Am ales trei personaje care m-au însoțit în ultimele săptămâni.

În primul rând se află Tillie, adică actrița Cristina Casian din Efectul Razelor Gamma asupra Crăițelor Lunatice (cu Oana Pellea cap de afiș). Piesa se joacă și în prezent la Teatrul Național din București. Tillie e în top pentru modul în care, pe scenă, e doar un copil și se folosește de un singur atribut: onestitatea. Cristina Casian nu-mi dă impresia de actor, de joc, de interpretare. Sinceritatea ei e fermecătoare și se contopește perfect cu personajul.

Urmează Felix Krull, din romanul neterminat al uriașului Thomas Mann. Pentru că e povestitorul suprem pentru mine, iar Felix reprezintă o poveste nevăduvită de lipsa unui final. E o poveste pe care o porți cu tine, o istorie care se desfășoară spre infinit. Și oricum, deznodământul nu contează, o demonstrează din plin proza lui Thomas Mann.

Toni Servillo, adică Saverio din filmul lui Sorrentino, E Stata la Mano di Dio (2021, disponibil la noi pe Netflix) ar fi cel de-al treilea personaj. Actorul Toni Servillo (un personaj în sine, motiv pentru care-l menționez pe el) întruchipează pentru mine esența filmului italian, are o versatilitate care mi se pare că-l face potrivit pentru orice rol. E tată, bunic, soț, amant, l-ar putea juca pe escrocul Krull de mai sus ori pe Tillie, în travesti. Ar putea fi un acrobat care-și face propria trupă de circ ori un mecanic auto care pune la cale un complot mondial. Asta e definiția actorului? Posibil. Dar Servillo nu e doar un gen, un tip. Mi se pare universal.