chiar în secunda aceasta

în care nu crezi în Dumnezeu

un păianjen ar putea umbla pe tine

cu picioare pe post de degete

fără să-ți dai seama

și fără ca el să vrea în fond

să te sperie sau să îl strivești

emigrare

într-o zi ne vom sătura

de atâta migrație

ne vom sătura și de pământul

cândva atât de plin de mistere

și în frustrarea de a nu-l putea părăsi

vom evada

într-un metavers

și vom zâmbi în timp ce se va așterne

praful pe pixeli

David Popovici

când o sutime e tot

ce desparte aurul

de argint

sau de bronz

sau chiar de aur

cât la sută dintr-o sutime

să mai fie și munca și cât

la sută dintr-o sutime

să fie oare

norocul?

Tentativă de definiție

Poezie este ce este

în mine în tine

între tine și mine

nu poate exista decât poezie

pentru că poezie este

în tot ce există între mine și tine

și cu cât e mai mare distanța

cu atât întinderea poeziei e mai mare

iar cu cât e mai mică distanța

cu atât mai mare va fi apropierea

iar apropierea dintre noi este

poezia pe zoom-in căutându-se pe sine la nesfârșit

în formele geometric-fractalice

ale tandrilor fulgi de nea

ce cad din sărutările și îmbrățișările noastre

poezie sunt pozele ce mi le trimiți zi de zi

și poezie este tăria ta sufletească

ce nu răzbate din ele

și pentru care nu s-a inventat licoare sau mireasmă

pentru care nu există fiolă

sau ideologie suficient de cuprinzătoare

poate doar niște metode de tortură extrem de dure

care ți-ar eradica această tărie

ca în 1984 de Orwell

dar în momentul în care această tărie ar fi eliminată

poezia însăși se va retrage din corpurile oamenilor

și va lăsa buruiana disperării

să le sufoce carnea dinăuntru-înspre-dinafară

ca într-o pictură de Francis Bacon

poezie sunt gemele gemene lucind în ochii tăi

poezie sunt ochii tăi

ce se hrănesc cu poezia din lucruri

poezie sunt ochii mei privind

poezia lucrurilor reflectată în ochii tăi

poezie este acvila rară a gândului tău

care mă ține aproape de tine de la orice distanță

poezie sunt toate anagramele și integramele

pe care trebuie să le dezleg din zâmbetul tău

sursă de poezie este părul tău revărsându-și lumina într-o cameră

așa cum o vioară poate să umple

o încăpere întreagă cu senzația ploii

poezie e tot ce îți spun și ce nu îți spun atunci când îți spun

poezie e tot ce îți spun atunci când nu îți spun nimic

poezie e frustrarea ta care mușcă din mine

ca o felină brăzdând cu ochi de foc

bezna indiferenței

poezie e timpul ce se frânge din mine

pentru tine indiferent dacă scriu poezie sau nu

pentru că poezia este cel mai simplu lucru

pe care îl poți dărui atunci când

nu aștepți nimic în schimb

iar timpul este mult mult mai simplu

mai sincer și mai crud

decât cel mai scurt vers

dar o și bemolii cerceilor tăi sunt poezie

și la fel brățările ce atârnă de corpul tău

de parcă le-ai fi dezgropat nerăbdătoare din tine

poezie sunt colierele ce ți se-anină de gât

cu nestemate ca niște ochi privindu-mă cubist din toate unghiurile

păzindu-mi singurătatea căci tu ești

îngerul păzitor al singurătății mele

poezie înseamnă să nu te iubesc numai pe tine

ci să iubesc și flori și morminte și tot ce ne înconjoară

iar pentru a iubi tot ce ne înconjoară s-ar putea ca uneori

să lipsesc mai mult făcând înconjurul lumii

pentru că nici artiștii nu sunt zei

ci au nevoie de timp

poezie sunt sinapsele neuronilor mei

care duc mereu și mereu înspre tine

poezie este pânza pe care o țeși

din zâmbetul tău pentru mine seară de seară

poezie este odiseea așteptării tale

și așteptarea odiseii mele

în sfârșit

poezie este fiecare vorbă bună

pe care am lăsat-o deoparte pentru tine

pe noptiera ta chiar dacă tu poate nu crezi

că poezia s-ar înjosi să poarte

până și zdrențele unei vorbe bune

dar vezi tu poezia nu cunoaște discriminare

ea nu ține cont de culoarea cuvintelor

de religia ascunsă în ele

de orientarea lor sexuală de obscenitatea lor sau

de hotarele dintre limbi

ea nu ține cont nici măcar de

faptul că imaginile nu sunt vorbe iar vorbele

nu sunt imagini

ea curge ca intuiția unei fericiri

ascunsă adânc în lucruri

chiar și în lucrurile care plâng

așa cum poate plâng eu acum

definindu-mă pentru tine

în incizii de versuri pe foaia aceasta albă

pe care o confund acum cu trupul tău

doar pentru că am ales să nu mor

înainte de a vedea

poezia din lucruri.

alienare

ultima oară când am vorbit cu părinții

a fost poate ieri

sau alaltăieri

sau acum trei zile

sau poate cinci

nu mai știu exact

cred că a fost când mi se termina orezul

și începusem să gătesc mâncare de cartofi

s-ar putea să fi fost

înainte sau după călătoria la Berlin

și mai țin minte că am început un serial pe Netflix

aseară sau azi dimineață

unul la care se uita lumea cu milioanele și miliardele

și poate că am mai citit și vreo zece cărți

de când i-am văzut pe ai mei ultima oară

ce straniu totuși

să ceri la nesfârșit timp

doar pentru că nu poți opri

timpul în loc

fățărnicie

ai tras de fața ta în toate chipurile

ca de un elastic sau de o gumă de mestecat

iar acum ai o mască

ce nu o mai poți da jos

cu niciun chip

de pe chip

despărțire

de la o vreme

de frânți ce eram

pe dinăuntru

am decis să ne despărțim

din lipsă de cuvinte

golurile

am început să schimbăm tăceri

ne-am întrecut în tăceri

până când unul dintre noi

– de știut nu vom ști care –

s-a decis

să tacă mai tare