Prozator de referință, remarcat în plin optzecism cu volumul de povestiri Maestrul de lumini(1985), Cristian Teodorescu a avut o ascensiune remarcabilă, fiind autorul unui număr însemnat de romane și povestiri, printre care Tainele inimei (1988), Îngerul de la benzinărie (povestiri, 2002), Medgidia, orașul de apoi (2009), Cartea pisicii (2017) și București, marea speranță (2019). A primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Române (1990), Premiul pentru proză scurtă (1997) și Premiul pentru roman ale Uniunii Scriitorilor (2010), precum și alte premii ale unor ziare și reviste. Povestirile sale au fost traduse în Olanda, Franța, Statele Unite, Muntenegru, Polonia și Ungaria.
confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii
În perioada 15-28 august - suntem în vacanță
Din 18 iulie, revista a apărut cu numele Ficțiunea OPTm
Ne găsiți și pe Voxa
În proza Dianei Dumitru există o melancolie convingătoare, un mod de a coborî autentic la emoțiile vieții curente. Fără preocupare pentru stil, scrisul ei se revendică mai degrabă ca discurs epistolar, convertit în posibilă poveste.
Ficțiunea OPTm
Cartea Românească. Educațional, 2021
Recomandată de Doina Ruști
Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?
Copyright © fictiunea.ro