Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Cântec de martie

Când primăvara se apropie zgomotoasă

și timpul nou își răspândește alene dulceața,

îmbibată de nostalgia zăpezii,

atunci mă întreb când te voi revedea.

Și când păducelul alb se fălește cu albul lui

și ramurile pădurii își recapătă verdele,

iar păsările stăruie în latina lor,

mă întreb dacă, atunci când te voi revedea,

inima mea obosită își va dubla trilul,

precum căpriorul rănit care își amintește izvorul

sau va bate indiferent, în sfârșit, lângă tine,

așa cum cad fulgii sau înflorește migdalul.

Din volumul Cincisprezece zile de martie (Granada, 2020)


Traducere de Doina Ruști

Enrique NOGUERAS VALDIVIESO

Poet și profesor la Universitatea din Granada, specializat în latină medievală și în romanistică, de asemenea, traducător din portugheză, franceză veche și română, Enrique este autorul unui număr însemnat de studii academice. Dintre volumele sale de versuri amintim Los pliegues de la rosa (2005) și De la resurrección (2017), Quince días de marzo (2020). A primit Medalia Aniversară "Centenarul Marii Uniri" pentru servicii aduse culturii române (2021)