vadă din avion

mortare și ciment

curaj și duioșie, imagine la rezoluție maximă

prin anii ’70 ai secolului trecut

o femeie foarte curajoasă

își plimba copilul într-un cărucior de mușama

aparent nimic ieșit din comun

numai că

acel copil avea capul mare, foarte mare, cât jumătate de corp

nu țin minte nici chipul femeii, nici ochii ei

doar căruciorul

care scârțâia singuratic pe ulițile satului

o imagine la rezoluție maximă, făcută de un adevărat meseriaș

fruntea exagerat de lată a copilului fără vârstă

ochii lui mari, albaștri

și mama lui invizibilă

care îl ducea cu ea peste tot

fără să-i pese ce zice lumea,

fără să-i pese dacă acel copil seamănă cu neamurile ei sau cu ale soțului,

dacă e slab, gras sau de-a dreptul obez

și nici dacă va deveni vreodată ministru,

căci zilele lui erau numărate și ea, știind asta,

îl plimba, cu gând să-l înveselească

sau poate îl plimba pur și simplu

golită de gânduri și sens