Au plecat sâmbătă dimineață, mai târziu decât stabiliseră. Andrei conducea. Lângă el, sora lui, Irina, ținea pe genunchi o sticlă de apă pe care n-o deschisese. Pe bancheta din spate, mama lor dormea sau se prefăcea că doarme, cu obrazul lipit de geam. Aveau de făcut vreo trei ore până la sanatoriu, dacă nu se aglomera intrarea spre Comarnic.

— Ai luat actele? a întrebat Irina.

— Le-am luat.

— Și scrisoarea de la medic?

— Am luat tot.

A urmat o tăcere care s-a întins peste câmpurile galbene ...

Să zic că totul a început într-o seară de martie, la o cafea. Nu, nu e corect, că n-a fost la o cafea, era ceai și era noiembrie, dar dacă încep cu martie, pare mai promițător și toată lumea știe că poveștile bune încep cu o promisiune înainte să se facă praf.

Hai s-o iau altfel. Era o fată. Nu, nu așa, pare că o să urmeze o poveste de dragoste și nu-i cazul, deși nici nu-s sigur că n-a fost. Era o prietenă. Nici asta nu merge, pentru că prietenă sună a iubită și iubită sună forțat, iar eu n-am ...

Nu știu nici azi de ce m-am împrietenit cu Șerban Lohan, un tip pe care ceilalți îl considerau în cel mai bun caz bizar și pe care îl porecliseră Arhivarul Apocalipsei. Mie mi se părea doar că avea un fel al lui de a privi lumea, de parcă ar fi verificat întruna dacă realitatea nu minte prin omisiune. Poate m-a atras și postura lui: mergea tot timpul perfect drept, ținându-și capul ușor aplecat, ca un om care ascultă ceva ce noi, restul muritorilor, nu putem auzi.

Aveam șaisprezece ani și eram ...