Toată lumea a auzit, măcar la radio sau la televizor, cântecul popular "Radu mamii", în care este vorba despre un haiduc urmărit de poteră. Ei, dar care dintre ei? Gura lumii – cunoscută demult pentru transformarea istoriei în legendă, cu exagerările de rigoare – îl revendică pentru doi haiduci diferiți, din zone nu prea îndepărtate unul de celălalt și din generații diferite.

Punctul comun este, în primul rând, numele de Radu. Ar mai fi și zona lărgită în care au haiducit, acum în județele Argeș și Vâlcea, cu mai multe locuri și sate care au legende referitoare la ei.

Cel mai vestit, dar și cel mai controversat dintre cei doi este Radu Anghel, născut în comuna Boțești din județul Dâmbovița, în anul 1827, și mort în 1866, la treizeci și nouă de ani, în Câmpulung Muscel, județul Argeș.

Unii îl văd ca haiduc, erou popular, luptător pentru dreptate, cum fusese și tatăl lui, Gheorghe Anghel, unul dintre pandurii lui Tudor Vladimirescu. Câțiva istorici afirmă, însă, că a fost doar un tâlhar de drumul mare, nici vorbă să-i ajute pe săraci. Ulterior, s-a făcut cârciumar și a dat bani mulți lăutarilor, să-i scornească balade. Teoria aceasta o confirmă profesorul de istorie Constantin Dinu din Boțești, autor al cărții "Boțești, pagini din istoria unei așezări de moșneni", după ce a studiat, peste treizeci de ani, documente autentice privind istoricul comunei.

Poveștile cu comori ascunse de el se pot găsi ușor... Legendele sunt mai cunoscute decât adevărul istoric și au fost încurajate în epoca trecută, când haiducii erau considerați importanți în lupta de clasă, așa că mă voi axa pe aspectul istoric, controversat.

Se pare că Radu a moștenit defectele tatălui său, hoția și lenea, pentru care acesta fusese alungat de la mânăstirea unde se ascunsese după moartea lui Tudor Vladimirescu. Radu a intrat într-o bandă de hoți, în pădurea Pasărea. La un moment dat, s-a angajat la un turc, cioban, în zona Prundu – Ostrov. L-a însoțit pe turc în Bulgaria, să vândă oile. La întoarcere, în mijlocul Dunării, Radu Anghel a scos cuțitul și l-a omorât pe stăpânul lui. Cu banii furați, contravaloarea unei turme de oi, și-a deschis cârciumă în sat, la Moșteni-Greci. Acolo au avut trai bun lăutarii care îi compuneau cântece. I-au fost închinate multe balade, una dintre ele presupunându-se a fi și "Radu mamii".

Radu Anghel a avut șase fete și doi băieți. Una dintre ele, Oprica, energică și curajoasă, servea în cârciumă cât tatăl ei era plecat după jaf. Unele balade amintesc și de ea.

Împreună cu alt tâlhar, Vlad Soare, Radu Anghel a jefuit conace boierești, a acaparat pământuri. Aria de acțiune erau localitățile din județele Argeș, Dâmbovița, Prahova și Ilfov, dar a mai făcut incursiuni și în Vâlcea. Travestit în călugăr, a jefuit Mânăstirea Cheia, omorând un preot care îl recunoscuse.

În anul 1858, când au atacat conacul arendașului Ștefan Popescu, tâlharii Radu, Soare și Bucur au fost prinși. Radu a mărturisit, în fața procurorului tribunalului din Câmpulung Muscel, că el era cârciumarul din Moșteni-Greci și căpitanul bandei. A evadat apoi, împreună cu Vlad Soare, și au continuat fărădelegile.

Ultimul lui jaf a fost la judecătorul Vespescu din Topoloveni, în 1866, fiind rănit în timpul luptei. A reușit să fugă spre Câmpulung Muscel, însă a murit din cauza rănilor, fiind îngropat în Mănăstirea Sfânta Treime din oraș.

Desigur, legendele spun că ar fi fost omorât de poteră din patru județe, cu "argint tăiat în patru". Dar tot aceleași legende povestesc și câte ascunzători a avut, în câte sate, câte vite a dăruit oamenilor săraci (ceea ce nu se confirmă istoric) și câte comori a îngropat.

* * *

Celălalt candidat la titlul de subiect al cântecului s-a născut cu aproximativ 120 de ani înainte de Radu Anghel, găsindu-și sfârșitul în anii 1740, la Caransebeș, într-o luptă cu turcii.

În perioada 1718-1739, după pacea de la Passarowitz, dintre Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Republica Venețiană, Oltenia a fost cedată Imperiului Habsburgic, care a încercat să instaureze acolo o administrație proprie. Oltenii au rezistat, fiecare pătură socială după posibilități. Boierii s-au împotrivit pierderii privilegiilor, iar oamenii de rând au plecat în haiducie, jefuindu-i în special pe austrieci.

Radu Ursan din Jupânești, județul Gorj, a fost un căpitan de ceată care, alături de alte cete de haiduci, inclusiv a lui Pavel Lotru și a lui Neagu Papură, a jefuit, în anul 1726, la Drăgășani, o caravană de douăzeci de căruțe cu pereți metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai, însoțite de soldați austrieci. Caravana strânsese taxele din Croația, Ungaria și Transilvania și începuse să le strângă și pe cele din Oltenia. Banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit fiindcă nu a prins tâlharii și nu a putut recupera paguba – atât de mare, încât a provocat o criză financiară gravă în Imperiul Habsburgic.

Căpitanul de haiduci Radu Ursan a rămas renumit prin ura față de austriecii prizonieri, pe care îi supunea la multe umilințe. Aceștia erau dezbrăcați, obligați să poarte măști potrivite rolului repartizat și puși să joace piese de teatru popular. Poveștile erau modificate, erau mai mulți lupi și iezi, pentru că erau mai mulți prizonieri, care trebuiau toți să joace. Contele Maxim von Bidenwald, care fusese trimis să cerceteze jaful caravanei și a căzut prizonier cetei lui Ursan, povestea cum haiducul l-a pus să joace rolul unui ied.

Se bănuiește că balada populară "Radu Mamii", culeasă de pe meleagurile Gorjului și înregistrată pentru prima dată de Maria Lătărețu, i-ar fi fost dedicată lui Radu Ursan, haiducul zonei respective. Eu cred acest lucru, și că doar întâmplător o parte din versuri se aseamănă cu cele ale altei balade dedicate lui Radu Anghel, poate compusă de lăutari care o cunoscuseră și pe aceasta. De altfel, Radu Anghel ar fi murit în luptă cu potera, iar Radu Ursan nu – lui turcii i-au venit de hac.