Am crezut dintotdeauna că multe din lucrurile bune, valoroase și salvatoare apar în momente în care o lipsă, o criză sau, în general, un timp rău se adâncesc și se intensifică atât de cumplit încât e nevoie de o contrapondere, de ceva care apare pe neașteptate și echilibrează lucrurile. Ca într-un fel de meteorologie a binelui și a răului: cât poate să dureze o invazie de aer siberian ori o depresiune mediteraneană sau islandeză? În definitiv, orice fenomen își epuizează odată resursele și e înlocuit de opusul lui sau îndulcit de condiții mai acceptabile. Când am aflat de pe site-ul Radio România Cultural că apare o nouă revistă literară care se va numi ,,OPT Motiveˮ era o după-amiază indiferentă, disprețuitoare și trufașă, cu nori joși, grei. Nu-i stătea bine sprințarei zile-bonus de 29 februarie să arate așa. Ceva original trebuia să se întâmple, o surpriză, un reviriment. Și s-a întâmplat. Scriitoarea Doina Ruști și criticul Paul Cernat se întâlneau la emisiunea Georgetei Drăghici, ,,Drept de autorˮ, pentru a anunța fondarea unei reviste noi. De data asta, binele compensatoriu se ivea înaintea răului. Mi-am dat mai târziu seama că așa trebuia să fie, că adeseori ai nevoie ca acel lucru bun pe care îl aștepți să vină la timp pentru a-ți folosi cu adevărat. OPT Motive nu se putea arăta după război, ca falșii viteji. Lansarea revistei, pe 5 martie 2020, la Cărturești Carusel, a fost unul dintre ultimele evenimentele de dinaintea lockdown-ului. La limită, așadar, ni se oferea tuturor un mărțișor care să ne țină credincios de urât în lunile în care am dat ocol camerelor noastre ca Xavier de Maistre și, mai apoi, în anii în care am tot părăsit, regăsit și apoi regândit, cu oarece resemnare matură, acel concept de ,,normalitateˮ devenit din ce în ce mai fluid, un fel de ,,open spaceˮ.

Am ascultat emisiunea ca și cum găsisem în ea vestea despre o piesă magică menită să umple un gol. Nu știam exact care gol, fiindcă ,,peisajul revuisticˮ, cum se spune, e unul destul de generos, dar îmi plăcuse mult aerul de spontaneitate, de firesc și de noutate pe care îl degaja întreaga discuție. Nimic solemn, arțăgos, simulat. Chiar și titlul în sine, OPT Motive, despre care Paul Cernat povestea că fusese stabilit pornind de la o constatare în legătură cu frecvența formulărilor, în presă și în social-media, de felul ,,zece motive să cumperi...ˮ, ,,cinci motive să vizitezi...ˮ, ori alte variațiuni din același registru. Cu mențiunea că OPT era acronimul pentru ,,opinii, poveșt, texteˮ. Un format, așadar, foarte generos, în care biograficul, ficționalul, narativul și reflecțiile pe teme diverse aveau loc toate. Proba lecturii primelor numere (fiindcă ea este, în fond, decisivă, dincolo de orice promovare) mi-a confirmat caracterul deschis, verva ludică și mai ales un dar destul de rar de a stimula în scrisul autorilor conexiuni între literatură și memorie, între critică literară, ficțiune și autoscopie. Dacă lansarea de la Cărturești anunța o revistă a Literelor bucureștene, reunind nume precum Cristina Bogdan, Paul Cernat, Bogdan Tănase, Catrinel Popa și, desigur, Doina Ruști, oricine a citit săptămânal sumarul a putut să observe, din primul număr, că OPT Motive a depășit granițele mediului universitar al Capitalei, bucurându-se de o colaborare substanțială din partea unor profesori mai întâi craioveni (Mihai Ene, Cătălin Ghiță, Xenia Negrea), apoi și din alte centre universitare. Odată cu lansarea colecției ,,Biblioteca de proză contemporanăˮ a editurii Litera, coordonată de Doina Ruști, și cu apariția unor rubrici noi precum ,,Noua literaturăˮ, în jurul revistei s-a cristalizat o veritabilă generație literară. Un nucleu de scriitori tineri, cu cărți dinamice, cu nerv epic, interesați deopotrivă să experimenteze la nivel de discurs narativ, dar și să circumscrie prin memorie și fantezie, prin locuri și timpuri familiare cititorilor, puse în contexte noi, condiția omului contemporan sensibilizat și fragilizat de tot felul de îndoieli și de conflicte cu sine, cu semenii, cu lumea. Așa am aflat de Liviu G, Stan, Alexandra Niculescu, Dorian Dron, Pavel Nedelcu, Florin Spătaru, Alexandru Lamba și de câți alții!

Cred că unul dintre marile merite ale revistei Ficțiunea OPTm a fost, pe lângă caracterul ei deschis, receptiv la vocile noi ale literaturii, teoriei și criticii, apropierea pe care a realizat-o între operă și public, prin umanizarea figurii Scriitorului în sens generic, prin promovarea evenimentelor culturale săptămânale atât de calde precum Deznodământul nu contează, a Premiilor Ficțiunea sau a lansărilor de carte. Anchetele pe care le-a propus redacția de-a lungul acestor ani, cu subiecte variate și incitante, au încurajat autorii și cititorii să descopere că literatura e la tot pasul, în câte un obiect drag, în locurile memoriei, în felul în care prezentul se derulează înaintea noastră, că există în continuare mult potențial cultural în ceea ce trăim, doar că el este latent, camuflat, vorba lui Mircea Eliade, sub aparența anodinului. Remarcabil mi s-a părut, de asemenea, proiectul ,,Istoria vie a literaturii româneˮ, care i-a stimulat pe scriitori și pe critici să exprime percepția proprie asupra evenimentelor sociale și culturale a anilor respectivi (printre ei și favoriții mei all time, 2008 și 2009...), cu amestecul aferent – atât de atractiv – de biografie și literatură. Același rol de ,,îmblânzireˮ, de binevenită desolemnizare a Literaturii și a Culturii l-au avut, de la primele numere, interviurile lui Zenob, în care se comunică prin confesiuni relaxate și revigorante experiențe creatoare diverse, opinii despre cum se construiește o poveste, viziunea unor oameni de cultură din domenii complementare literaturii. Îmi amintesc, de pildă, un astfel de interviu agreabil cu omul de televiziune Doru Ciolacu, în care emisiunile culinare (Țăst Show) ori de folclor și pitoresc local (Vedere cu olteni) ale craioveanului erau puse într-o lumină binemeritat culturală, ca într-o autentică pagină de literatură, arătând ce înseamnă divertismentul de calitate și jurnalismul ingenios.

În ce privește experiența mea de autor la Ficțiunea OPTm, ea a început și s-a manifestat aproape de fiecare dată sub semnul unui sentiment reconfortant de libertate a spiritului și mi-a dat șansa să mă exprim în registrul – drag mie – al eseului. Nu mă mai gândisem demult, spre exemplu, că aș putea să scriu despre o reclamă. Făcusem în primul an de masterat ceva asemănător la un curs entuziasmant al lui Ion Manolescu. A apărut, astfel, povestea reclamei de la Jumbo cu marinarul, care a generat primul text publicat de mine la Ficțiunea... și care m-a învățat că nicio piesă din trecutul nostru nu e prea mică pentru a produce, dacă nu literatură, cel puțin o reflecție și un exercițiu de pregătire a unor scrieri noi. Răspunzând la anchete și propunând texte, am redescoperit obiecte dragi și cărți valoroase despre care am scris. Spritul Ficțiunii, deschis, cordial și inteligent, cu o înțelegere superioară și cuprinzătoare a modului în care literatura poate porni de la imagine, de la un simbol, motiv sau laitmotiv al existenței noastre, ori de la un simplu punct de vedere, mi-a amintit de atmosfera umanismului senin pe care am simțit-o la Literele bucureștene, unde canonul și experimentul, tradiția și actualitatea, teoria și plăcerea lecturilor spontane se îmbină atât de coerent.

Faptul că am rămas aproape de actualitatea literară într-o vreme în care n-am stat prea mult, vorba cronicarului, de ,,scrisoriˮ, se datorează și acestei reviste pe care am văzut-o de la început, prin prisma unor contexte personale și colective, ca pe o nouă formă de rezistență prin cultură. Oricare i-ar fi titlul pe viitor, mi-ar plăcea ca sintagma ,,OPT motiveˮ să facă parte din el. E ,,marcaˮ sub care am cunoscut pentru prima oară acest proiect în acea după-amiază de 29 februarie în care Mărțișorul părea nefiresc de departe.