Revistă print și online

Istoria Bibliei ca arhivă dialogică

În Lumea scrisă. Povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația, Martin Puchner relatează, chiar în primele pagini, aventura spațială a celor trei astronauți de pe Apollo 8, petrecută în luna decembrie a anului 1968. Frank Frederick Borman, James Arthur Lovell Jr. și William Alison Anders aveau de îndeplinit o misiune relativ simplă, cel puțin în aparență: să observe Luna, să identifice un loc de aselenizare corespunzător pentru o misiune spațială viitoare și să aducă imagini filmate pe care experții să le poată apoi studia. Însă, odată intrat pe orbita selenară, Apollo 8 începe să piardă contactul prin radio cu Terra de fiecare dată când se află în spatele Lunii, dându-le emoții celor de la Houston, sediul din Texas al controlului de la sol. În aceste condiții, întoarcerea pe Pământ se putea dovedi riscantă, întrucât presupunea activarea rachetei în timp ce aceasta se afla tocmai pe partea întunecată a Lunii, fără semnal radio. Era singura poziție din care se putea anula atracția gravitațională a Lunii: "Aveau o singură încercare – precizează Puchner – dacă dădeau greș, urmau să se rotească pe orbita Lunii tot restul vieții". Tocmai în acest moment crucial, punct culminant al expediției spațiale, cei trei astronauți se hotărăsc să transmită un mesaj neobișnuit către cei rămași acasă (în paranteză fie spus, transmisiunea directă era urmărită de un public alcătuit din 500 de milioane de oameni, fiind cea mai urmărită transmisiune în direct din istoria lumii de până atunci). În aceste condiții, pasajele din Cartea Genezei pe care Anders, Lovell și Borman le rostesc pe rând, în spațiul cosmic, înainte de activarea periculoasă a rachetei, capătă o semnificație aparte. Martin Puchner urmărește să ne convingă, prin această istorie plină de suspans și extrem de emoționantă, nu numai "că eroii principali din povestea literaturii nu sunt neapărat scriitori de profesie", ci – mai ales – că texte fundamentale, precum Biblia, au devenit adevărate "coduri-sursă pentru culturi întregi, spunându-le oamenilor de unde vin și cum să-și trăiască viața".

Mi-am adus aminte de acest episod citind cartea lui John Barton, O istorie a Bibliei. Povestea celei mai importante cărți a lumii, apărută nu demult și în traducere românească la Editura Humanitas. Pornind de la constatarea că – până și într-o epocă seculară cum este cea actuală – prezența Bibliei continuă să fascineze chiar și pe cei care nu cred în creștinism, Barton deapănă povestea celei mai faimoase cărți a omenirii pornind de la începuturile mitice și folclorice îndepărtate, până la receptarea și interpretarea de astăzi. O face cu inteligență și farmec, traducând într-un limbaj la îndemâna cititorului obișnuit chestiuni abstracte sau controversate și punând erudiția în slujba unei demonstrații pasionante, menite să clatine prejudecăți și mai cu seamă să redeștepte interesul pentru lectura și studiul Bibliei. Pericolul cel mai mare i se pare autorului acela de a transforma Cartea cărților dintr-un "mare cod" (după formula consacrată a lui Northrop Frye), într-un obiect venerat, dar necercetat decât, în cel mai bun caz, la suprafață, "un monolit sacru […] închis între două coperte negre de piele".

Pentru Barton Biblia este în primul rând o colecție de texte vii, "arhiva dialogului dintre autorii și transmițătorii tradiției", multe dintre citatele, aluziile și tiparele stilistice din cărțile sale supraviețuind ca vestigii sau fantasme în diverse tipuri de discurs din epoca actuală, inclusiv în domeniul advertising-ului sau al presei, adeseori ignorându-li-se însă proveniența (mulți vor avea impresia "că sunt din Shakespeare", după cum notează – cu umor – autorul). Exemplele sunt numeroase și relativ ușor de decriptat: "Cultura biblică […] există încă, iar agenții de publicitate se pot folosi de ea. Să ne gândim, de exemplu la ubicuitatea imaginii Evei în reclame de tot felul și la cât de rapid înțeleg consumatorii aluziile vizuale și verbale la mere, șerpi și pomi."

Una peste alta, meritul principal al acestei Istorii rămâne acela că – sub forma unei povești accesibile – lansează interogații menite să zdruncine certitudini și mai ales să ferească de primejdia "mumificării" una dintre cele mai importante și deopotrivă enigmatice cărți ale omenirii.

John Barton, O istorie a Bibliei. Povestea celei mai importante cărți a lumii, trad. din engleză de Cornelia Dumitru, București, Humanitas, 2021, 568 p.

Catrinel POPA

Lector univ. dr. la Facultatea de Litere din București și scriitoare, Catrinel a colaborat cu mai multe reviste culturale printre care România literară, Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca etc. Cărți: Caietul oranj (2001), Labirintul de oglinzi. Repere pentru o poetică a metatranzitivității (2007).

în același număr