De fiecare dată când aterizez la București, am senzația acută a catastrofei imediate. Se instalează vag din avion, când pilotul anunță temperatura și ora la sol, iar dacă are puțină tandrețe sau poate sadism - încă nu-mi dau seama - ne urează bun-venit acasă. Și dacă, evident, nu confundă Bucureștiul cu Budapesta. Ei bine, atunci îmi devine limpede că nu mă pot întoarce. Ezit mereu pe scara avionului, cu aerul unui arici buimac care vede brusc o luminiță. Am gesturi nătânge, îmi strâng poșeta la ...

Sâcâitor de subiectivă, selecția mea de anul acesta are un singur criteriu: emoția. Pe fondul unui an complicat, cu evenimente istorice care ne-au testat reflexele democratice și civice, ne-au făcut să cunoaștem specii noi de rău (inclusiv unul care ar fi putut atins dimensiuni totalitare), eu am avut nevoie mai mult ca oricând de emoție. De specii diferite de emoție, ca așa le stă bine filmelor care locuiesc în tine. Așadar, filmele românești care m-au emoționat anul acesta, unele până la lacri ...

Dragă Roxana, ce întâmplare plăcută să ne întâlnim prin Londra! Ce faci aici? Povestește-mi pe larg despre proiectul tău!

M-am întors la Londra, de data aceasta ca fiica rătăcitoare a mediului academic. E mai mult o trecere, o escală spre Cambridge unde particip la una dintre cele mai prestigioase și relevante conferințe academice din lume. E un al an al devenirilor mele academice și nu exclusiv academice, universitatea fiind locul pe care nu l-am părăsit niciodată intelectual și emoțional, ...

*În ziua în care o groapă din asfalt a împlinit un an, câțiva tineri au sărbătorit-o ca pe o ființă imaculată: cu preștiință și fast cumințit. Adevărul e că până la vârsta de 1 an, nimănui nu i se poate găsi vreo vină. I-au adus flori, au turnat o sticlă de șampanie pe gâtul gropiței de 1 an și au aprins chiar și câteva artificii. Foarte probabil, i-au cântat "La mulți ani". Tot atunci, ca să marcheze ceremonios momentul – mult mai important în micile lor istorii decât în istoria deja zbuciu ...

Căsuța lor din Blaj avea aerul unui kibbuț. Doar în aminitirile lor tandru construite, străbuncii erau grofi, aveau doar tacâmuri de argint și menajere crescute de călugărițele Ursuline. În realitate, casa lor găzduia toate nimicurile posibile, ca un decor de teatru gata să se prăbușească. E umitor câte lucruri pot coabita pașnic în casele oamenilor: volume broșate și bibelouri înspăimântător de urâte, poze vechi cu margini dințate lăsate alandala pe un o masă instabilă, o umbrelă japoneză parca ...