Sâmbăta asta, vreau să termin cartea lui Salman Rushdie, Luke and the Fire of Life. Mulțimea de personaje mă face să pierd firul poveștii destul de des. Pentru o fabulă de copii, mi se pare că subiectul este mult prea stufos. Ori, se poate ca plictisul meu să fie cauzat de pauzele prea lungi pe care le-am făcut de când am început cartea. 

Alături de mine, Adam parcurge încet un album cu benzi desenate. Din timp în timp, se oprește din citit ca să se uite la mine. 

La pagina cincizeci și patru, găsesc un pasaj care mă amuză. Este vorba de competiția de ghicitori între Luke și The Old Man of the River. Îl întreb pe Adam dacă vrea să le asculte în engleză, o bună ocazie să practice ora de limbă. Acceptă, mulțumit  de întrerupere: în mod evident, cartea lui nu îl atrage prea tare. 

Încep cu ghicitoarea asta : It stands on one leg with its heart in its head :

Adam rîde. Îl întreb de ce. 

-Pentru că e prea grea pentru mine.

Rîd și eu: chiar și pentru mine e dificil.

Îi dau răspunsul în engleză: the cabbage. Adam nu își amintește ce înseamnă, așa că îi dau traducerea în românește, varză.

-Adam, nu îți mai aduci aminte? Varză, viezure, mînz, mazăre, zmeură. Vestigiile dace ale limbii române, limba pe care o vorbeam înainte de a fi cuceriți de romani, acum două mii de ani. 

Lingviștii stabiliseră o listă de aproximativ o sută de cuvinte dace în limba română de azi, majoritatea fiind recognoscibile după faptul că conțineau litera z. Cu toate astea, nu sunt deloc sigură că cele pe care i le citez lui Adam sunt cu adevărat de origine dacă, în ciuda prezenței literei z. Oare dacii cunoșteau deja mazărea? 

Adam a uitat gluma pe care mi-o servea de fiecare dată că-i dădeam să mănânce mazăre:

- Și unde este, mă rog, varză, viezure, mânz. Muiere, unde ți-e mândria de femeie dacă? 

Adam a uitat complet chiar și glumele pe care le făcea pe seama originii cuvintelor care desemnau în română cele două organe genitale: pizdă și pulă. Adam îmi explica altă dată cu un aer doct că pizdă e probabil de origine dacă datorită mirosului de brânză, și el un cuvânt dac fără îndoială. Pula nu putea să fie decât latin caci românii erau un popor futut de toți invadatorii, încă din negura timpurilor.

Ca să punem capăt disputei, am fi putut pur și simplu să ne uitam în DEX-ul pe care îl cărasem în bagajele noastre de imigrant. Dar de ce să ne batem joc de etimologia personală inventată de Adam? 

Continui cu următoarea ghicitoare: What is it that you can keep after giving it to someone else? 

- Și asta e prea grea pentru mine, zice Adam fără să facă nici un efort de a simula că ar căuta răspunsul.

Privirea lui începe însă să îi trădeze neliniștea. Și dacă răspunsul este foarte simplu?

Încerc să îl liniștesc:

- Înțelepciunea orientală, ce vrei! Și pentru mine e la fel de grea ca pentru tine. Răspunsul este  your word, cuvântul. 

Adam nu sesizează legătura.

- Asta înseamnă că chiar dacă dai cuvântul cuiva, îl păstrezi, încerc eu prima explicație care îmi trece prin cap, fără să fiu convinsă că este cea mai bună pentru Adam.

- Dar cum poți să dai cuiva cuvântul?

- Nu cuvântul, ci obiectul promis de cuvânt.

- Și chestia asta este valabilă pentru fiecare obiect?

- Nu pentru fiecare, ci numai pentru cele care implică un retur. Vrei să continui glumele sau nu?

Adam face din cap afirmativ dar fără prea mare entuziasm. Îi spun că de acum înainte, o să îi dau și răspunsul la ghicitori, așa că nu e nevoie să se neliniștească.

- Ascult-o pe asta, că e chiar amuzantă: What do sea monsters eat ?

-Fish and ships ! îi zic rîzînd din toată inima.

Adam nu se amuză deloc.

-Nu îți mai amintești ce am mâncat când am fost la Halifax? Am mâncat fish and chips și am băut bere Alexander Keith. Fish and chips. Pește cu cartofi prăjiți? Aici, în loc de chips, zice ships, adică vapoare. 

-Când am fost noi la Halifax? mă întreabă Adam, indiferent la explicațiile mele.

- Când ai împlinit patruzeci de ani. Atunci am făcut turul provinciilor atlantice cu mașina. Trei mii de kilometri în două săptămâni. Tu ai condus tot timpul fiindcă eu aveam piciorul în ghips de la o căzătură. 

- Avem poze?

- Nu, din păcate. Am pierdut memoria aparatului de fotografiat. Nu ne-a mai rămas nici măcar o poză. 

Lipsa de dovezi îl face pe Adam să se îndoiască de ce spun. Nu este prima oară când bănuie că îl duc cu preșul. Oare nu cumva îl pun la încercare spunându-i că a uitat cutare sau cutare eveniment când de fapt nici nu se petrecuseră în realitate? Și dacș tot circul ăsta pe care îl fac cu lipsa lui de amintiri nu e decât o șmecherie? Nu cumva planul meu era să îi induc o nouă imagine despre el însuși?

- Nu are importanță, îi zic, ca să închei discuția.

Regret deja că l-am antrenat în lecția asta de engleză, dis-de-dimineață.

- Ascult-o pe asta, e chiar specială: What has been there for milions of years but is never more than a month old?

_ …. 

- Este luna, the moon!

Mă pun din nou pe râs cu poftă, dar Adam este greu de amuzat astăzi:

- Tu ai fi ghicit răspunsul? mă întreabă el, neîncrezător.

- Nici vorbă. Dar este ingenios, trebuie să recunoști. 

Eu ar trebui să recunosc că ghicitorile nu sunt deloc cea mai bună metodă să practici o limbă străină. Ceea ce mă distruge însă nu este faptul că soțul meu a pierdut engleza, ci simțul umorului.

(fragment din romanul A Second Chance)