Nu se aud zgomote metalice în sala de mese. Sunt doar linguri de lemn în farfurii de plastic. Doar linguri, și la ciorbă și la pilaf.

Generalul stă la masa cu Bătrânul, un tip cu păr rar, sprâncene stufoase și brațe de luptător de wrestling. Bătrânul mestecă fiecare dumicat ca într-un ritual. În fața lui, fața de masă cu pătrățele albastre rămâne mereu curată.

Generalul privește venele ca niște odgoane ale Bătrânului: "Dacă ăsta are 80 de ani, eu chiar sunt general. E verde ca la 40, zici că omoară un taur cu mâna goală! Și are și toți dinții-n gură."

Bătrânul se uită la șapca militară a omului de lângă el: "De ce i-or zice ăștia Generalul? E sfrijit și nici capul nu pare să-l ducă. Doar șapca aia e de el. Cică s-ar pricepe la tunuri, zice c-a făcut un curs la americani cândva. Dar aici toți zicem câte ceva, cine să-l creadă?"

— La ce oră e plimbarea azi? întreabă Bătrânul.

Generalul tresare, aproape că ațipise. Își aranjează șapca pe țeasta țuguiată. Răspunde conspirativ:

— Cred că la 4, ca de obicei. După ce-și termină directoarea futăreala cu Doru, asistentul-șef.

— Aha, avem timp destul până atunci. Toți vor merge la somn imediat după masă.

Pași târșâiți se aud în jurul lor. Oameni cu priviri stinse, cu tăvi de plastic în mâini se încolonează la debarasat. Apoi, ca niște roboți prost programați, ies clătinându-se din sala de mese și merg, cocârjați, către dormitoare.

Generalul se apleacă spre urechea Bătrânului:

— Rămâne cum am stabilit, să știi. Și azi a fost mai puțină carne la felul doi. Uite, 78 de grame în loc de 100.

Generalul îi arată ceasul pricopsit de la mână. Cifre portocalii pâlpâie pe display-ul fosforescent: -22.

Dintr-o dată, vocea generalului devine sacadată:

— La război, cine fură din rațiile soldaților e pedepsit pe loc. Iar aici, e fapt dovedit, trei zile la rând am fost furați la carne. Cântarul inteligent nu minte. Patrula ospiciului nu poate tolera asta. Azi punem pedeapsa în aplicare.

Bătrânul aprobă din cap. Se ridică, ies amândoi pe alee, umărul Bătrânului lângă capul Generalului.

Băncile fucsia ale parcului sunt pustii. Nu e nici țipenie de internat. Toți sunt deja la programul de somn. Bătrânul își plimbă ochii galbeni de icter în jur. Copacii sunt doldora de muguri. Se aud triluri fără greșeală de cuci și mierle, ba și câte-un guguștiuc se face auzit. Aproape juri că sunt adevărate.

Cei doi se așază pe banca lor preferată, ferită de ochii tuturor, în spatele celor doi brazi de un verde aproape albăstrui. Își întind picioarele, își duc mâinile deasupra capului și se lasă mângâiați de razele soarelui. Stau câteva clipe așa, ca niște păienjeni descărnați, unul mărunt cu șapcă militară roșie și unul uriaș, cu tricou mulat pe mușchii deloc octogenari.

Dintr-o dată, Bătrânul tresare:

— Pfff, mi-am amintit. E joi azi, nu? Doru nu e azi. Am studiat problema, dar am pierdut din vedere. Joia, ăsta o duce la înot pe fii-sa. Așa că terenul e liber. Putem merge chiar acum.

Generalul își strânge membrele scheletice mai aproape de corp:

— Bine, să mergem acum, nu mai așteptăm. Misiunea e misiune!

Parcă vorbește din inerție. O undă de șovăială face ca vocea să-i scârțâie.

În ochii Bătrânului s-au activat parcă două lasere:

— Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Mergem, îndeplinim misiunea și ne strecurăm în camere. Mă ocup și de sistemul video, îl decuplez eu. E un întrerupător chiar sub scară, l-am văzut pe Doru când umblă acolo.

Generalul cască ochii cât două farfurii zburătoare.

— Wowww, cum le-ai mai plănuit! Hai s-o facem! Mă simt ca în Afganistan! zice străbătut de un fior de adrenalină.

Dau să se ridice de pe bancă.

Dintre brazi, apare Tudor, fiul directoarei, cu mingea lui turcoaz de cauciuc. Acea minge pe care Tudor o bate zilnic, ca o pedeapsă, de peretele de beton al clădirii dormitoarelor. Și care nu îi lasă să doarmă deloc după-masa. "Bubuie cu ea în zidul ăla de zici că trage cu obuze de calibru 145", obișnuiește Generalul să zică.

Cei doi se privesc și dau din cap. Da, e fiul ei. Tudor se oprește în dreptul lor.

— Salut, spune copilul.

— Salut, răspunde generalul. Câți ani tu, Tudor?

— Opt, din ăștia obișnuiți, de pe Pământ, răspunde băiatul.

— Și de ce faci atâta zgomot în orele de somn, nepoate? Știi că noi avem mare nevoie de odihnă. De-asta am venit aici, să ne facem bine, să ne relaxăm.

Ochii lui Ionuț capătă sclipiri de oțel.

— Știu, dar mama îmi dă voie să fac asta, a zis că ea comandă aici. Și mi se pare distractiv, mingea se aude cu ecou. Auzi, dar ție de ce ți se spune General, doar pentru șapcă? Că generalii sunt puternici, eu așa am citit.

Bătrânul și Generalul se uită unul la altul. Dau să zică ceva. Buzele nu îi ascultă, se aude doar un gâjâit de radio bruiat. Tudor dă din umeri și zice:

— Dacă nu mai aveți nimic de zis, eu o să plec.

Și pleacă. Pe fruntea lată de-o lățime de deget a Generalului apar stropi de sudoare. Ochii îi scapără flăcări și începe să dea din mâini ca o morișcă:

— Generalii sunt puternici, îngână Generalul. Lasă că îți arăt eu puternic, piticanie.

Strânge pumnii spasmodic. Bătrânul îi pune o mână grea pe umăr. Generalul aproape se prăbușește pe bancă sub povara ei.

— Lasă-l, e copil. Hai să mergem, să rezolvăm treaba, spune Bătrânul.

Generalul dă din cap. Cei doi se ridică și pornesc spre clădirea administrativă. Nu e nimeni pe alei. Doar păsările alea invizibile triluiesc. Ușa de sticlă expandată e deschisă, mereu e așa. Cei doi intră în vârful picioarelor. Bătrânul coboară sub scară, deschide ușița unui panou cu lumini intermitente. Se aude un zgomot sec. Luminile dispar iute.

— Gata, am rezolvat cu camerele. Să urcăm, biroul e la etajul unu.

Bătrânul urcă primul, treaptă gri după treaptă gri. Generalul gâfâie deja după cinci trepte. "Acum trei soții eram mult mai sprinten" gândește. Încearcă să respire scurt și rapid, să nu arate că e deja cu resursele în zona de avarie.

Bătrânul se oprește. Așteaptă ca Generalul să urce o treaptă mai sus, să fie la același nivel. Îi șoptește:

— Auzi, așa a rămas stabilit, o rezolv eu.

Și îi arată Bătrânului mâinile ca niște lopeți de zăpadă. Generalul trage aer în piept adânc, să poată spune ceva:

— Nu, eu, zice, și scoate o seringă de 5 mililitri. Am cianură aici.

Scoate capacul seringii și face să apară o picătură vineție la capătul acului. Bătrânul face involuntar un pas înapoi. Spune:

— Ba eu, e mai sigur așa, nu voi lăsa urme.

— Ba eu, vreau să fac eu asta. N-am mai omorât pe nimeni până acum. Doar i-am pus pe alții s-o facă.

Bătrânul își încordează brațele uriașe. Face ochii mari și îl fixează pe General ca pe un gândac în insectar:

— O s-o fac eu. Eu am fost cu ideea.

Mâinile lui cât lopețile de zăpadă cuprind gâtul de pui al Generalului. Strânge. Se aude un trosnet. Generalul se zbate. Cu o sforțare ultimă, Generalul înfige seringa în umărul Bătrânului și apasă pistonul.

Cei doi se rostogolesc pe scări. Rămân nemișcați. Capul Generalului stă nefiresc, perpendicular pe corp. Bătrânul a încremenit cu șapca generalului lângă frunte.

O ușă de deasupra se deschide și se aude un glas de femeie:

— Tu ești, Tudor?

Se aud zgomote de pași. "Ies nebunii la plimbare!" gândește Tudor, de la parter. Mai aruncă o privire către cei doi bărbați rămași pe trepte în poziții de contorsioniști. Tudor își ascunde joystick-ul în buzunar. Apoi își ia mingea în brațe și se-ndreaptă în pas sărit spre ușa batantă de la ieșire:

"Ce înseamnă să te lovească fulgerul la trei ani! Cu puțin noroc, poți apoi să te joci cu mințile oamenilor cum vrei. Să zicem că a fost mai ușor cu ăștia, oricum erau prăjiți. Patrula ospiciului auzi, s-o omoare pe mama doar pentru că fură un pic de carne! Mda, hai, c-am rezolvat aici! Dar pe Doru ăla cât îl mai las?"