am alergat mai repede azi. vântul șuiera, răscolind natura, mai devreme încercase să îmi dea brânci pe terasa casei, unde nu există încă o balustradă. a mai făcut asta, când eram prizonierul muntelui. iarba înaltă, cu spice galbene pregătite să elibereze sămânța peste câmp. aici nu cosește nimeni, doar un cioban rău trece uneori cu oile, dar nu le permite să pască. ele culcă iarba, dar pământul o ridică la loc. spicele se apleacă uniform, elegant, o mișcare îndelung exersată. întunericul se împl ...

Eu dormeam, dar nu știam că dormeam. Așa se întâmplă pe întuneric, nu știi unde ești, câteodată nu mai știi nici măcar cine ești. Tocmai coborâsem într-o vale adâncă de tot, traversam pădurea aia mare. La noi a fost mereu frica asta, că trebuie să treci de pădure ca să ajungi în altă parte. Peste tot unde te uiți e numai pădure. Și spuneți-mi voi, chiar dacă ai avea de toate, poți să stai doar acasă? Toată lumea pleacă. De mici copii ne învățau părinții ce e curajul, că dacă nici să treci pădure ...

Alerga în spatele ei, pe aleea pietonală ce ducea spre piața centrală. Trecuse de ora opt, soarele oscilase puțin între cele două coline, deasupra lacului, apoi se lăsase pe-o parte, spre vest, pe jumătate adormit. Dacă se grăbeau puțin, aveau să-l găsească, precum în atâtea alte seri, prins în stufărișul mocirlos de pe lacul cel mic. O privea protector, alergând mereu către ea, în ritmul impus de pașii ei. Pe podul care traversa lacul cel mare s-au intersectat cu un lung alai de bicicliști, apa ...