Fata a intrat în casa plină de oameni. Nu-și dădea seama cine era toată lumea de-acolo, auzea voci șoptite, niște șoapte false, prefăcute, lăsându-ți senzația că nu era un motiv real pentru care să păstrezi liniștea, ci un nereușit gest de solemnitate. S-a strecurat printre toți oamenii ăia șoptitori, a trecut dintr-o cameră în alta și, când să intre în bucătărie, ceva din ultima cameră pe lângă care a trecut i-a atras atenția. Era o masă în mijloc, peste care se afla ceva ca un coșciug, da, un coșciug, s-a întors și vede clar că despre asta-i vorba. De aici șoaptele prefăcute. Să nu trezească mortul – aproape-i vine să râdă, dar se abține. Nu știe cine a murit, se uită cât mai discret, cu coada ochiului, spre sicriu. Așa, dintr-o parte cum e, nu prea-și poate da deloc seama. Pare un om gras, dar nici o idee despre cine-ar putea fi. Sau ce. Se-ndreaptă înapoi spre bucătărie și în sfârșit o întâlnește pe femeie. Se îmbrățișează strâns, fata o apreciază dintotdeauna, crede că și femeia ține la ea. Mai stau câteva secunde cu mâinile strânse, își zâmbesc mut, fata e bucuroasă de revedere, femeia arată mai îmbătrânită față de ultima dată când s-au văzut, a trecut ceva vreme, dar frumoasă, demnă, dacă n-ar cunoaște-o ar ghici doar după chip că poate fi blândă și poruncitoare în același timp, iertătoare și înțeleaptă.

— Dar cine-a murit? E porcu’? A murit porcu’? Femeia o ia pe fată deoparte să poată vorbi cât mai ferite de ceilalți. O privește cu înțelegere înainte de-a-i răspunde, n-are fata de unde ști, îi va spune ea.

— Nu, nu e porcu’, e soțul meu. El a murit. Fata e surprinsă, nu-i vine să creadă, îl cunoscuse pe soțul femeii și nu arăta așa, era un bărbat normal, cumsecade, nu era ca ființa din coșciug. Și-i e și jenă că a făcut o gafă, dar femeia îi anticipează stânjeneala și vorbește iar înainte ca fata să poată spune ceva.

— Așa se întâmplă când mor bărbații. Se transformă.

— Și acum ce-o să se întâmple?

— Acum nu rămâne decât să așteptăm.

Fata nu a înțeles ce anume ar fi avut de așteptat și de jenă față de femeie nu a mai cerut nicio lămurire. I-a zâmbit femeii cu căldură, dând semne că vrea să plece, parcă voia să îmbrace în zâmbetul ei și un te las, o să vin în altă zi când o să fii mai liniștită, dar nu a mai spus nimic și-a dat să se strecoare din nou printre toți oamenii prezenți în casă, când, trecând prin dreptul camerei cu mortul a văzut iarăși cu coada ochiului că în sicriu nu mai era niciun om gras, iar în picioare, chiar lângă coșciug, stătea acum un bărbat tânăr, brunet, înalt și firav, cu un chip frumos încadrat de parul pieptănat în sus. Îi amintea de cineva pe care-l cunoscuse cândva, un bărbat pe care nu-l auzise niciodată vorbind urât sau făcând vreo remarcă nelalocul ei, misogină, ironică. Își amintește că-l admira pentru respectul de care dădea dovadă în orice interacțiune și considerația cu care o tratase în acele câteva ocazii când s-au întâlnit. S-a blocat în fața camerei neînțelegând. Unde era porcul? Adică omul, soțul, așa-zisul soț al femeii, unde?

Tot fără să aștepte întrebarea fetei, femeia a lămurit-o.

— El e, gata, așteptarea a luat sfârșit. Fata nu înțelegea, iar femeia a continuat. Așa se întâmplă. După ce moare, așteptăm. E soțul meu, a revenit.

După ce s-a trezit, fata și-a dat seama că visul nu era despre femeie și soțul ei, ci despre ea însăși și fostul ei bărbat. A înțeles că i s-a arătat în ce se transformă unii dintre ei după o despărțire și de ce să se ferească pe viitor. Și l-a iertat pentru cum s-a comportat după divorț. Și i-a dorit, cu sinceritate, să învie.