nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Realități închipuite

Era în jurul prânzului când am ieșit pe ușa micii librării din Old Market Square cu ultimul număr al revistei Ficțiunea. Mi-am aprins o țigară și am tras cu sete din ea like there was no tommorow. Apoi am deschis revista și am observat cu neliniște că țigara nu se transforma în scrum. Ba dimpotrivă, se mărea, se lățea, se lungea până a ajuns să-mi semene și să mă țină între degetele de la mâna dreaptă. Eu eram cel care se micșora arzând de la picioare în sus, spre cap. În câteva minute, m-a aruncat pe jos și m-a strivit sub talpă, după care a părăsit în grabă locul crimei, tușind nervoasă, deși fusesem prevenit de varianta ei horror, cu acele scary pictures desenate pe pachet.

...

Am dat pagina și i-am surprins schimbând priviri de la distanță. Se îndreptau unul către celălalt. Mi-am amintit de prima secvență din Closer, cu Natalie și Jude pășind hotărâți prin mijlocul mulțimii. Dar acum și aici. Natalie era o adolescentă înaltă și blondă, toată numai un zâmbet, iar Jude un tânăr brunet și emoționat, amândoi fragili și nemuritori. Nu mai vedeau nimic în jurul lor. Din fericire, peste Natalie cea blondă n-a trecut nicio mașină, așa cum s-a întâmplat în film. El însă s-a împiedicat, iar cheile i-au zburat din mână. A făcut eforturi supraomenești să nu se prăbușească, și-a desfăcut larg brațele și a pornit într-un dans cu propriul corp până a revenit la poziția verticală. O umbră de îngrijorare i-a traversat ei privirea, apoi a zâmbit din nou, roșie în obraji.

Am întors discret următoarea pagină și am tras cu coada ochiului spre mulțimea grăbită, să văd dacă eram singurul intrus în povestea lor. Aș fi pus un anunț pe cea mai înaltă clădire: "În acest loc se pot observa purtătorii unor emoții pe cale de dispariție, vă rugăm să-i protejați. Ei reprezintă motivația viitorului și iluzia binelui și frumosului pe planeta noastră." Dar nu-mi plăcea cum sună. "Iluzia binelui si frumosului"? prea sweet, prea ca și cum aș fi pus zece cuburi de zahăr într-o ceașcă de cafea. Mai degrabă aș fi acționat full Tarantino la cea mai neînsemnată amenințare.

La un semn doar de ei știut, au renunțat la cei douăzeci de pași care-i mai despărțeau și s-au înălțat deasupra mulțimii. Se distraseră destul rătăcind printre oamenii de rând. Lumea a răsuflat ușurată. N-avea nimeni chef să le poarte de grijă, așa sensibili și împiedicați cum erau. Era de neînțeles de ce le luase atâta timp. El i-a șoptit ceva la ureche, ea a râs, cu capul pe spate.

Camerele de supraveghere nu le-au observat prezența. Erau îndreptate cu obiectivul în jos, programate să înregistreze doar mișcările suferinzilor. Și, de la o vreme, pe cele ale proprietarului micii librării din Old Market Square, suspectat de contrabandă cu realități închipuite, cu ajutorul cărora cititorul pătrundea în lumi nebănuite.

...

Am împăturit revista, păstrând finalul pe mai târziu și am pornit cu pași repezi spre casă. Pachetul gol inscripționat cu Smoking kills a zburat în primul coș de gunoi întâlnit. Și atunci s-a auzit zgomotul unui felinar lovind asfaltul, împrăștiindu-se în mii de cioburi, iar pe ea chicotind în timp ce îi săruta, probabil, fruntea lovită.

Alex STOICESCU

Născut în '79. Fost jurnalist mutat din 2012 în țara lui Shakespeare. Și-a lui Orwell. Scrie din adolescență (tot ce-i trece prin cap). A debutat cu o proză scurtă în Revista de Povestiri în decembrie 2022 și a participat la Creative Writing Sundays organizate de aceeași revistă.