Vântul nu bate degeaba. Niciodată nu umflă pânzele fără un rost. Te împinge fiindcă trebuie să fii undeva, fiindcă știe unde să te ducă și umflă pânza spre direcția de el dorită.

Visele întotdeauna plutesc spre dreapta, deși direcția le e înainte, și întâmpină liniștite destinația. Nimeni nu așteaptă cu mai multă seninătate să ajungă la mal ca un vis. Fie că sunt pisicoase, ușor negricioase și veșnic miorlăite, iepurești și pleoștite ca un gând neașteptat, toate se țin de mână.

În barcă e frig. Noaptea e rece și calea dintre o stea și alta e lungă și presărată cu vânturi potrivnice și curenți puternici de soartă. Luceafărul de Miazănoapte arată locul de plecare întotdeauna, nici un vis nu își ratează împlinirea astfel, oricât de singuratic ar fi. Visele gemene sunt cele care dau echilibru vasului, fără ele oamenii se zvârcolesc în somn căutând într-o parte sau alta ce le lipsește. Când întâlnești un vis geamăn înseamnă că altcineva e în visul tău și cutreieră prin gândurile tale căutând steaua de Miazăzi. Dincolo de ea e trezirea. Abruptă și dureroasă sau lină și plină de uitare, după cum cârmaciul e priceput sau nu să ajungă la destinație.

Morsa de Miez de Noapte este singura ființă din acea lume care poate privi un vis din afară. Se agață de marginea vasului și contemplă mulțimea multicoloră, uneori pestriță, de vise nerăbdătoare să se împrăștie printre ideile fixe și gândurile tulburate de lumina zilei.

Doar nebunii visează un singur vis albastru, e singurul care îi liniștește, celelalte culori le dau certitudinea că sunt normali în ochii celorlalți.

Astă seară vântul bate portocaliu cu șuvițe albastre.