Răspund întrebărilor de noiembrie ale Ficțiunii… "Ce personaj (de literatură, film, teatru) îți amintește de zăpadă, de iarnă, de sărbători, de Crăciun"? Și lucrurile "se potrivesc", într-o zi rece și întunecată, e o discuție amplă despre realitate și ficțiune, despre care aș încerca să vă povestesc. Am terminat de recitit o carte a copilăriei, regăsită printre vechiturile din podul casei, una despre personajele bizare ale Crăciunului.

Țapul scandinav… Înainte ca cerbii să tragă carul ...

Azi, dragul meu, îți povestesc (altfel? întreabă el) despre uitare. Da, îi răspuns, e tot o poveste altfel, cum le-am numit eu pe toate din această carte, aproape gata…

Se spune, prietene, că uitarea ar fi o binefacere care ar vrea să corupă istoria, dar și un remediu al nedreptăților suferite de oameni. Cineva a numit uitarea prima facultate a oamenilor, dar și cea mai divină victorie. E sigur că uitarea e un vechi leac pentru mizeria umană. A mai fost numită suprema lașitate, dar s-a ma ...

Am fost ieri la București, îi spun amicului actor, vecinul meu de povești altfel, pe care le adun de la o vreme într-o carte viitoare. M-am plimbat câteva ore pe bulevardul studenției noastre, timpul a rămas în loc, pereți jupuiți, foste cârciumi închise, cu lacăte mari la intrare… În terasa mică, dinainte de Piața Kogălniceanu, în care Petre Țuțea ne-a ținut numeroase lecții de filosofie șoptită, zac niște scaune și mese rupte, dar vocea lui e tot acolo, n-a dispărut. Nici privirile mustrătoare ...

Amicul mă privește mirat… Hai, simt că mi-ai pregătit ceva… Să mă ierți, zic, am stat să mă gândesc dacă să-ți spun povestea de mai jos. O fac, totuși, pentru că aceasta e lumea în care trăim, pe care o vedem în fața noastră, pe care ne-o dorim; nu judec, constat și mă ascund dincolo de cuvintele pe care nu le-aș fi folosit altădată.

Deci… Tot început de noiembrie, cu căldură de vară, cu oameni obosiți, cărând saci cu varză, scumpă și ea, ca și toate celelalte. Trec, fără nostalgii, prin apro ...

Bunătăți din Mărginime

*   Deja pregătit, ca un profesor serios (cum sunt), am și material didactic. Și deschid telefonul. Bun, face amicul, citim ceva din lecturile obligatorii? Ar fi ceva de spus, am citit ultimele texte din "Ficțiunea", nu crezi că trebuie să mai adaugi câte ceva despre cartea ta de proză scurtă?  Poate, îi răspund, am mai făcut-o la început, dar o să-ți spun în curând o mică poveste despre realitate și ficțiune, e un fel de epilog la Altfel de povești… Bine, zice ...

Cu ochii larg deschiși

Am fost sâmbătă, la capitală, spun. Treburi cu prostata? mă întreabă vecinul de pe Liniștei, numărul 50… Nu-i răspund, nici nu prea l-am auzit, e răcoare, vine toamna, gata cu masa de sub umbrela portocalie, din curtea casei peste care cade înserarea. Așa, această dimineață de toamnă… Precum ai scris tu în seara trecută, de fapt, spre dimineață, cu aerul tău de insomniac etern: "Spaima de somn / un pui de pasăre / sălbatică / în mână de om". Și pentru că discreția e ...

Se știe, tezaurul român a fost trimis în Rusia, în timpul primului război mondial și nu a mai fost niciodată returnat în întregime. Aceasta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituită… Numai că, iată, istoria se prăvălește și în alt fel asupra a ceea ce se numește identitatea noastră națională. E ca un strigăt…

*Strigăt de moarte. Strig ...

Stăm, ca doi bătrânei morocănoși, agățați de paharele înalte, pline cu o Segarcea aurie, care se golesc greu, împiedicate de răcoarea lăsată peste noi. Iar îmi dai din vinul lui Ceaușescu? mă întreabă amicul. Chiar așa, aprob eu la repezeală. Îi spun: am citit de curând o carte, tulburătoare prin simplitatea ei, Hendrik Groen, Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani și 1/3. O știu, zice amicul, e despre bătrânețe, dar n-am citit-o… Ar trebui, tataie, zâmbesc eu. El nu…

Ș ...

Un elev…

Despre cine e azi? mă întreabă prietenul de seară târzie, abia intrat pe ușa grea, însoțit de Norocica cea jucăușă și veselă. Urechile ei sunt întinse, ca două antene în funcțiune.

Îi spun… L-am reîntâlnit într-o dimineață rece de septembrie. Mi-a fost elev, unul foarte bun, nu l-am uitat. Aflasem că s-ar fi dus la o mănăstire și, nu știu de ce, n-am fost surprins de alegerea lui. L-am ascultat în liniștea din spatele unei biserici vechi, am stat acolo și el a vorbit fără oprire. ...

De Casă Veche…

Îl mai știi pe nenea acela de la județ, de la "cultură"? întreb eu domolit de zăpușeala de afară. Amicul se gândește puțin, cum nu, venea și pe la noi, prin teatru, în control…

Ieri, zic, era înconjurat de câțiva subalterni umili, care se ploconeau în jurul lui, i se scufundase scaunul în podea, sub greutatea autorității lui de mare șef, privea scârbit intrușii din sala decorată cu obiecte vechi a restaurantului din Centrul Vechi al orașului. Al lui, dar și al meu… Pe dasc ...

Doamna Profesoară...

E chiar de azi istoria, îi spun ascultătorului meu obișnuit, nici nu am apucat să o caut mai bine, printre vorbe. Ascult, îmi răspunde amicul, Norocica e veselă, scâncește cu glasul ei de salvare alergând pe strada Cetății. Spre spitalul din apropiere...

O știu de peste treizeci de ani, am găsit-o în cancelariile schimbătoare ale liceului meu. O Doamnă... Delicată, modestă, tăcută... Era ceva în Doamna Profesoară care descuraja orice apropiere de restul lumii. Era m ...

VII.

E deja primăvară, dar e frig, stăm tot pe lângă caloriferul fierbinte. Să-ți mai spun o poveste tot din secolul trecut, îl iau eu direct pe amic, nici nu a apucat să se așeze pe scaunul dolofan din bucătăria cam casei mele. Pentru că prezentul ne trimite în ceața dimineților de toamnă, zice el, cu aerul de Dionissos pe chip. A jucat zilele trecute în Bacantele, așa că îl înțeleg, cu îngăduință maximă…

Așadar, era o zi aprigă, de iarnă, pe la jumătatea anilor 80. Ne plimbam prin j ...

Hai, zic, să te bag un pic și în cancelaria rece care mi-a halit tinerețea, mai spun. Și nu numai, adaugă amicul. Cam așa, mormăi îngândurat. Afară e viscol, se lovesc de fereastră stropii mari de ploaie, cam înghețată, dar vremea de poveste e prin apropiere…

Era pe la jumătatea anilor 80, în liceul meu "auto" pe atunci. A venit o brigadă mare de la Inspectoratul Școlar, se controlau toate, hârtiile, caietele de învățământ ideologic și politic, dosarele, rafturile cu documente. Ca și azi, ...

S-a făcut frig, am schimbat decorul, iar cana mare din fața noastră e plină cu vin fiert, miroase a scorțișoară, iar feliile de măr înoată agitate pe deasupra lichidului fierbinte. Hai, încep eu, de mult doream să-ți spun povestea care urmează… Una veche, e dintr-o altă zi de demult, din iarna lui 1980, locuiam într-un bloc nou, într-un cartier scufundat în noroaie, la marginea orașului. Pe toată scara, până la etajul patru, primiserăm apartamente absolvenții din acel an, toți cam aiuriți, ataca ...

Altă seară, același decor cu pisici, vin, sifon, Norocica și viața care trece, nu am găsit altă rimă… Simt ce urmează, zice amicul. Te plictisesc? întreb. Niciodată, îmi răspunde, am și eu apoi o poveste.

Era pe la începutul anilor `90, părinții mei, învățători într-un sat de pe valea Dâmboviței, primiseră o parte din livada furată de comuniști și se adunase o recoltă bogată de mere. Ne duceam la Ploieștiul tău, prietene, și le vindeam în piața mare a orașului, ne sculam de la trei dimineața, ...

E timpul pentru o altă poveste mică, azi este despre urmașul Ecaterinei Teodoroiu, iar actorul gata să mă asculte e pregătit, cu vinul rece alături, cu sifonul proletar, cumpărat de la non-stopul din colțul străzii și cu altceva de ronțăit într-o cutie colorată. Te cam repeți, îmi spune, dar ridic din umeri, toate se repetă de le o vreme… L-am văzut la televizor, mic, fonfăit, gras și plin de importanța misiunii lui diplomatice. Îl știam de peste patruzeci de ani, după facultate "s-a descurca ...

Bine, mai am o poveste, e din secolul trecut, îi spun vechiului meu prieten, ceva mai târziu… Ca noi, zice el… Mă gândesc cum să încep, sunt și ceva amintiri de când eram mai tânăr, adaug. Așa, face el, și la trup curat

Ce legătură ar putea să fie între o glugă și Aristotel? îl întreb. A glugi și a cunoaște rostul filosofiei, adaug eu cu înțelepciune de seară târzie. Doar spunea Aristotel că începutul oricărei înțelepciuni este cunoașterea de sine. Amicul zâmbește, se vede că ți-e dor de meseri ...

Din cartea în pregătire "ALTFEL DE POVEȘTI"

O introducere…

Poveștile "altfel" din această carte au avut mereu un ascultător incomod… El, actorul, a devenit un personaj în istoriile care urmează și a scris propria lui întâmplare, în așteptarea întâmplărilor mele…

și sună telefonul și aud

maestre hai mâine seară pe la șapte să bem o Țața Sofica

văd că ești liber n-ai spectacol

da

n-am spectacol și nici repetiție și mă duc

*e acolo o masă sub un zarzăr ...

Chiar așa e, totul începe cu o poveste... Domnule, zice amicul obosit, sprijinind fereastra din spatele lui, omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea. Îl privesc lung și îi spun: Da, Freud… De altfel, atunci când vorbim, spunem o poveste, atunci când ascultăm aducem o mângâiere. Vezi? mă întreabă el. Iar un poet scria că în fiecare picătură de apă e o poveste de viață. Eu am în minte cuvintele lui Hans Christian Andersen, viața însăși este cea mai bună poveste.

Și încep să-i poveste ...

Stam de vorbă cu un amic, actor, la o terasă, cu o halbă mare de bere în față. Ca să vedeți cum se mai poate scrie o poveste... Nu puteam să adorm, mi-a spus, cămăruța mea din teatru, în care urma să locuiesc o vreme, era lipită de cabina portarului, de fapt a portăresei, Alexandra...

Pe Alexandra, a continuat el, au găsit-o bolnavă cu doi ani înainte de pensie, comisia a încercat o amânare, dar doctorul chel n-a fost de înduplecat. Acum păzește poarta teatrului, în uniformă din postav maroniu, ...

"Cum e drumul de la realitate la ficțiune? Adesea pietruit cu flori de câmp…" (Bujor Nedelcovici)

Obișnuia să deseneze în bucătăria lui de vară, pe colțul unei mese pline, în fiecare zi, cu resturi de mâncare și cu vase murdare. Făcea, de obicei, capete de cai, cu hamuri colorate atârnate peste urechi și cu ochii mari, căscați spre mâinile lui pricepute. Mă striga la gard și mi le-arăta fericit. El era Răduci, am copilărit împreună, toate vacanțele le-am petrecut în satul bunicilor mei. E ...