Neobositul Stere Gulea propune în toamna aceasta o nouă peliculă din deja devenita "serie" a Moromeților. Sau, cel puțin așa pare a fi devenit filmul care ecranizează personajele din romanul lui Marin Preda. O primă întrebare este "De ce? De ce este nevoie de o a treia peliculă?" Moromeții se întinde pe două volume, chiar dacă destinul unora dintre personaje este prelungit în Delirul sau în Marele Singuratic. Filmul din toamna aceasta nu ecranizează romanul lui Preda în mod direct. Este un gest cinematografic cu o teza clară, dublată de elementul biografic. Teza este cea a instaurării dure a noii ideologii comuniste în anii ’50 și reconstruiește modul în care cultura și în special intelectualitatea au reacționat (sau au putut să reacționeze) la contextul politic.

Cu tânărul, dar foarte talentatul actor, Alex Călin în rolul lui Niculae Moromete, filmul provoacă de la început prin conturarea universului anilor de instaurare a realismului socialist în plan cultural și cel al momentului colectivizării forțate în plan social. Imaginea României proaspăt intrată sub teroarea comunistă de după al Doilea Război Mondial este folosită ca fundal puternic accentuat, din care se vor desprinde individualități clar conturate. Tipologiile specifice vremii construiesc o senzație dureroasă de autenticitate care va parcurge întreg filmul, până la ultimele cadre. Credem că valoarea peliculei este dată tocmai de modul în care sunt creionate primele manifestări ale propagandei și cenzurii comuniste, cu limitările și absurdul lor. Iar actorii se încadrează perfect rolurilor.

Reluarea personajelor din seriile anterioare era de așteptat, iar păstrarea lui Horațiu Mălăele în rolul lui Ilie Moromete este un gest lăudabil – carisma actorului aduce profunzime rolului și construiește o contrapondere necesară fiului.

Dramatismul evenimentelor este dublat de povestea de iubire dintre Niculae și Vera (Olimpia Melinte), cea din urmă dovedindu-se la fel de abilă în relațiile sale cu bărbații ca și în scrierea versurilor sub stindardul roșu al partidului. Drama națională este dublată de drama individuală a celor doi care se aliniază diferit intelectual și etic. Criza lui Niculae, ca și în romanul Marele singuratic, este cu atât mai profundă, cu cât acesta nu reușește decât foarte târziu să înțeleagă că noua orânduire comunistă nu are limite morale sau de orice fel. Asistăm la grotescul absurd al unei istorii, cu care individul nu mai reușește să se identifice. Drama este a lui Niculae în aceeași măsură în care a fost și drama lui Marin Preda.

Filmul construiește o structură ficțională cel puțin provocatoare pentru spectator: destinul lui Niculae este în mare parte și o replică a biografiei lui Marin Preda. Am avut nu de puține ori senzația de "neaderență" la nivelul identificării personajului. Este dificil să accepți acest joc propus de Stere Gulea: povestea lui Niculae al Moromeților este acum, de fapt, parte din destinul real al scriitorului Preda. Sau vice-versa? Oricum ar fi, provocarea este lansată și, la finalul vizionării, spectatorul încă se întreabă despre cine este filmul și dacă nu cumva a reușit el să așeze corect piesele unui puzzle cu mult prea complicat.

Moromeții 3 se dovedește a fi mult mai bine construit decât cel de al doilea film din serie și încheie – după afirmațiile regizorului – saga familiei de țărani prinsă între roțile grele ale timpului și ale istoriei. Mult mai puțin focalizat pe universul satului românesc, filmul se folosește metonimic de acesta pentru a identifica repercusiunile nealinierii la nouă ideologie. Pelicula câștigă prin forța de evocare istorică, prin subtilitățile simbolice presărate pe parcursul filmului și prin jocul unor actori dinamici ce reușesc să câștige pariul inițiat de Stere Gulea: să îl joace pe Niculae Moromete, dar să îl evoce pe tânărul scriitor Marin Preda.