Gabriel Nicolae Mihăilă e un tânăr poet din Galați mai puțin cunoscut publicului "offline", dar foarte prezent în "online". Ne-am întâlnit de câteva ori și la cenaclul "Noduri și Semne", dar, pare-se, autorul se simte mai comod în lumea cenaclurilor de pe Internet. Și nu e singurul gălățean care procedează așa, am mai cunoscut autori din tânăra generație foarte activi pe Internet, însă greu de prins în viața culturală "face to face" a orașului. Ceea ce contează, până la urmă, e că scriu. Și, mai ales în cazul de față, că o fac bine! Nu atestă asta doar premiile primite (și sunt suficient de multe!), ci, pur și simplu, calitatea versurilor autorului. Pe mine m-a cucerit de când l-am auzit prima dată!

Debutul a avut loc în 2014, cu volumul "În mine e alb, negru și tu la mijloc", ed. Charmides. Despre ea au scris mai mulți autori, între care și Gellu Dorian în Convorbiri Literare: "Un alt tânăr poet din Galați iese în arenă cu prima carte. Calea găsită, după zeci de premii obținute pe la tot felul de concursuri organizate aiurea prin țară, este cea a celui mai eficient concurs național de poezie, Porni Luceafărul..., aflat acum la a treizeci și treia ediție. Manuscrisul cărții lui a fost selectat de serioasa editură Charmides din Bistrița-Năsăud la ediția din 2013 a acestui concurs. Sub titlul În mine e alb, negru și tu la mijloc a apărut în 2014. Numele poetului este Gabriel Nicolae Mihăilă și se aliniază celorlalți tineri poeți gălățeni, din ce în ce mai mulți și din ce în ce mai buni, dovedind că emulația în materie de poezie pe malul Dunării este din ce în mai evidentă și mai prolifică." Era o vreme când mai mulți poeți tineri din Galați au fost premiați la Botoșani.

Cea mai recentă apariție este "Artemis", ed. Neuma, 2023, carte despre care vorbește Horia Gârbea: "Au trecut nouă ani de când un juriu național din care am făcut parte acorda unui tânăr poet Premiul Opera Prima al Festivalului Tudor Arghezi – 2014 pentru un volum promițător. Astăzi, Gabriel Nicolae Mihăilă este un poet experimentat, dar care și-a păstrat spiritul ludic, dezinhibarea juvenilă, îndrăzneala. A treia carte este dedicată fetiței autorului, Artemis-Maria, în vârstă de un an. Artemis e norocoasă, căci tatăl ei e un poet adevărat, de care va fi mândră. "

Însă cartea despre care voi vorbi aici se intitulează "The limbs they took". E apărută în 2017 la editura Minela, editura este coordonată de scriitorii Claudia Minela și Valeriu Barbu. Despre carte, Claudia Minela spune, în prefață: "Gabriel Nicolae Mihăilă, o voce sensibilă, pregnantă, despre care veți mai auzi cu siguranță, este un foarte bun dansator pe care Marea Doamnă, Poezia, cum o numea Alexandru Mușina, l-a ales ca partener pentru mult timp de acum înainte."

Poezia lui Gabriel ar putea fi considerată, cu ușurință, "code mixing poetry" – amestecă limba română cu engleza, franceza și japoneza și o face cu o lejeritate de invidiat. Un amestec cuceritor de sensibilitate și duritate planează peste fiecare poem încă din începutul cărții: "când te-am invitat prima dată la mine aveam camera plină de păpuși și te-am prezentat ca pe cea mai bună prietenă/ [...] iar dimineață ne-am spus/ în acest azil nu există happy-ending-uri din sentimente low budget/ în acest azil butucul de la ușă are câte un glonț pentru fiecare pacient care renunță" ("memento", pg. 11) În alte locuri, imagini concrete critică felul nostru de a ne rătăci azi în relații pasagere: "cum bărbații se schimbă mai ceva ca o pereche de pantofi/ care te-au lăsat la greu/ ca un toc rupt prin care se ejaculează/ toate feminitatea din organism". Și concluzia: "cu femeile ca noi bărbații mor în poezii" ("despre muniție încredere vânt și păpădii", pg. 14). În lumea relațiilor care nu durează, fericirea devine pur și simplu o loterie: "Dumnezeu și-a pus în pălărie bilețele cu numele tuturor oamenilor din lume și a extras câte două ori de câte ori a fost nevoie" ("D.A", pg. 15) De cele mai multe ori, un cuplu e o loterie în lumea de azi! "Poate că voi fi atât de fericit încât/ îi voi da toate hainele mele acum în prag de iarnă/ și iarna nu va veni". "Poate"...

"Rugăciune" (pg.18) e un poem puternic. Iubirea, credința – autorul atacă teme mari într-un limbaj actual și lipsit de prejudecăți. "azi e cea mai importantă sărbătoare/ [...] sunt bine/ în spate/ multe mâini rătăcite nu m-ar putea întoarce/ nici dacă ar smulge toată carnea/ de pe mine". Cartea continuă cu un poem fluviu, "Dom & Letty", o poveste stranie și fascinantă în care plutește concluzia: "din oameni imperfecți s-au creat povești perfecte/ din povești perfecte s-au născut oameni imperfecți și tot așa" (pg. 21). În "my little runaway" (pg.26), "vine un timp când/ alegi să păstrezi o poziție fixă/ ca de scorpion la care câinii latră/ perdelele flutură peste chipuri care nu se arată/ vântul apa pământul soarele/ încep să roadă puțin câte puțin din tine și din/ omul pe care alegi să îl iubești/ no matter what". Iar dacă "mă tot întrebi despre demon", aflăm din poemul "Château d’If" (pg.29) "cu toți avem dreptul la un demon în viața asta".

"Maze of the future past" (pg. 32) e un poem de o simplitate cuceritoare. "port/ o singurătate frumoasă/ simplă/ transparentă/ așa cât să nu știe nimeni/ [...] cândva/ eram un delfin urban/ și înotam prin asfaltul oamenilor/ prin pământul crăpat de atâtea cotropiri premeditate// am obosit// când trecutul a predat ștafeta prezentului/ am pierdut un tempo". Un alt titlu la această carte putea fi dat de următorul vers din "∞-1"(pg. 33): "unitatea de măsură a timpului e ceea ce iubești". Și conține și o promisiune: "am să-mi cumpăr un pian/ și am să măsor lumea cu toate sunetele/ până am să o simt sunând/ din nou bine". Însă, "aseară am dormit pe partea cu oameni lipsă/ pe partea fără puls și capitole întregi de tristeți adnotate" ("Hyōri Ittai", pg. 35)

"5 centimetri pe secundă" (pg.41) "este viteza cu care te îndepărtezi de ceilalți". Dar, "când ne îndepărtăm atât de greu/ reinventăm tortura". "Nu poți să sfârșești o mare iubire fără cineva la podea" – o concluzie atât de adevărată și tristă...

Ce este feminitatea? Iată o afirmație curajoasă: "feminitatea nu se învață/ se stăpânește" ("Embargo", pg. 43). Însă, când vine vorba de astfel de sentințe poetice, parcă cele mai reușite sunt cele din poemul "be-loved" (pg.46): "timpul e un fel de stomatolog abia ieșit de pe băncile facultății" sau "nu există o limbă a pietrelor/ există doar o limbă a oamenilor care adună tăceri/ la infinit". Sau jocuri de cuvinte precum "credința nu e trecătoare dar e o trecătoare către Dumnezeu" ("îngerii închisorilor", pg. 47). Iar în poemul "M." (pg. 48) sunt câteva versuri care ar putea fi o adevărată concluzie a cărții: "suntem niște animale sălbatice/ ale căror stomacuri/ schiorlăie de singurătate". Sau aici: "în palme un șarpe îmi retrasează/ linia vieții// nu mai cred în nimic" ("nu mă mai leagă nimic de acest loc", pg. 50)

Poemele lui Gabriel Nicolae Mihăilă sunt directe, profunde și curajoase. Descrie lumea nu doar așa cum o vede, ci așa cum o simte în textura ei intimă. "Aici e spațiul unde Dumnezeu devine o matrioșkă din ce în ce mai mică/ și neputincioasă// întotdeauna am zis că viața e o glumă". Plină de sensibilitate, abordând teme mari cu naturalețe, versurile lui Gabriel cuceresc, în primul și în primul rând, prin sinceritate. Chiar dacă vorbește atât de des despre singurătatea fundamentală în poeme, cu siguranță că Poezia îi este aproape!