Revistă print și online
Unde este proza fantastică românească, poate s-au întrebat ani la rând iubitorii de Mircea Eliade, de Vasile Voiculescu sau de Fănuș Neagu. Ei bine, proza fantastică a revenit în peisajul literaturii române și nu oricum, ci în trombă, cu un volum colectiv inedit care adună la un loc treisprezece scriitori români, pe numele lor din scripte: Pavel Nedelcu, Bogdan Răileanu, Iulia Micu, Lucian Mândruță, Mihai Ene, Cosmin Leucuța, Doina Ruști, Tudor Ganea, Allex Trușcă, Mihail Victus, Octavian Soviany, Iulia Pană și Radu Găvan. Aceștia semnează împreună șaisprezece texte, adunate de Doina Ruști, în Biblioteca de Proză Contemporană, de la editura Litera, și însoțite de o prefață consistentă, semnată de Andreea Apostu.
Dar ce este de fapt, fantasticul? Mergând pe firul etimologiei, ajungem la grecescul phantastikos, care desemnează tot ceea ce nu există în realitate și se manifestă în forme neobișnuite și deseori incomprehensibile. Conform dicționarelor, literatura fantastică e un gen bazat pe convenția agresiunii iraționalului și supranaturalului în lumea reală. Așadar, avem de a face cu descinderi ale irealului în real și ale iraționalului în rațional. Altfel spus, cu falii sau rupturi în mersul firesc al lumii, cel puțin așa cum o percepem noi.
Eliade leagă conceptul de timp/ spațiu de acela de irupere a sacrului în profan, de multe ori fantasticul manifestîndu-se la el în registre din spectrul religiosului sau al miticului. Și în volumul de față întâlnim câteva proze fantastice al căror areal de manifestare este cel puțin pigmentat de valori religioase ori mitice. Allex Trușcă, de pildă, ne propune o poveste cu reflexii în egală măsură religioase, istorice și ezoterice. Un student, care își așteaptă rândul la examinare, este poftit la o Judecată de Apoi, desfășurată în registru kafkian, într-un surprinzător decor, desprins din Cartea egipteană a morților; în același sens, Mihail Victus ne invită să facem cunoștință cu Umbra dracului, în fapt o ființă care suferă de o boală cumplită. Iar Bogdan Răileanu ne servește o distopie foarte asemănătoare cu prezentul pandemic pe care încă îl traversăm, în care Biblia și alte cărți sfinte din varii religii, precum și unele cărți ce conțin marile mituri ale lumii, se transformă în leacuri împotriva unui virus "fără chip și fără nume". De asemenea, motivul religios al ispitirii diabolice și al spiritelor nocturne îl regăsim și în povestea istorico-gotică, semnată de Octavian Soviany, o narațiune cu accente de roman de capă și spadă. Însă cea mai îndrăzneață proză cu substrat teologico-gnostic este Insuportabila plictiseală a eternității (a se observa titlul á la Kundera) de Lucian Mîndruță, în care acesta lansează o provocare: nu cumva Iadul este doar cealaltă față a Raiului? Poate că teribilele chinuri veșnice proferate de scrierile sacre nu sunt altceva decât plictiseala de a trăi inactivitatea la modul absolut.
Și dacă Lucian Mândruță ne inspiră printr-un titlu sofisticat, aș mai pomeni și o referință la Portretul lui Dorian Grey în proza lui Mihai Ene ori o rescriere în registru parodic a Nasului lui Gogol în povestirea Elvis părăsește clădirea de Pavel Nedelcu, cu deosebirea că pe protagonistul acestei povești nu îl părăsește nasul, ci... penisul. Și parodia, semnată de Cosmin Leucuța, Capra cu patru iezi, povestită din perspectiva inedită a lupoaicei, altfel spus a soției ucigașului, devoratorul a doi dintre cei patru iezi. Surprinzător la povestea acestuia este că reușește să obțină un mix de fantastic macabru și de umor, inclusiv prin faptul că îi aduce în aceeași poveste și pe Cei trei purceluși dar și pe Ursul (cel) păcălit de vulpe.
Nu lipsește din acest volum nici tema călătoriilor fabuloase, a faliilor în timp sau spațiu. sau alte structuri consacrate ale fantasticului de mistere. În povestirea Herr, semnată de Doina Ruști, fenomenele paranormale nu sunt observate decât de către Chiorpazaua, o fetiță cu strabism, dar pentru care acest defect se manifestă mai curând ca un dar, reușind să vadă dincolo de aparențe.
Pentru Tudor Ganea și Iulia Pană, fantasticul, la fel de subtil, se manifestă departe de spațiul aparent sigur al unui cămin, mai exact pe stabilopozii din cartierul constănțean Faleză Nord, în cazul celui dintâi, și pe drum, în timpul unei călătorii cu taxi-ul, în cazul celei de-a doua. O aventură bizară ce reușește să surprindă manifestări ale fantasticului în lumea reală se regăsește și în povestirea Iuliei Micu.
Formă sensibil deosebită de manifestare a fantasticului descoperim și la Radu Găvan, cel ce ne mitraliază aproape la propriu cu o poveste nu atât fantastică, cât mai curând hipnotică, psihedelică, cu puternice accente psihologice, o poveste scrisă parcă de un psihoterapeut, din bucățile disparate ale mărturiilor unui pacient supus regulat hipnozei regresive, cu scopul de a scoate la iveală toate firele unei puternice drame existențiale.
Așadar, povestirile fantastice, semnate de către cei treisprezece scriitori, se manifestă ca tot atâtea porți sau mai bine spus portaluri magice către noi lumi misterioase, uneori duioase, alteori înspăimântătoare, dar întotdeauna fascinante, lumi din care inevitabil ne întoarcem punând la îndoială tot ce știam despre lumea în care trăim și purtând cu noi dorul după necunoscutul ce ne face de fiecare dată să vibrăm pe alte frecvențe decât cele de zi cu zi.
O lectură ca un duș rece într-o zi toridă de vară.
Treisprezece. Proză fantastică, Editura Litera, BPC, 2021
Romeo Aurelian Ilie