Când spunem Ficțiunea, intrăm automat într-un fel de Narnia a scrisului, pe niște tărâmuri care sunt atât de la îndemână și totuși par atât de îndepărtate. Pe care vrem cu tot dinadinsul să le cunoaștem, să le explorăm, să fie ale noastre, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp. Acolo creștem sau ne creștem. Cu fiecare număr, parcă suntem mai bogați sufletește, parcă așteptăm să vedem ce a mai scris unul sau altul, ce ne mai spune, ce ne mai împărtășește, pe unde ne mai poartă, cine pe care citește, unde am rămas, când vom continua, cu ce mergem mai departe. A devenit un automatism familiar. O așteptare benefică și fericită. Așa ne cunoaștem din ce în ce mai bine, așa ne completăm unul altuia puzzle-uri personale de-ale literaturii și experiențelor livrești, așa ne (re)descoperim, așa ne (re)asimilăm, așa ne întărim legăturile cu orizontul și cu noi înșine, prin noi înșine. Fiecare scriitor are o voce unică, o cunoaștem cumva, o intuim de la primele cuvinte. Dar parcă de fiecare dată suntem surprinși, iar și iar, de toate aceste nuanțe sau inflexiuni ale scriiturii lor, care cumva parcă ne iau prin surprindere, cumva parcă ne antrenează să ghicim ce va urma și parcă nu întotdeauna ce va urma e și ce trebuie să intuim că ar urma. Mereu apare câte o voce nouă, o voce alertă, o voce care nu ne dă voie să ne pierdem în context sau printre cuvinte.

Să publici în Ficțiunea e ca și când ți-ai găsi locul într-un jurnal mare, colectiv, scris pe voci, care crește și crește cu fiecare număr, în care descoperim de fiecare dată noi și noi perspective, care ne poartă pe brațe și printre litere în miezul narațiunilor, care pot împrumuta vocea noastră sau noi ne împrumutăm lor, pe post de personaje, fantoșe, eboșe livrești. Cumva parcă ne poartă dincolo de efectul de iceberg, ne trimit către lumi mult mai largi decât cele care sunt redactate acolo. Parcă și fața autorului pare conturată de ceea ce scrie, parcă atunci când ne întâlnim cu el, îl știm deja, ni s-a făcut cunoscut, ne inițiază, ne duce acolo unde parcă ne așteptăm să ne ducă, ghidat sau nu.

Oricum ar fi, orice experiență a lecturii sau a publicării este de fiecare dată altceva, chiar și textele autorilor pe care deja îi știm, îi simțim, îi cunoaștem, parcă tot au acea doza de intrigă, de nou, de provocare, care ne face să așteptăm cu sufletul la gură un nou număr, să vedem ce s-a mai scris, ce a mai apărut, cum a mai jonglat limbajul cu scrisul și cu noi, cititorii-personaje, asimilați în acest frumos jurnal colectiv de ficțiune.