Un băiat iubea o fată. Numai că fata urma să se căsătorească cu altcineva și avea deja o pereche de gemeni, doi băieți, cu acel altcineva. Edgar pe numele său. Care o iubește ca pe ochii din cap pe Tina, fata de care e îndrăgostit Vasco, băiatul care o iubește și el. Bine, nu e chiar băiat, e destul de mare, lucrează la Biblioteca Națională din Paris și e ditamai omul, însă în sinea lui a rămas tot un veșnic romantic îndrăgostit de cine nu trebuie. Tina e o actriță nonconformistă care înainte vindea flori până să pună ochii pe ea Edgar. Iar acum Tinei, deși are doi copii cu Edgar, îi place să umble cât e ziulica de lungă, iar seara să participe la petreceri unde până la urmă îl cunoaște pe Vasco și între ei se înfiripă o poveste de dragoste plină de pasiune, cu toate că Tina mai are uneori mustrări de conștiință pentru felul în care-l trădează pe Edgar. Dar nu foarte mari, căci deja pasiunea față de el s-a stins întrucâtva, iar acum primează partidele de amor torid în camera de hotel Paul Verlaine din hotelul Arthur Rimbaud (despre al căror faimos conflict ce s-a soldat cu rănirea lui Rimbaud se aduce adesea vorba în poveste). Cu Vasco, evident, în vreme ce soțul are cumințel grijă de copii, acasă.

"Toate nenorocirile cuplurilor, potrivit lui Alessandro, veneau din faptul că în general vedem în cuplu un acord bilateral de exclusivitate sexuală pe perioadă nedeterminată. Dacă era acceptat în mod obișnuit că poți să te culci, ici și colo, cu un terț, iar seara, în pat, să-i povestești soțului, așa cum de obicei se spun evenimentele zilei, știi, astăzi, la pauza de masă, Jean-Jacques mi-a pus-o pe xerox, și știi ce, dragă, o partidă bună, din când în când, nu mai e nevoie să spun, face minuni; dacă ar părea firesc, și fără urmări, și ar fi posibil să avem această conversație pe pernă, ar fi mult mai puține divorțuri. Vasco îi împărtășise această idee Tinei, care îi spusese - ai dreptate: când dorința slăbește în cuplu, ar fi necesar să poată fi subcontractată."

Un șir de evenimente aproape neverosimile duc la scena cu care se deschide povestea, cea care se desfășoară de fapt în fundal, cu naratorul omniprezent și omniscient, asemeni celui din alt roman apărut în colecția Raftul Denisei, Un joc și o desfătare de James Salter, martorul din umbră căruia par că i se destăinuie atât Tina, cât mai ales, Vasco, prietenul său cel mai bun, prezent ca martor în sala de judecată în fața judecătorului de instrucție cu care conversează în versuri și căruia îi povestește de-a fir a păr toată tărășenia.

Inclusiv episoade de-a dreptul hilare, cu ce e în stare Vasco să facă pentru iubirea vieții sale: să-i arate Biblia lui Gutenberg din subsolul Bibliotecii Naționale și s-o lase pe Tina să o mângâie nestingherită, aprinzându-i flacăra pasiunii și punându-l apoi pe bietul Vasco în genunchi să o satisfacă până ce-l pocnește cu capul de masa plină cu comori inestimabile și-l face să-și piardă cunoștința, să fure prețioasa casetă cu inima lui Voltaire dosită în statuia acestuia de la Biblioteca Națională a Franței (poate o alegorie despre cum i-a furat și ea lui inima, dar mai degrabă un sacrificiu pentru persoana iubită) sau, în final, după ce Edgar află de aventura Tinei și, după douăzeci de zile de torturi psihologice și umilințe prin care o face să treacă, să o ierte și să stabilească data nunții, trimițându-i însă mesaje pline de amenințare lui Vasco pentru a-l împiedica să mai ia în vreun fel legătura cu Tina, acesta din urmă să achiziționeze, într-un acces de nebunie, la o licitație organizată de Christie’s, chiar pistolul care era să îl omoare pe Rimbaud. Contra unei sume astronomice, evident, pe care, e limpede, nici nu are cum să o achite.

Scopul? Legitimă apărare în caz că totuși Edgar avea să pună până la urmă mâna pe bâtă ca să-l stâlcească în bătaie. Un Edgar furibund și profund rănit, un soț încornorat și cu mândria vraiște, educat în spiritul catolic riguros ce considera infidelitatea un păcat de moarte.

"Și, dacă ar fi fost după el, ar fi supus-o la un interogatoriu, în sensul medieval al termenului: acela al interogatoriului însoțit de tortură. Dacă ar fi fost după el, ar fi început prin a-i arde mâna dreaptă, cea care îi scrisese lui Vasco toate acele mesaje; iar apoi carnea pe care Vasco o atinsese, linsese, mușcase, sărutase, ar fi stropit-o cu ulei clocotit, ceară și plumb topite; și apoi, ar fi legat de patru cai acest trup pe care și-l oferise lui Vasco; și apoi, cei patru cai ar fi plecat în galop, în direcții diferite; iar din cele patru bucăți de Tina smulse, Edgar ar fi făcut cenușă, iar din cenușă, un condiment pentru cina lui Vasco – acest pui de lele, Vasco.

Asta dacă ar fi fost după el.

Tortura nu mai era însă la modă.

Chiar existau legi împotriva ei."

Dar totuși nunta are loc. Martori vor fi două sute cincizeci de persoane, iar fericiții miri… Însă nu îl putem uita pe Vasco. Și de ce totuși povestea se desfășoară într-o sală de judecată?

De un umor și o ironie extrem de fină, dublate de un lirism sfâșietor ce transpare din versuri pline de pasiune și înflăcărare (ce vor servi și ele ca martore la proces), rândurile care descriu iubirea ce și-o poartă protagoniștii se amestecă magistral cu povestea polițistă narată ingenios în care planurile temporale se contopesc și curg anapoda, întrepătrunzându-se cu digresiuni pe tema iubirii față de o altă persoană, dar și față de cărți, de cultură și de viață, iar rezultatul este un fermecător melanj ce stă martor al unei erudiții fenomenale și sofisticate aflate braț la braț cu cuvintele licențioase și partidele fără perdea. Fenomenală povestea asta încununată cu Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze în 2021!

François-Henri Désérable, Stăpânul și cuceritorul meu, Editura Humanitas Fiction, 2022, Colecția Raftul Denisei, trad. Mădălina Ghiu