Revistă print și online

mușcase inima unui diavol

1. pe mama o chema Johnny


avea mâini din pâine albă și buze à la Eva Angelina

și mai tot timpul cânta prin casă

treceau batalioane române carpații.

copiii râdeau de mine la școală,

dar mama mea a fost cea mai bună din lume,

picta dimineața în fereastră

răsăritul soarelui, doar pentru mine.

îmi dăduse o lumină pe care o duceam peste tot;

lumea se uita ciudat la mine, făcea mișto de mine că

pe mama o chema Johnny,

până-ntr-o zi când niște tipi s-au luat de ea și-au bătut-o

și tata era să împuște tot cartierul.

mama avea buze roșii parcă mușcase inima unui diavol și

când a murit lumina mea a plâns până s-a făcut întuneric.


2. pe mama se băteau bărbații


mama primea în casă mulți bărbați.

le mângâia piepturile păroase, îi bărbierea

apoi îi binecuvânta înainte să plece la război.

eram mic pe atunci, îi priveam cum se duc,

mâncam cireșe scuipam sâmburii și îi îngropam

așteptând să crească alți cireși dar nu se întâmpla nimic.

bărbații o iubeau pe mama, se întorceau fără cap

doar pentru ea și cum era obiceiul la noi în sat

îi puneau în pământ și din ei creșteau cireși de mai.

tata lucra atunci pe o combină mare și fuma fără filtru,

când treiera vedeai babele cum se închină.

preotul din sat se temea până și de mine;

ca de drac se ferea când scuipam sâmburi roșii,

în timp ce cântam Johnny B Good

și mama își ascuțea cuțitul de turla bisericii.


3. pe mama a crescut o biserică


în fața blocului era o salcie, avea părul ca mama.

într-o zi au venit bărbații cu topoarele și-au lovit-o în șolduri

până a căzut iar în locul ei au ridicat o biserică albă.

n-am să mă închin, să mă rog vreodată în ea, nici dacă ar fi

cel mai tare model din lume. am să-i privesc zidurile

din care se-aud noaptea cântece de război și aștept,

aștept până se va scufunda în trupul primitor al mamei.

atunci eu și tata ne vom ascuți cuțitele unul de trupul celuilalt

și-o să plecăm să dărâmăm zidurile din lut roșu, turlele zvelte ca sânii

ei de fecioară. când va cădea ultima cărămidă, mama se va arăta

ca un duh care în loc de biserici face cârciumi în mine și tata

și vom pleca fericiți ca niște bețivi care cântă cu lupii,

dau cu pietre în felinare și trezesc lumea la viață.

Leonard ANCUȚA

Poet și prozator, reprezentat de seamă al boemei bucureștene, Leonard Ancuța (n.1974) a publicat zece cărți, fiecare în felul ei un eveniment: romanele Control (2009) și !NFERNUL (2010) îi marchează debutul. Urmează câteva volume de versuri, foarte bine prizate de public, mai ales în mediul artistic: Iubirea este amintirea unui viol (2011, cîntece pentru Jusa (2012, 69 de poeme de dragoste (extrase din atlasul unei lumi dificile), Mega Sutra - publicate în 2013. Se întoarce la proză printr-un experiment - Pierderea definitivă a lucidității (2013), urmat de join’t, un volum de povestiri neorealiste și de romanul Sunt un curv (2014). În prezent este editor la Shah Publishing, unde a publicat romanul Sindromul Irukandji (2018).

în același număr