Revistă print și online

Măgarul meu n-a avut coadă de mic!

Se spune că a fost odată un oraș tare zbuciumat. Mereu în acel oraș se întâmpla vreun scandal, vreo ceartă, de se dusese vestea. Nimeni nu îndrăznea să vină să viziteze acel oraș. Într-o zi, lui Nastratin Hogea i-a venit pofta să meargă să vadă acest oraș și și-a spus: Vreau să merg să văd acest oraș de gâlceavă, să văd de ce i s-a dus vestea.

S-a pregătit și a pornit la drum. Când s-a apropiat de acel oraș, a văzut un bărbat ce încerca să ridice un măgar căzut la pământ sub greutatea poverii. Dar oricât se chinuia să ridice măgarul, nu reușea. Când l-a văzut pe Nastratin Hogea, i-a cerut ajutorul și i-a spus: Mi-a căzut măgarul cu povară cu tot și nu pot să-l ridic în picioare. Ajută-mă.

Nastratin Hogea s-a apropiat, a apucat bine măgarul de coadă și a tras cu putere, să-l ridice de la pământ. Coada măgarului s-a rupt din rădăcină și i-a rămas lui Nastratin în mână. Stăpânul măgarului i-a smuls cu ură coada și a dat să pună mâna pe Nastratin, dar degeaba, a rupt-o la fugă. Omul după el. În plină fugă, Nastratin a văzut un cal scăpat care gonea pe câmp, iar stăpânul lui alerga după el să-l prindă. Bărbatul i-a strigat lui Nastratin să-i taie calea calului și să-l oprească din goană. Hogea a ridicat o piatră de pe pământ și a aruncat-o spre cal, să-l oprească din fugă. Dar ghinion, piatra l-a lovit pe cal drept în ochi și a rămas chior de un ochi. Stăpânul calului, văzând asta, s-a luat și el după Nastratin să pună mâna pe el. Simțind că obosește, Nastratin Hogea s-a îndreptat spre cea mai apropiată casă și a izbit puternic cu piciorul poarta închisă s-o deschidă, să caute acolo adăpost și scăpare de cei doi bărbați care-l urmăreau. Întâmplarea a făcut ca în spatele porții să se afle o femeie însărcinată care, lovită în burtă de poartă, a pierdut copilul. Bărbatul femeii a dat și el fuga, laolaltă cu stăpânii măgarului și calului, să pună mâna pe Nastratin. Înconjurat de cei trei, Nastratin s-a urcat pe prima casă care i-a ieșit în cale, dar degeaba, cei trei erau tot pe urmele lui și dădeau să urce și ei pe acoperiș. Hogea s-a uitat atunci după ceva moale să poată sări acolo de pe acoperiș și a văzut o grămadă de așternuturi chiar la umbra casei. Fără să mai stea pe gânduri și să se întrebe ce o fi înfășurat în acele așternuturi, a sărit de pe casă. Între așternuturi stătea înfășurat, bolnav de câteva zile, tatăl omului care locuia acolo, iar Hogea a sărit pe el și l-a omorât. Văzându-și tatăl omorât, omul a sărit la Nastratin, iar apoi, împreună cu ceilalți trei, au reușit să pună mâna pe el. L-au luat pe sus și l-au dus la cadiu[1] să le facă dreptate. Văzând în ce situație gravă ajunsese, Nastratin l-a tras pe cadiu mai la o parte, i-a îndesat în buzunar câțiva bani de aur și i-a spus: Salvează-mă de oamenii ăștia care nu-mi dau pace.

Cadiul i-a chemat pe toți în sala cea mare, la judecată și le-a strigat: Să spună primul.

Era fiul bolnavului omorât de Nastratin când sărise de pe acoperiș. Cadiul l-a întrebat: Ce ai de spus?

Omul a povestit cum se întâmplaseră toate și cum Nastratin Hogea îi sărise în cap tatălui lui, care dormea la umbra casei înfășurat în așternuturi și îl omorâse.

Cadiul a hotărât: Pricina nu e grea deloc. Îl iei pe Nastratin și îl duci chiar acolo unde dormise tatăl tău, îl înfășori în așternuturi și îi sari în cap de pe acoperiș.

Bărbatul s-a gândit că dacă așa ar face poate că n-o să-i cadă chiar în cap sau poate nu cade bine și își rupe vreo mână sau vreun picior. A renunțat la pricină și a ieșit supărat din sala de judecată. Cadiul a poruncit atunci: Să vină al doilea.

A înaintat soțul femeii care, izbită în burtă de poarta casei, pierduse copilul. El a povestit toate cele întâmplate, iar cadiul a hotărât: Pricina asta e ușoară. Dă-i lui Nastratin Hogea nevasta ta și peste nouă luni, când o fi însărcinată și gata să nască, să ți-o aducă înapoi.

Bărbatul s-a gândit că dacă așa ar face, mai mult ar avea de pierdut decât de câștigat. A ieșit și el supărat din sala de judecată.

Cadiul a poruncit să-și spună jalba al treilea bărbat. A înaintat stăpânul calului și a povestit cum Nastratin a aruncat cu piatra și i-a chiorât calul de un ochi. Cadiul, cu voce calmă, a hotărât: Să-ți tai calul în două jumătăți egale, iar jumătatea cu ochiul orb să i-o dai lui Nastratin, iar el să-ți plătească jumătate din prețul calului.

Omul a căzut pe gânduri. Dacă și-ar fi tăiat calul în două jumătăți, ar fi primit despăgubire numai jumătate din prețul calului. A renunțat și a ieșit și el nemulțumit din sală. Cadiul a poruncit să-și spună pricina și al patrulea bărbat, cel cu măgarul. Acesta însă văzuse soarta celorlalți trei și dreptatea judecății cadiului. Și-a îndesat în buzunar coada măgarului și i-a spus cadiului: Măgarul meu n-a avut coadă de mic! [2]

Poveste spusă de Beidboland Aghajari, din provincia Khuzestan, în ianuarie 1972. Culeasă de Seyed Abolghasem Anjavi Shirazi. Tradusă din limba persană de Mihai Cernătescu.


[1] Judecător musulman.

[2] Proverb foarte răspândit în Iran. Ca sens, se apropie de proverbul românesc «La omul sărac, nici boii nu trag!»

Mihai CERNĂTESCU

După zece ani de studii în Iran, s-a întors în patrie, deschizând cititorului roman o fereastră spre cultura persană. A cules, tradus și publicat o colecție de povești populare persane cu Nastratin Hogea (2016), lucrare primită foarte bine de publicul român. Doctor în istorie, predă la Universitatea din Pitești și participă la acțiunile culturale și științifice referitoare la spațiul persan. Călătorind mult, din America de Nord până în India, a rămas definitiv cucerit de cultura persană. Îl găsiți și pe pagina www.iranul.ro

în același număr