Revistă print și online

Gravuri de Rembrandt la Biblioteca Academiei Române

Pentru prima oară în istoria sa, Biblioteca Academiei Române scoate la lumină pentru public una dintre cele mai importante colecții de grafică deținute: gravura olandeză, având ca temă principală peisajul.

Este vorba despre o veritabilă comoară, reunind semnături răsunătoare ale școlii de peisagiști olandezi, printre care se numără Rembrandt van Rijn, nume sinonim cu măiestria în arta plastică. Pictor de prestigiu, dar și gravor dăruit, Rembrandt van Rijn a adus un suflu nou în arta vremurilor sale, stilul său fiind descris de istoricul de artă Filippo Baldinucci, în 1686, ca fiind "extrem de bizar". Rembrandt a lăsat posterității circa 300 de gravuri, dintre care trei vor putea fi admirate acum și de iubitorii de artă români.

Începută în secolul al XVI-lea cu Hercules Seghers, școala de peisagiști olandezi a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în secolul al XVII-lea, avându-i ca protagoniști pe Jan van de Velde, Rembrandt van Rijn, Allaert van Everdingen, Jacob Ruysdael, Jan Both, Adriaen van der Cabel, Adriaen van Ostade, Paul Potter și urmașii lor.

Secolul al XVIII-lea a adus în prim-plan alte nume sonore ale gravurii de peisaj, precum interesantul Cornelis Ploos van Amstel sau acei artiști care s-au oprit la imagini exotice din Extremul Orient, precum Frans de Bakker și călătorul Jacob Harrewijn, iar secolul al XIX-lea ni-i dezvăluie pe Josef Israëls și Johan Barthold Jongkind, considerați urmași ai peisagiștilor olandezi din secolul al XVII-lea, Jongkind fiind chiar mentorul unor impresioniști precum Alfred Sisley sau Claude Monet.

Lucrări ale acestor artiști excepționali se reunesc acum în expoziția de la Biblioteca Academiei Române, o ocazie rară pentru public de a admira opere de artă extrem de căutate la nivel internațional.  


Vernisajul expoziției va avea loc pe 27 noiembrie, la ora 13.00, în Sala "Theodor Pallady" a Bibliotecii. Cuvântul de deschidere va fi susținut de către Academician Marius Andruh, Vicepreședintele Academiei Române, și de Directorul General al Bibliotecii, Nicolae Noica, Membru de onoare al Academiei Române. Expoziția va fi prezentată de Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei "George Oprescu", și de Cătălina Macovei, șefa Cabinetului de Stampe.

Expoziția va putea fi vizitată din 27 noiembrie până pe 10 decembrie 2024, de luni până sâmbătă, între orele 10.00 și 16.00.


 

BAR