Orașul se trezește la viață. Aerul curat al dimineții te face să te simți bine. Un bărbat între două vârste, cu haina pe umeri, se apropie de un taxi. E parcat la marginea bordurii. Două țigănci mătură și vorbesc tare. Taximetristul pare încă tânăr, dar are deja o burtă considerabilă.

— Bună dimineața..., se apleacă spre șofer clientul.

—Bună..., răspunde sec șoferul. Întoarce capul spre vocea care-l scoate din amorțeală. Ce-o fi vrând la ora asta, nu poate omul să bea nici o cafea. Șoferul bea cafea și fumează. La doi pași de ei se găsește un Non-Stop.

— Sunteți liber..., întreabă clientul, care așteaptă politicos să primească acceptul de a urca în mașină.

— Păi, nu se vede... Liber, unde mergem..., întreabă-răspunde vag plictisit șoferul. Are o privire nu foarte prietenoasă. Se vede că nu-l iubește nimeni, adaugă în gând rapid clientul, dl Ion Ion, director în Ministerul de Finanțe, cu un doctorat dat la Cluj. Detaliul ăsta nu-l știe decât povestitorul care face ce vrea cu viața eroilor lui. Uneori îi mai scapă din mână și nici el nu știe ce-o să se întâmple cu propriile personaje. Ion Ion este ardelean. Tatăl lui era Ion, pe băiatul cel mare îl cheamă Robert, pe cel mic îl cheamă Călin. E bine că acum sunt mulți ardeleni în administrația centrală. Oameni harnici și gospodari. Nu ca regățenii ăștia, leneși și hoți. Așa se zice, nu e neapărat să fie și adevărat.

— O cursă la Mogoșoaia..., răspunde clientul în timp ce se așază comod lângă șofer. Își scoate ochelarii de soare și-i pune pe cei de vedere. Nu stă bine cu vederea, dar altfel e sănătos tun. Nu are de ce să se plângă. Are multe pe cap, dar îi place de Marcela. Amanta, iubita, confesoarea lui. Vrăbiuța lui.

Viața lui. A mea, îi tot șoptește la ureche, chiar și atunci când știe că nu mai are nicio viață a lui. Doar a lui. Marcela e divorțată de ani buni și acum viața ei este el.

Ion Ion. Doar tu mă faci fericită, îi șoptește și ea la ureche, când se scoală și se duce să fac un duș. El e mândru, ea transpirată toată. Până se întoarce el, Marcela deja a ațipit. Uneori mai și sforăie. Trupul e leneș, face doar ce vrea el. O femeie care sforăie. Dacă mai și bea un păhărel. Două. Doar vin negru. E bun la sânge. Viața e frumoasă, ce mai!

Asta îl face să se simtă bine.

Un om fericit.

Lângă trupul ei uriaș se simte ca la Zidul Plângerii. Îi poate cere orice. A fost recent și la Ierusalim. Obligații de serviciu. Mereu e pe drumuri și mereu i-au plăcut femeile plinuțe. Când se suie Marcela pe Ion Ion, parcă simte greutatea pământului și uită de toate obligațiile de serviciu. Nu puține, situația economico-financiară a țării e dificilă. Responsabilitățile, uriașe. Și soția lui e de calibru greu. Surâde, e mândru de femeile lui plinuțe. A mai avut parte de una cam la fel când se tot ducea în delegații la Oradea. Îl aștepta la hotel, lucra la primărie, brunetă. Înaltă și cu ochelari. Desigur, lui îi plac doar brunetele. Și puțin păr la făfăloancă nu strică. Îl excită chestia asta. El e mai puțin voinic, dar a început să facă burtă. Asta nu-i place. O să înceapă să meargă și el la sală. Și la bazin, nu poți lăsa corpul în voia sorții. E doar demnitar, ce naiba. Și puțin tenis nu ar fi chiar inutil. Mai cunoști pe unul, altul, nu strică o relație în plus în ziua de astăzi.

— Ați făcut haltere..., întreabă clientul bine dispus și jovial. Are chef de vorbă, tocmai a fost la amanta lui din Berceni. Se șterge pe frunte cu o batistă de hârtie. Lumina dimineții începe să se facă simțită. Mereu s-a întrebat de ce se spune se crapă de ziuă. În vila lui din Mogoșoaia, toți dorm. Nu ar fi pentru prima dată când vine la o asemenea oră. Situația economică a României îi permite să vină la orice oră vrea. Suntem doar în NATO și UE.

Îi zâmbește iar șoferului.

— Nu, n-am făcut sport la viața mea, sunt un om leneș... Burta e de la bere... Îmi place..., răspunde morocănos șoferul cel voinic.

Și tace iar.

Abia încape pe scaunul lui.

Cum naiba poate conduce ăsta ?, se întreabă în gând dl Ion Ion, director în Ministerul de Finanțe. Cam slăbănog de felul lui, dar are trecere la femei. E bine dotat din punct de vedere al mădularului. Surâde mândru de el, a făcut multe femei fericite. Și când te gândești că în adolescență se tot juca în baie cu partea din corp care acum șade cuminte în pantaloni. L-a prins odată taică-su cu niște reviste cu femei, nici măcar foarte dezbrăcate, pozate la nu știu ce conferință pe țară a femeilor. Dar era cu fotografia lui Nicolae Ceaușescu și a soției lui Elena pe prima pagină. De atunci n-a mai luat reviste în baie. Cum dracu de a uitat să încuie ușa? Taică-su, o namilă de om, l-a bătut zdravăn. Era doar secretar de partid la Uzina Mecanică din Sadu, mamă ce scandal a ieșit. A fost. Acum el este director, are o nevastă zdravănă căreia îi place să joace canastă, gătește cam sărat, se îmbracă mereu sport fără să practice niciun sport. Copiii sunt deja mari, bani are, post bun are, 5 hectare intravilan, două automobile. Și Marcela, ei, da, Marcela care îl iubește și se simte bine cu el are, ce și-ar mai putea dori după ce a dat bani pentru pictură și la Mânăstirea Nicula? L-a felicitat și dl Ministru. Mai acum o săptămână, când a descoperit o eroare, ceva foarte grav, ce mai, o-neregulă-majoră, într-un raport care trebuia să meargă la Primul Ministru. Puteau s-o facă lată, ieșea cu mare scandal. Noroc că el este atent la tot ce e legat de slujbă și bugetul statului. N-are mâna prinsă în ușă și nici n-a pus botul, cum se spune acum, când e să faci matrapazlâcuri. Regățenii ăștia vorbesc parcă turcește, a învățat o grămadă de cuvinte de când a fost numit în minister la București.

Și ungurește știe puțin. De la femei înveți multe. Szeretlek.Kosenem sepe, mă rog chestii simple.

Ce mai, un om fericit.

"Îți dai seama în ce chestie ne băgam... Bravo, Ioane, merită să bem pentru tărășenia asta". Se cunosc demult, doar sunt ceva neamuri între ei. Încă nu au apucat să bea pentru descoperirea lui. Poate o să-l avanseze și pe el Secretar de Stat, nu degeaba a intrat și în partid. Nu contează care. Dacă te iubesc șefii, avansezi oricum. Restul vine de la sine.

Abia dacă apucă s-o vadă pe Marcela.

De ce oare când se întoarce acasă de la Marcela îi trec prin minte fel de fel de povești întâmplate mai demult? Nu se duce cu mașina lui când se vede cu Marcela ca să nu fie văzut de cine știe ce dobitoc din minister. Care apoi să-l toarne nici nu mai știi unde. Toată lumea se ferește de toată lumea. Mai ales când ești cadru de conducere în minister. Lumea a devenit rea și invidioasă. Își scoate ochelarii de vedere și îi șterge. E un gest reflex.

Șoferul conduce liniștit.

Au ajuns deja la Cimitirul Bellu.

Și tot așa, trancăneală, traversând tot Bucureștiul, din Berceni până în Mogoșoaia, unde a cerut sa fie dus clientul. Are vila pe malul lacului, cu vedere la palatul Marthei Bibescu. Consoarta e foarte fudulă pe chestia asta, s-a apucat să-i citească și viața. Prințesa s-a încurcat cu mulți bărbați. Nu e treaba lui. El n-ar timp de citit. Abia dacă apucă s-o vadă pe Marcela.

Pe drum tot a turuit vrute si nevrute. Despre el si familia lui, omenire, marea criză mondială, redevențe. Șoferul asculta plictisit și fără chef. Răspundea monosilabic când mai punea întrebări despre familia lui, cursul dolarului, copii, ce a fost înainte de a fi taximetrist. A fost uimit când a aflat că șoferul a fost economist, măi să fie, cum i-ar sta lui să fie acum taximetrist. Să nu se gândească la aiureli, și așa toate sunt aiurea în viața asta. Trebuie să luăm numai cei bun. Nevasta e greco-catolică, dar acum e moartă și după rețete mediteraneene. E prietenă cu soția lui Marko Bela. Au fost în concediu și în Malta, și în Creta și la Covasna. La mofete.

Au depășit și Piața Universității. Nu e lume multă pe străzi. Bucureștiul pare foarte interesant cu bulevardele astea goale. Piața Victoriei, o ia pe Bulevardul Mihalache spre Piața Chibrit. Ar merge și aici o statuie cu Gh. Doja sau Horia, Cloșca și Crișan, ce naiba, toți suntem români. Și 1 Mai, ce naiba au avut anticomuniștii ăștia cu sărbătoarea internațională a Oamenilor Muncii? Ptiu, ce oameni. Niște proști. Doi câini merg agale de-a lungul drumului. De acolo pe la Laromet nu mai e mult până acasă. La capătul liniei de Buftea e deja lume în stație. Pe ăștia trebuie să-i ferești ca să nu calci ca prostul pe te miri cine. La ștrandul de la Străulești nu a fost niciodată, multă țigănime, ce să caute el acolo. El e ardelean și ține la originea lui, nu se încurcă cu toți nespălații!

L-a tot pisălogit pe șofer, care nu avea chef de vorbă, era evident. I-a citit și numele pe bucata de carton din fața lui.

Bulat Mărgărit. Purta verighetă. E omul însurat, d-aia n-are chef de vorbă. El de ce nu mai poartă verighetă? Mai bine să nu se mai întrebe atâta.

Mda.

Poza unui copil atârnă de un șir de mătănii.

— Ai și copii matale, nu?

— Mda, doi...

— Să-ți trăiască... Ai băieți, cred eu... Așa mare cum ești, precis ai doar băieți...

— Mă luați peste picior? Copiii i-a făcut nevasta cu altul... A mai fost măritată... Am luat-o văduvă...

Ion Ion tace. Așa pățește mereu. Vorbește prea mult. Și mereu ai necazuri dacă nu-ți ții gura.

Dl Director Ion Ion are două fete. Una face școală americană, ailaltă e șașie. Până te măriți o să-ți treacă, îi tot spune mă-sa. El nu-i spune nimic, e cam urâțică.

— Nu, un băiat si o fată..., suspină din greu șoferul. Ce tot vrea dobitocul ăsta de la el?

Șoferul deschide radioul. Se aude vocea lui Florin Salam. Dlui Ion Ion nu-i displace muzica asta nouă de București, dar Gheorghe Turda e deja altceva.

— De unde sunt mătăniile... Sunt foarte frumoase... Cam cum câștigați voi taximetriștii... Apăi se spune că o duceți bine!

Șoferul tace și se uită urât la el.

Nu-i răspunde. Ce să-i spună dobitocului ăsta?

— Uite ce picioare frumoase are muierea aia... Îi încep cracii de la subțiori... hăhăhăhă...

Dl Director Ion Ion e în vervă. Marcela l-a făcut un om fericit.

Stau la stop. Se luminează bine. Începe lumea să meargă la serviciu.

— De la Athos sunt mătăniile ?

— Nu, de la Cernica...

S-au angajat deja pe drumul spre Mogoșoaia. În dreptul stăvilarului, drumul are prioritate.

Și când clientul îl întreabă dacă e un om fericit, nu, bucuros de viață, trebuie să ne bucurăm cu toții de viață, șoferul exasperat de atâta pisălogeală îl lovește cu cotul în cap. A frânat brusc, piciorul s-a dus până în fund. A tras și frâna de mână. Din instinct. Apoi se întoarce spre el, îl apucă de gât, îl lovește cu capul de parbriz, se aude un zgomot sec. Înfundat. Nimeni nu mai spune nimic. Pleacă în trombă, accelerează.

Îl aruncă din mașină pe clientul ăsta nenorocit care l-a scos din minți. Ce vrea dobitocul ăsta de la el și viața lui de căcat?

"Tu-ți morții mă-tii de nenorocit! Ce știi tu, mă, despre viața mea... Tu-ți gura mă-tii de bozgor cu tot neamul tău de jidani... Ptiu! Un om fericit, ai!"

Frânează. Dă mașina înapoi. Clientul zace pe marginea șoselei. Șoferul îl întoarce cu piciorul, îi mai dă una în burtă. Nimic. Clientul nu mai mișcă. Ptiu, trage un scuipat pe el, "fir-ai al dracu de dobitoc, m-ai enervat ca un prost ce ești."

Îl aruncă în apă în dreptul ștrandului. Și pleacă accelerând. În trombă, înapoi spre București. Își aprinde o țigară. Abia așteaptă să bea o cafea în liniște. Chiar nu-l interesează pe unde mișună clienții, câți copii are fiecare dobitoc, dacă o să fie criză sau nu în România și cum evoluează economia chineză.

"Ț-ai dracu dă bețivi!"

Așa a sfârșit dl Ion Ion, director in Ministerul de Finanțe, un om căruia nu i se putea reproșa nimic și toate îi mergeau din plin. Nu se știe de ce s-a sinucis. Iar ancheta poliției nu a dus la nicio concluzie. Șoferul lucrează acum la o misiune diplomatică românească din Asia. Unii spun că în China, dar informația ar trebui verificată.