OPTm
nr.crt.

Cea mai recentă nebunie pe care am auzit-o la școală a fost "aici nu facem filosofie!". Nici pe vremea când eram elev filosofia nu avea mare trecere în rândul elevilor și totuși rezista o anumită aură pretențioasă în jurul unei discipline mai degrabă inutile, cu care se distrau ori își arătau mușchii cei deștepți. Întrebarea care ar urma acestui verdict ar fi desigur, "ce facem, dacă nu filosofie?". Un răspuns viclean poate fi "școală", adică altceva decât să întoarcem lucrurile pe toate părțile ...

Am citit "Abraxas" vara trecută! Îl cumpărasem la Bookfest, așa cum îți cumperi cărțile pe la târguri, luând aminte la recomandările de lecturi... obligaaatorii! Ceva lansări fuseseră din primăvară, citisem și câteva cronici, care aveau să îmi confirme apoi lectura mea subiectiv admirativă. Dar la Gaudeamus, în toamnă, deja altele erau vedetele. I-am mărturisit acest lucru, cu un soi de regret, autorului, într-un interviu pentru Radio România Actualități în care eu însămi îi puneam de fapt între ...

Ramona Mihăilă intră la cursuri însoțită de personaje literare, întotdeauna de gen feminin, mai ales din secolul XX, emancipate, tipe sensibile, care nu-și lasă pe-afară emoțiile. Odată am întrebat-o ce scrie, iar ea mi-a fâlfâit prin fața ochilor un manuscris, un roman scris de o femeie și uitat într-un sertar, spunându-mi că pe moment o preocupă numai literatura scrisă de femei. Ești feministă, am întrebat-o eu. Cam sunt. Și-atunci m-am simțit îmboldit s-o întreb ce e feminismul? O mișcare bel ...

Așa cum spunea și Albert Camus, despre lucrurile simple este cel mai greu să vorbim, tocmai pentru că implicațiile lor sunt cele care ne trimit către esența vieții noastre, sau, cum bine spune Heidegger, la originea lucrurilor în sine. Să spunem ce este arta și ce funcție are este complicat doar pentru că nu alegem să ne ducem direct la esența problemei. Avem o lungă istorie întinsă pe secole care ne desparte de ea, mii de sensuri care s-au adăugat și care i-au ascuns adevăratul conținut. Desigu ...

Un băiat iubea o fată. Numai că fata urma să se căsătorească cu altcineva și avea deja o pereche de gemeni, doi băieți, cu acel altcineva. Edgar pe numele său. Care o iubește ca pe ochii din cap pe Tina, fata de care e îndrăgostit Vasco, băiatul care o iubește și el. Bine, nu e chiar băiat, e destul de mare, lucrează la Biblioteca Națională din Paris și e ditamai omul, însă în sinea lui a rămas tot un veșnic romantic îndrăgostit de cine nu trebuie. Tina e o actriță nonconformistă care înainte vi ...

La finalul anului 2021 în revista Ficțiunea OPTm apărea o rubrică nouă – Despre ce scriu prozatorii români? Se viza prin aceasta o bursă a subiectelor din literatura română contemporană, printr-o prezentare atentă a subiectului textelor citite și analizate. Miza era de a oferi o viziune obiectivă asupra conținutului prozei românești actuale, deci și de a obține o imagine generică a subiectelor abordate. Sigur, sub această rubrică, au fost adunate multe texte, printre care cele mai recente ...

Alexandru Lamba este un prozator brașovean de 43 de ani, inginer de profesie, cunoscut publicului mai ales prin textele SF, printre care volumul Singurătatea singularității (2018), menționată de Mihai Iovănel în Istoria literaturii române contemporane 1990-2020 ca înscriindu-se în categoria prozei care "se apropie (...) de standardele comerciale (care nu exclud calitatea) ale literaturii SF din Occident".

Distins cu premiul Chrysalis al European Science Fiction Society în 2016 și cu prem ...

— Belește-l!

Țin un teleobiectiv enorm în mână. De fapt îl țin cu ambele mâini, are în jur de trei kilograme. A costat, probabil, o avere.

Raul se uită în ochii mei, își ridică mâinile și repetă:

— Belește-l! Ce, ți-e frică de scule?

Trag de timp, încă nu mi-e clar în ce registru ar trebui să continui. Să par ofensată, să ies din sală, sau să mă arunc la jugulara lui? Îmi vine să le fac pe toate trei.

— Așa, fără mânuși de dantelă?

— Exact așa!

E tot cu mâinile ridicate, seamănă cu un ...

1.

Am în cap o bilă de plastilină multicoloră care

se tot mărește și se tot mărește

Îmi pierd mereu șosetele în subconștient

și mințile sub poduri

Aici a curs un tei și când cade o frunză,

ce gălăgie!

2.

Trupul nu mai e doar o coajă

care se usucă zi după zi

pe culoarul întunecat

Când plouă, puterea apei îi aparține și

se transformă într-o plajă curățată de nori

Sub apă sunt cauciucuri și cai morți

Un copil trage anevoie de ele

vrând să le scoată ...

Patrimoniu. O poveste adevărată, publicată anul trecut la Editura Polirom în traducerea excelentă a lui Bogdan-Alexandru Stănescu, ne invită în culisele relației dintre Philip Roth și tatăl său, Herman, în ultimii săi ani de viață.

Registrul confesional în care regretatul Philip Roth – pe care criticul literar Harold Bloom l-a inclus în canonul literaturii nord-americane contemporane alături de Corman McCarthy, Don DeLilo și Thomas Pynchon – a ales să-și spună povestea aduce un plus de umanit ...

M-am așezat la birou și am deschis calculatorul. Era ora 15:22. Mi-am spus că e suficient timp. Am lansat Word-ul și am scris nici mai mult, nici mai puțin de treizeci și cinci de cuvinte.

Apoi am stat pe gânduri vreo două-trei minute. Am răsfoit puțin notițele. Aveam toate indicațiile necesare, dar am simțit că lipsește ceva. Era un gol pe care nu îl puteam vedea printre notițe. Știam că e acolo și mă vedeam cum cad în el.

În jurul meu era un vid. Am încercat să vizualizez ceea ce deja scrise ...

Literatura își lasă amprenta în subconștientul și în sufletul omului, încă de la prima "atingere" a esenței sale. Sufletul umanistului, însă, este atins de către conceptul de literatură, nu invers. Pentru a se "revanșa" față de literatură, tânărul umanist își asumă rolul de mască – așa cum spune Roland Barthes în Camera Luminoasă – dezvăluind istoria literaturii, – însemnătatea ei la nivel metafizic, explicarea sa la nivel de simțuri, de filosofie – printr-un singur cuvânt sau un singur tablou ...

L-am văzut zilele acestea. Îmi propusesem să-l văd înainte de a avea Clubul de Lectură iCarte, iParte, dar abia acum am reușit. Am dat doar 4/5 stele cărții – aș zice din cauza mea, nicidecum a lui Remarque, dar cum la clubul de carte au mai fost persoane de aceeași părere, m-am simțit mai ușurată – cred că din cauză că nu mai diger prea bine cărțile/filmele ce au ca subiect războiul sau holocaustul, pe când în urmă cu ceva ani le tot căutam.

Ecranizarea aceasta de pe Netflix, Doamne, e de Osc ...

Să fii tânăr la Paris și pasionat de tot ce înseamnă Shakespeare, să mergi într-o duminică după-amiaza la Comédie-Française și să experimentezi teatrul elizabetan în secolul al XXI-lea într-un fel pe care nu-l credeai posibil, iată visul. La mijlocul lui februarie, am avut onoarea să mă bucur de piesa de teatru Regele Lear, pusă în scenă de Thomas Ostermeier, în sala Richelieu a celui mai vechi teatru aflat încă în funcțiune din lume.

Odată cortina ridicată, l-am văzut pe regele Lear (Denis P ...

În anii 1920 – 1935, când în România ziarele vuiau despre isprăvile lui Terente și ale lui Coroiu – adesea numiți haiduci – aceeași atmosferă era și în Grecia. Jandarmii erau puțini, brutali, făcând abuz de putere, ceea ce a favorizat apariția cetelor, în special în munți, unde haiducii aveau tradiție încă din vremea turcilor, fiind ocrotiți de sătenii sătui de violența jandarmilor.

Iancula și frații Babani au fost vestiți în perioada 1916 – 1925, în Olimpul lipsit de zei. I-au urmărit turcii, ...