Ieri a dat mașina peste Ciprian și încerc să mă hotărăsc dacă sunt trist sau nu. Tind să cred că totuși da. S-a întâmplat pe la prânz, pe Eroilor 25, mă întreb și acum ce căuta pe acolo, l-aș fi întrebat, dar nu am făcut-o, din motive evidente. A scăpat cu zgârieturi și-o sperietură sănătoasă, slavă Domnului.

Pe Ciprian l-am întâlnit în ultima lui zi de muncă la Propaganda, genul ăla de bar cu postere de colecție pe pereții (amestecate cu afișe luate de pe stradă și lipite de oameni fără să le dezlipească pe cele de dedesubt), cu poezii scrise pe pereți și cu bucăți de caroserie sau motociclete care servesc drept decor, și am crezut mereu că a ales să lucreze acolo din ambiții pur estetice. Îmi și arătase unde își strecurase și el propriile poezii pe pereți, scrise cu markerul. Erau bunicele, mi-au plăcut cam trei din cinci, ceea ce e o majoritate, dacă stai să te gândești. Când l-am văzut prima dată purta un șorț verde peste o pereche de blugi negri, largi, vechi și decolorați care îi cădeau în falduri peste bocanci și un tricou negru strâns pe piept și pe brațe pe care bănuiam totuși că l-a luat cu câteva mărimi mai mic. Avea chică și breton și aveam impresia că nu a avut timp să mai ajungă la tuns, pentru că perciunii îi crescuseră destul de mult, în stânga i se strângea părul într-o buclă mică, în dreapta îl ținea sub control cu o țigară (pur decorativă, când fuma scotea mereu una nouă dintr-un pachet de Kent). Ținea mereu pachetul în același buzunar la blugi, încât se tociseră după conturul cutiei. E dat cu rimel la ochi și are trei cercei, dar toți într-o singură ureche, rotunzi, mari și butucănoși, că dacă-l privești din două unghiuri diferite ai zice că-i alt om.

Când m-am dus eu la bar flirta deja cu un alt tip care venise să își cumpere a treia sticlă de vin, așa că nu-mi dădeam prea multe șanse. I-a făcut vânt tipului ca să mă servească pe mine, iar după ce mi-a dat paharul mi-a suflat și câțiva pupici. Complet dat pe spate, am zis să lungesc discuția, zic "mișto tatuaj" și îi arăt modelul ăla dubios de pe dosul palmei, îmi zice "mie nu prea-mi place așa mult, l-am făcut săptămâna trecută, când o să am bani o să-l acopăr", îi zic "la următorul salariu, atunci" și râd. Îmi zice că e ultima lui zi aici, că s-a săturat de bețivii care urlă sau se dau la el și chiar dacă nu-i mai dă tac-su bani, se descurcă el. "Ai putea să-mi faci o cinste, că doar e ultima mea zi" și zic, cum să nu, și îl las să își aleagă el (și-a ales ceva scump, de vreo șaizeci de lei, și i-am lăsat și bacșiș).

Tot ce știu despre el am aflat într-o singură zi, când am fost la el acasă să jucăm șeptică și să bem Caprisun, el de portocale, eu de fructul-dragonului. E înscris la Facultatea de Film, la fotografie, dar nu l-au băgat în niciun examen pentru că a lucrat în loc să meargă la cursuri. Mi-a arătat niște albume cu fotografii făcute de el, din care nu am înțeles mare lucru, dar care mi-au plăcut tocmai din acest motiv: un autoportret într-o tavă pentru servit, multe poze grotești, una cu pieptul lui după o căzătură în pietris, una cu un zâmbet pătat în urma aceleiași căzături (mi-a spus că așa interpretează el titlul lui Sorescu pentru Trei dinți din față, pe care a citit-o în liceu de patru ori pentru că i-a plăcut prea mult și n-a simțit nevoia să mai citească și altceva), și alte autoportrete atât de editate încât nu l-am recunoscut în ele. Mi-a spus că e foarte superstițios. M-a pus să zâmbesc să vadă dacă am gropițe în obraji, pentru că dacă am înseamnă că sunt predispus la furie și nu vrea să se bage în situații d-astea; mi-a arătat colecția lui de brățărele cu ochi albastru pe care a zis că le are de când era mic și că nu le mai poartă, dar nu strică niciodată să le ai aproape.

În colțul camerei avea o măsuță de toaletă pe care a găsit-o acolo când s-a mutat în chirie și căreia i-a rupt oglinda pentru a putea avea mai mult loc pe perete ca să proiecteze filme (oglinda a păstrat-o în celofan într-un dulap, de frică să nu o spargă în drum spre tomberon). Astea erau comorile lui, un Canon EOS 250D pe care și-a cheltuit tot salariul în prima lună de a trebuit să-i ceară lui taică-su bani de chirie (care i-a zis ca e un nesimțit, că de ce nu se gândește la cât de greu îi e și lui, singur și cu doi copii, dar Cipri i-a închis telefonul și tot a primit banii) și un proiector, ambele puse pe masuța de toaletă ca pe un altar, alături de patru tuburi de rimel, trei dintre el goale, pentru că avea obiceiul ăsta prost să nu le arunce, că avea mereu impresia că mai rămâne puțin în ele "pentru cazuri de urgență". S-a spălat pe față înainte să ne apucăm de șeptică și fără rimel l-a ochi nu mai semăna deloc cu el. L-am întrebat dacă pot să mă dau și eu cu rimel de la el, să văd cum îmi stă, și mi-a spus că nu.

În rest a fost drăguț cu mine, deși uneori aș zice că are probleme cu răbdarea. Împarte chiria cu mai multe prietene și el a luat din proprie inițiativă camera cea mai mică, cu o ușă mare glistantă în loc de perete, care dădea fix spre bucătărie și prin care se aude tot. Toate fetele erau adunate la o țigară, iar el s-a ridicat și a deschis ușa și "ia, hai gata cu gălăgia, cărați-vă că noi avem treabă, jucăm șeptică" și ele chiar au plecat. După ce s-a făcut liniște ne-am pus să ne uităm la un film. În timp ce căuta filmul, a găsit un afiș pe care nu-l mai văzuse, cu o rezoluție mult prea mică, pe care voia să-l salveze, așa că și-a petrecut următoarea jumătate de oră căutând poza originală pe alte site-uri și aproape uitând de mine, povestindu-mi frânturi printre click-uri. Așa am aflat că taică-su i-a crescut singur, dar că nu vorbește cu ei decât iarna când îi cere lui taică-su bani de facturi, pentru că nu se înțelege cu el, că-l stârnește pe frac-su împotriva lui pentru că ar avea "apucături" și-i zice mereu "să nu cumva să ajungi și tu ca Cipri", ori asta-l enervează mereu teribil.

A pornit proiectorul ca să ne uităm la Pe globul de argint, pentru că îi place foarte mult de Andrzej Żuławski, și oricât a încercat el să-mi explice istoria controversată a filmului, n-am putut decât să mă prefac că înțeleg. Îmi tot arăta poze cu cadre pe telefon: "uite, asta urmează, zi tu că nu e un cadru superb" și eu îi cântam în strună, niciunul dintre noi nu știa să zică ce e așa superb la el și mă gândeam cum niciodată nu pare să aibă telefonul în mână când încerc să dau de el, mi-a zis și Andreea "vezi că e cam sălbatic, și pe noi ne cheamă în club și nu mai vine, dispare cu zilele" dar nu i-am dat atenție.

După film am mai jucat o tură de șeptică. Mi-a povestit despre planurile lui de viitor, care se rezumă la cum are de gând să intre în examene, cum vrea să vadă cât mai multe filme, cum vrea să-și tatueze refrenul Fionei din Extraordinary Machine pe antebraț, și cam atât, a zis că nu e un om prea ambițios, și că strânsul de bani pentru tatuaj o să-i ocupe oricum destul timpul. Mi-a zis că are tot albumu pe vinil și că e cea mai scumpă achiziție a lui (după cameră și proiector), dar n-a reușit niciodată să cumpere și un pick-up așa că-l ține încă de decor. A cumpărat albumul pentru că avea boboci de crin african pe copertă și l-a considerat un simbol norocos și-o prevestirea a unei iubiri pure și absolute care-l așteaptă în viitor (băuse deja prea mult Caprisun când îmi spunea toate astea, și eu, prost, începusem să-mi fac filme). I-a plăcut mult cântecul după ce l-a ascultat și a decis, după refren, că e și el o "mașinărie extraordinară" și n-am putut să nu fiu de acord cu el.

Trișa mereu la șeptică, m-am prins după al doilea sau al treilea joc, dar îmi era drag de el și l-am lăsat să tot câștige. Pe la două noaptea m-a trimis acasă, mi-a zis că vrea să ne mai vedem, să mai jucăm și macao sau trombon. Nu mi-a mai răspuns niciodată la mesaje. Am fost așa de supărat că zici că mi-a murit cineva din familie, e prea posibil să fi făcut și ulcer. Mi-am dat toți banii la ghicitoare și vrăjitoare pentru cele mai scumpe blesteme și nu pot deci, să nu mă gândesc că duc și eu o parte mică de vină. Sper că ești bine, Ciprian.