Revistă print și online
Jurnalistă, romancieră, profesoară, Felicia Mihali trăiește în prezent la Montreal unde s-a stabilit în anul 2000. După studii de franceză, chineză și olandeză, s-a specializat în literatură postcolonială la Universitatea din Montreal, unde a obținut de asemenea un master în istorie. După trei cărți scrise în limba română, între care Țara brânzei, Eu, Luca și Chinezul, Felicia a publicat nouă romane in franceză și două în engleză la edituri de prestigiu din Quebec. Printre titlurile franceze s-au remarcat Dina, Sweet, sweet China, La reine et le soldat, L’enlèvement de Sabina, Le tarot de Cheffersville. The Darling of Kandahar , primul ei roman scris în engleză, publicat în 2011, a fost considerat unul din cele mai bune romane din Quebec, alături de cele ale lui Kim Thui și Dany Laferriere. În prezent, Felicia Mihali scrie și traduce în trei limbi și conduce editura Hashtag din Montreal.