Cei care îmi cunosc scrierile știu că sunt un om complet lipsit de iluziile transcendenței. Consider că, asemenea literaturii, teologia proiectează lumi ficționale în absența oricăror dovezi inteligibile, iar, pentru a relua o observație ascuțită a regretatului Christopher Hitchens, ceea ce se susține fără argumente se poate respinge fără argumente. De aceea nu cred nici în zei, nici în spirite și nu am putut îmbrățișa nici măcar o formă de frică de moarte deghizată în speranța unei vieți eterne, ca spirit dezincarnat. M-am aflat constant într-o minoritate: chiar și în Europa, numărul nostru, al ateilor raționali, dar toleranți față de orice manifestare religioasă, este încă destul de scăzut. Iar originile independenței de gândire și ale empirismului experimental-științific trebuie căutate în drepturile de care s-a bucurat, încă de la edificare, celebra Royal Society din Londra, care a putut să-și publice lucrările la adăpost de orice formă de cenzură religioasă începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

Deși, potrivit datelor furnizate de barometrul Eurostat, există unele țări cu procentaje ceva mai mari de atei, precum Franța, Cehia și Suedia, numărul mediu al ateilor europeni se situează în jurul cifrei de 20%. Cu alte cuvinte, doar o persoană din cinci are curajul de a înfrunta neantul cu armele rațiunii – aparent slabe, dar fidele obiectivității – ceea ce implică asumarea propriei mortalități. 

În România, ca în atâtea alte cazuri, lucrurile stau altfel: doar 1% din populație se declară liberă de convingeri religioase de orice fel.

Nu am intenția să discut această cifră în termeni de civilizație, fiindcă ultima se poate defini confortabil în termeni pur religioși, ci vreau să mă refer în continuare doar la ceea ce maschează ea cu adevărat, și anume gradul de alfabetizare științifică. În școlile de la noi, se predau superficial informațiile empirice fundamentale din fizică, din chimie și din biologie, iar adevărul teoriei darwiniene a evoluției este adesea pus sub semnul întrebării la orele de îndoctrinare religioasă, în cadrul cărora se face apologia unui creaționism biblic, divorțat complet de inițierea în știința elementară. Nu li se spune elevilor nici măcar adevărul de bază al abiogenezei, conform căruia viața provine din simpli compuși organici, cu alte cuvinte, din materie lipsită de viață. A te declara credincios în oricare dintre școlile științifice occidentale înseamnă a te expune unui ridicol pe care numai corectitudinea politică îl reprimă. Nu mai vorbesc despre faptul că ideile gânditorilor atei din Europa și din America, de la David Hume și Ludwig Feuerbach la Richard Dawkins și Daniel Dennett, circulă prea puțin la porțile Orientului.

Lucrul cel mai îngrijorător la credincioșii militanți români este lipsa de toleranță în spațiul public. Mulți dintre ei nu au deprins uzanțele unui dialog urban, în care integritatea ideilor adversarilor intelectuali trebuie apărată, iar combativitatea trebuie să se reducă la schimburi de argumente mediate rațional. Cei care nu gândesc ca majoritatea drept-credincioasă sunt înfierați, afurisiți, puși la stâlpul infamiei, amenințați cu moartea sau cu damnarea eternă. Pledez pentru secularizare nu doar pentru că nu mă regăsesc în nicio formulă religioasă, ci în primul rând pentru că un spațiu non-religios ar asigura vitalitatea unui dialog și ar contribui astfel la educarea unor mase de manevră care, adesea, se lasă stăpânite de simple pulsiuni elementare pentru a-și motiva ura față de semeni.