Să fii tânăr la Paris și pasionat de tot ce înseamnă Shakespeare, să mergi într-o duminică după-amiaza la Comédie-Française și să experimentezi teatrul elizabetan în secolul al XXI-lea într-un fel pe care nu-l credeai posibil, iată visul. La mijlocul lui februarie, am avut onoarea să mă bucur de piesa de teatru Regele Lear, pusă în scenă de Thomas Ostermeier, în sala Richelieu a celui mai vechi teatru aflat încă în funcțiune din lume.

Odată cortina ridicată, l-am văzut pe regele Lear (Denis Podalydès) tronând în mijlocul scenei împânzite cu mușchi și licheni, în mantia în care ni-l imaginăm adesea, iar în jurul lui pândeau o parte din putere fiicele sale mai mari, Goneril și Regan, (Marina Hands și Jennifer Decker), îmbrăcate în croiuri moderne din piele sau latex, și Cordelia, adusă la viață de actrița de culoare Claïna Clavaron, care iese în evidență printr-un simplu pulover de lână. Aerul de modernitate nu a fost conferit numai de costume, ci mai ales de decorul minimalist și futurist, precum ramele imense fluorescente, întinse din podea până-n tavan, cu scopul de a delimita în spațiu "astă mare scenă de nebuni" (Actul IV, Scena 6).

Episodul încadrat de o astfel de ramă, care m-a înfiorat profund, a fost cel al războiului între Anglia și Franța: jocul de lumini, "ceața", spadele strălucitoare, sunetele trompetelor, mișcările grave, încetinite... totul era mai mult decât un tablou, dar mai puțin decât o bătălie sângeroasă – era artă vie, puternică și mișcătoare. Mai mult, când Lear cedează complet furiei, monologul său este rostit pe fundalul unui ecran colosal semi-transparent, singura sursă de lumină din sală din acel moment, care proiecta furtuna infernală în acompaniamentul urletelor norilor, și în acea clipă am simțit că nu mai există nimic în afara sălii de spectacol.

Cu toate acestea, țin să precizez o întâmplare simpatică din prima jumătate a piesei. După ce am fost introduși în atmosfera solemnă a tragediei shakespeariene, Edmund (Cristophe Montenez) a rupt sala din realitatea poveștii pentru a o readuce în prezent, angajând-o într-un moment umoristic vis-à-vis de horoscop și nuanțată cu o remarcă genială despre reforma pensiilor, subiect care provoacă extrem de multe dezbateri în Franța anului 2023. Să-l aduci pe Poetul din Avon în cotidian fără a crea o senzație de stinghereală spectatorului mi se pare o dovadă nu doar a atemporalității operelor lui Shakespeare, ci și a măiestriei teatrului francez.

Pentru o studentă care s-a mutat la Paris acum mai puțin de șase luni și care se străduiește să asimileze limba franceză prin toți porii, dar încă nu reușește, vizionarea spectacolelor de teatru poate fi o provocare, dar o piesă bine realizată înseamnă mult mai mult decât replici, așa că totul a fost o bucurie. Deviza extraordinarului Théâtre-Français este "Simul et singulis" ("a fi împreună și a rămâne tu însuți"), iar eu cred că nu poți înțelege pe deplin acest minunat sentiment decât dacă trăiești teatrul cu inima deschisă, indiferent de loc și de timp.