OPTm
nr.crt.

Este o amintire care îți stăruie în minte precum madlena proustiană: prima vizionare, la videocasetofon, a peliculei din 1987 a lui John McTiernan, Predator. În deschiderea acestui gorefest de adolescenți acneici, un membru al commando-ului de elită, Blaine (interpretat de luptătorul profesionist Jesse Ventura), pornește casetofonul într-un elicopter care survolează jungla central-americană și, din boxele date la maximum, răsună prompt versurile piesei Long Tall Sally (1956): "Well, long ...

Formată la școala de la Brașov a regretaților Gheorghe Crăciun și AL. Mușina, Ștefania Mihalache e o prezență constantă, stimulativă, în literatura autohtonă a ultimelor două decenii; a publicat la început poezie, a amorsat apoi romanul (polemic-identitarul Est-falia, narațiunea "corporatistă" din Poemele secretarei) iar acum debutează în critică printr-un volum dens – la origine teză de doctorat – pe o temă caracteristică, obsedantă chiar, a prozei românești postdecembriste.Probă de maturit ...

La Craiova lumea este foarte agitată și inventivă. N-ar sta în casă sub nicio amenințare, prin urmare, chiar și pe timp de pandemie, mulți au găsit metode să se plimbe în mod legal. În plus, nu prea vezi lume tristă pe-acolo. În orașul ăsta, unde viața se derulează la cote înalte, trăiește și Adriana. Printre lucrurile ei de preț se numără o trusă de penițe, care desenează singure, niște instrumente fine, trase-n argint. Le-a primit cadou de la spiridușii-fierari din Lunca Jiului, demult, cu ...

Se spune că fiecare carte își are destinul ei! O chestie ipocrită, ca multe altele! În realitate, și cărțile cer bani, ca toate celelalte. N-o să vorbesc aici despre motivație, despre scriitori desculți, epigoni, pastișori. Modelele țin de conjuncturi destul de bizare. Unii au avut un dascăl, pe care l-au admirat în demență și vor să fie ca el. Dar cei mai mulți au ales calea scrisului pentru că, în copilăria plină de televizoare, au văzut un scriitor cu microfonul în gură. Au văzut conducători ...

autorul tastează cu predestinare

un cabalist

litere spadă

trasoare

pălăria Saturn cu inele de diamant roșu

trece din baia de purificare 

în caietul cu litere vii

un rabin își spală fața de șase ori 

în manuscrisul

despre întunericul din oglinzi

a avea sau a fi

pe tabla lapis lazuli

zece porunci salvează 

un eremit

1 noiembrie 2019, Authors’ Day

sunt o imagine poetică

în casa a șaptea a căsătoriei 

unde nu e nici-o planetă 

și nici-o efemeridă

creierul meu e tot m ...

Georges Perec scria undeva că spațiul pare să fie mai prietenos sau mai inofensiv decât timpul: întâlnim pretutindeni indivizi care poartă ceasuri, însă foarte rar semeni de-ai noștri dotați cu busole. Mi-am amintit această observație – pe cât de justă, pe atât de amuzantă – a lui Perec, pe când citeam Busola, romanul dinstins cu premiul Goncourt al lui Mathias Énard și tradus în limba română, cu exemplar profesionalism, de Cristian Fulaș cu ceva timp în urmă.

Prima și cea mai la îndemână con ...

Izolarea din martie-mai ne-a adus, odată cu doza zilnică de anxietate, și, celor mai norocoși, destul de mult timp liber. Timp pe care nu l-am petrecut numai printre cărți, cu filme și piese de teatru, ci și cu știri, comment-uri și talk-show-uri urmărite online și la TV, în căutare de vești noi despre cum o să arate viața noastră peste o zi sau peste o săptămână. Am trecut prin experiența comună a expunerii la gigabaiți de fake-uri, de la ingenua întrebare a unui președinte - dacă n-ar fi ...

   Marele clișeu legat de femei: pantofii. Unele parcă n-ar ști, așa că îl împănează în continuare: le vezi pe stradă în pantofi cu toc subțire, înalt bine, și câteva reușesc să meargă drept-aproape normal, dar altele n-au cum, pentru că unii pantofi sunt cum sunt, așa că labele picioarelor se sprijină pe partea din față și pe cea exterioară și atunci mersul iese crăcănat și seamănă cu o încercare stângace de a imita mersul masculin a lui Ellen Barkin. 

  Toată copilăria mă gândeam -când venea ...

Și dacă am chef să fac singură pâinea?  Cuvinte cuminți… Așa-i? Denotă hărnicie și pasiune pentru muncă,  nu atrag atenția în mod deosebit și pot aparține cu ușurință unui bucătar (în engleză nu există diferența de gen) sau unei gospodine, de fapt, oricine le-ar putea rosti cu condiția să știe cum se face pâinea… V-ați fi gândit vreodată că de fapt ne vorbește un copil? O fetiță care în spatele unei atitudini răsfățate ascunde drama profundă a maturizării mult prea timpurii într-o lume aspră, în ...

Dragă Anca, ce faci la Beirut și de când ești acolo?

Sunt profesor de limba franceză și limba română la liceul AMLIEH din Beirut, sunt președintele Asociației România Levant și profesor de limbă, cultură și civilizație românească în cadrul acestei asociații, Asociația Comunității Românilor din Liban. Sunt fondator al revistei Orient Românesc. Am plecat din țară prin căsătorie, de mai bine de 30 de ani, dar am rămas legată de România, de Iași, orașul meu natal, orașul meu de suflet. Iașu ...

Cititnd în numerele trecute articolul lui Andrei Șerban despre mega succesul Westworld, am simțit nevoia unei reevaluări a temei. Ori de câte ori se referă la Vestul sălbatic, americanii țin cont de două coordonate constante în definirea paradigmei: pe de o parte, îl privesc ca pe un ținut aproape neatins de civilizație, un soi de paradis pierdut, suspendat undeva în afara timpului istoric, amprentat de valența eternității tocmai datorită neîmb ...

Liber inspirat din Divina Comedie de Dante, Inferno de Romeo Castellucci face parte dintr-un triptic prezentat spectatorilor Festivalului de la Avignon în 2008: Purgatorio, Inferno și Paradiso. Dacă primele două pot fi numite fără echivoc reprezentații teatrale, a treia parte a tripticului este o instalație. De la Curtea de Onoare a Palatului Papal la celelalte două locații (Palatul Celestinilor și Parcul expozițional de la Chateaublanc), cele trei opere vor fi astfel confruntate nu nu ...

La mare distanță II

Deși mama murise cu doi ani înainte

tata încă-i ținea pe pat perna din trusou

și lînga perna ei sticle de apă fierbinte

și îi reînnoia abonamentul la metrou.

Nu puteai să-l vizitezi oricînd. Oricine venea

la el, cu-o oră-nainte trebuia să-l sune,

strîngea lucrurile mamei și le ascundea

ca și cum iubirea ar fi fost o infracțiune.

Nu voia să riște priviri neîncrezătoare

deși credea că-n curînd o să-i audă cheia

în broască, să-i pună capăt orelor amare. ...