Eram la teatru, se juca ceva după Pinter, cred că într-o versiune a lui Dabija. Mă prinsese, eram tot numai urechi. Personajele păreau afișe care se mișcau încolo și-ncoace, iar printre ele, o femeie de ceață, străbătută de spoturi verzi. Scena se derula într-un restaurant, iar discuția degenerase și pe măsură ce vocile creșteau în intensitate, femeia transparentă se dilua. După un timp am și scăpat-o din vedere, captivată de epica faptelor, când am simțit că cineva stătea pe fotoliul de lângă mine, unde nu-mi aminteam să fi fost cineva. Am privit fugitiv și m-a curentat: era femeia de pe scenă, în carne și oase. O actriță, mi-am spus, care acum aștepta să intre iarăși în scenă. Laura, mi-a șoptit ea, cu o voce foarte plăcută. Acum vedeam că era elegantă, cu o rochie neagră, pe care străluceau niște perle. Nu știu cum, după spectacol am ajuns să bem ceva împreună și-abia atunci mi-am dat seama, după ce am ascultat-o mai bine de-un ceas, că-mi spunea un poem lung, foarte urban, cu străzi pavate cu piatră cubică, ceva despre un bărbat înalt, cu voce profesorală. Iar când cuvintele s-au pierdut printre scaune, eram singur, nu mai era nici urmă din Laura. Am mai întâlnit-o după aceea, odată am fost la un curs al ei, dar niciodată n-am mai auzit-o după aceea recitând versuri.

1. Ce obiect vrăjit ții în buzunar?

Aleg să răspund atipic, trimițându-ți două poezii din viitorul meu volum de versuri, Trucuri urbane. De ce atipic? Nu am cum răspunde serios la întrebarea despre "obiectul vrăjit", câtă vreme nu știu despre mine să am sau să fi avut vreodată vreun talisman. Așa că la asemenea provocare ar putea funcționa drept replică textul meu Note de subsol, în care apare un fotoliu albastru, obiect fetiș:

Ți-e mai milă de fotoliul lui albastru

decât de genunchiul tău drept –

Și-ar mai fi și-o lebădă de cauciuc - dar despre ea vorbim altă dată. Fotoliul și lebăda mi-ar putea purta un (pseudo)noroc. Să presupunem.

2. Ce personaj de ficțiune ai invita la tine, la cină?

Dacă ar fi o miercuri seara, l-aș invita pe Alfred Lambert al lui Jonathan Franzen din romanul The Corrections / Corecții. De altfel, el e posesorul fotoliului albastru, mă gândesc că l-ar aduce cu el… Ba l-aș chema și pe Franzen însuși, dar și pe filosofii Bruno Latour și Martha Nussbaum, care cu toții pentru mine sunt personaje în toată regula. Ar fi o masă frugală, cu vorbe multe.

3. Povestește-mi cum a ajuns Macduff în campusul de la Cluj!

Acum 5-6 ani am intrat în campus și-am deschis poarta, spunând cu voce sonoră să poftească Stephen Greenblatt! Desigur am vrut să fac o glumă, dar a apărut în persoană, îmbrăcat cu un sacou bej, iar în urma lui veneau Lady Macbeth, cu o sprânceană ridicată, Iago, Macduff, Caliban și Prospero. Iar undeva, la oarecare distanță, zâmbeai tu:)

Bizar e că n-am mai putut să scap de ei nici în ziua de azi. Înainte de-a adormi, le scriu poeme ca să mă lase în pace.