Clarice Lispector, An Apprenticeship or The Book of Pleasures (O ucenicie sau Cartea placerilor), editura Penguin Classics

Clarice Lispector (10 decembrie 1920 - 9 decembrie 1977), nascută în Ucraina, într-o familie evreiască, a fost nevoită să-și părăsească țara, împreună cu familia sa, din pricina pogromurilor efectuate după Primul Război Mondial și să se stabilească în Brazilia. Primul ei roman, intitulat Near to the Wildheart (Aproape de inima vijelioasă a lumii) a fost publicat in 1943, când avea doar 23 de ani. De-a lungul carierei sale a publicat romane, proză scurtă, povestiri pentru copii, articole și cronici. Astăzi, Lispector este considerată una dintre cele mai importante scriitoare din Brazilia. Ediția la care fac referire este o traducere din portugheză în engleză (de Stefan Tobler), publicată de Penguin Classics, în anul 2021. An Apprenticeship a fost publicată inițial în portugheză, în anul 1968. Prima dată a fost tradusă în limba engleza de Richard A. Mazzara și Lorri. A. Parris, în 1986.

Stilul lui Lispector reflectă fluxul conștiinței personajelor sale, din care motiv a fost comparat cu cel al moderniștilor, în special cu cel al Virginiei Woolf, deoarece și Lispector pune în prim plan emoțiile și trăirile interioare ale personajelor sale (de cele mai multe ori personaje feminine).

Multi critici susțin ca Lispector este o scriitoare mistică, deoarece în operele sale acordă mare importanță inexplicabilului, aflat dincolo de limbaj, de lucrurile incomunicabile, de spațiile dintre persoane care se lasă foarte greu descifrate.

Acesta este cazul si in The Apprenticeship or The Book of Pleasures. La prima vedere, o urmărim pe protagonista romanului, Lori, care se îndrăgostește de un profesor universitar de filosofie pe nume Ulisses. Într-adevăr, o mare parte a cărții este dedicată relației lor amoroase, sau mai degrabă, așteptării momentului potrivit pentru a începe această relație. Ulisses este aproape mereu cel care stabilește întâlnirile cu Lori: în baruri, la piscine, în locuri publice. Dar niciodată nu se apropie de ea, ci întreține mai degrabă o relație intelectuală, sugerând că el o va aștepta pe Lori până când va fi pregătită, până își va încheia așadar ucenicia (din titlul romanului).

Pe parcursul povestirii ne dăm seama că ceea ce trebuie Lori să învețe este să lase frica în urmă și să traiască cu totul. Lori este un personaj care se teme de plăcerile vieții – nu știe cum să se bucure de momentele frumoase, își dorește să fie înteleasă de Ulisses, dar în acelasi timp fuge de intimitate, îi  este frică până și de propria libertate, nu se poate bucura de aceasta pentru că știe că nu îi este garantată pe vecie.

Este evident că Lori trebuie să învețe să trăiască cu ea însăși înainte de a putea forma conexiuni reale cu alții, că trebuie să se înțeleagă pe sine înainte de a se lăsa înțeleasă de ceilalți. Așadar, ucenicia adevărată constă în redescoperirea Eului:

“But first she needed to reach herself, first she needed to reach the world.", (Dar in primul rând ea trebuia să se gasească pe ea insăsi, trebuia să găsească lumea").

Pasajele cele mai marcante sunt cele în care Lori se află în momentele acestea de autocunoaștere, când se lasă copleșită și apreciază existența tuturor ființelor și obiectelor dimprejurul ei, când se află dis-de-dimineață pe plajă, în ciuda fricii, și intră cu picioarele în apa mării, doar pentru ea și pentru nimeni altcineva, atunci când mușcă dintr-o pară fix după ce o cumpară de la piață, când învață să accepte faptul că nu cunoaștem motivul existenței noastre și esența ființei noastre, dar, după cum explică ți Ulisses, trebuie să alegem să traim în ciuda acestor lucruri.

Incogniscibilul prezintă multe dificultăți pentru Lori, atât pe plan mistic, când încearcă să înțeleagă puterea cerească pe care ea o numește “The God", cât și pe plan personal, atunci când se străduiește să pătrundă în acel abis dintre persoana ei și al altcuiva, în acest caz, între ea și Ulisses. Cititorului îi este din păcate destul de greu să descifreze semnificația adevarată din spatele conversațiilor religioase, mai ales în traducerea engleză, ele devenind obscure și imprecise, dând impresia că ceva a fost, într-adevăr, pierdut la traducere.

Viața interioară a unei tinere, plină de spaima existențială, dar și de o dorință arzătoare de a fi înțeleasă și iubită este extrem de bine reprezentată. Lispector reușește să ne facă să conștientizăm că actul de a ne dărui cuiva nu înseamnă anihilarea Eului nostru:

“For that’s how it was with Ulisses: they had possessed each other more than seemed possible and permitted, and nevertheless he and she were whole." (Deoarece asa a fost cu Ulisses: ei doi au pus stăpanire unul pe celelalalt mai mult decat părea posibil si permis, si totusi el si cu ea au ramas întregi.")

O carte introspectivă, filosofică și susținută în mare parte de întâmplările interioare a protagonistei.