Revistă print și online
În ultimele decenii s-au înmulțit filmele despre hoți, cam toți puși într-o lumină favorabilă, bărbați geniali care fac planuri complexe pentru a intra într-o bancă, femei care se strecoară cu pași de felină în galerii de artă, în muzee de istorie și în alte tezaure, considerate până nu demult intangibile. Citim romane despre arta jafului, despre bucuriile simple ale hoțului de rând, empatizând adeseori cu bietul ciorditor, care la finalul poveștii se lăfăie pe o plajă exotică. Aplaudăm reușita unui tâlhar care trăiește aventura homerică de a scoate dintr-o vitrină scutul lui Agamemnon; îl urmărim cu sufletul la gură cum îl transportă în cel mai ingenios mod, undeva într-o insulă sau într-un orășel pe care imediat îl punem pe lista obiectivelor noastre turistice. Ne uităm cu ochi mari la deznodământul aventurilor lui, cum topește scutul istoric, ca să-l transforme în mici lingouri, transferate după aceea într-un tir cu pereți dubli, pentru ca mai târziu să fie livrate într-un atelier de confecționat lanțuri frumoase, de grosime apreciabilă, bune de purtat la gâturile adevăraților bărbați, care păzesc legile, oameni, crescuți în respectul față de eroi, printre care e citat uneori Agamemnon sau alții ca el, intrați în marea istorie, după ce le-au fost furate armele și alte dichisuri din timpuri prea vechi ca să mai conteze acum.
Trăim prin urmare o metamorfoză generală, o metanoia, încât citind un articol semnat de Răzvan Chiruță - primul meu impuls a fost să-l aplaud pe hoț. Despre ce este vorba? Despre plimbările lui L. Jicman, președintele ICR, mai numeroase decât ale lui Iohannis, mai costisitoare decât ale oricărui funcționar cu acces la tezaurul general.
Plimbări, avioane, hoteluri, exact cum îi stă bine unui om care are pe mână o instituție cu buget, mai ales când bugetul ăsta este pentru artiști, pentru scriitori, într-un cuvânt pentru atât de inutila și disprețuita cultură.
Eu cred că pălesc imediat aventurile hoțul clasic, prototip fumat, care nu mai are de oferit mare lucru, în fața noului erou, pentru care hoția nu e decât un fapt secundar.
Personajul de azi e total, om fără cusur, așezat într-un fotoliu unicat, lucrat de mâna altui escroc. E carismatic, e elegant. Nu se mulțumește cu nu știu ce scut amărât, care a zăcut în vitrina unui muzeu! El trece în patrimoniu său lucruri cu adevărat importante. Casele? S-au banalizat, sunt doar mofturi lipsite de importanță pentru unul ca el. Cu mult mai în modă sunt călătoriile, premiile, medaliile și mai cu seamă aplauzele – bunuri achiziționate cu multă artă, prin acte de susținere generală, prin monedă de schimb. Un caramnagiu actual are de partea lui legea, elita și boarfele strămoșilor, transformate în insigne și în artefacte de lux, desigur, obiecte discrete, lipsite de grosolănia unui scut antic. E un om de bun-gust, care știe să-și îngroape în gunoaie dușmanii. N-are rivali. Nu are niciun adversar pe măsură. Este unic, întreținut prin schimb natural. Are tovarăși de furt, consumatori de bombonele, neapărat bio, de băuturi fine. Pentru el muncim toți, e normal, e un act de decență. Doar e important să-l vedem zburând la Paris ori New York, călătorind în interes civic ori cultural. Merită să muncim pentru asta. E un om brav, nu-i așa? Are cu el un alai valoros: pictorii lui, muzicanți selectați, scriitori-standard. Amice cu bărbați aspiranți. Funcționari în subordine care câștigă concursuri, pe care le organizează chiar ei. De fapt, ați observat că e chiar o modă, să organizezi nu știu ce serbări urbane, pe bani publici. Iar la serbările astea să participe valeții tăi, contra-cost, deveniți peste noapte artiști, dansatori, ba chiar bicicliști de maxim talent. E banal, știu.
Pe scurt, hoțul de azi, deși în aparență sofisticat, e direct și legal.
Ce mai contează că în vremea asta artiștii mor visând fără speranță la vernisaje, iar scriitorii înjură în șoaptă?
Și doamne ferește să te iei de un hoț! Nu mai e acel fugar urmărit, din filmele vechi, ci purtătorul de steag. Dacă ai cumva proasta idee de-a striga după hoț, vei fi împușcat. Se va spune că ești frustrat, că nu meriți să mai trăiești. Hoțul e rege, este erou, este învingătorul suprem.
Prin urmare, citind articolul lui Răzvan Chiruță, nu pot să spun decât atât: bravo, d-le Jicman! Acolo sunt, printre alții, și banii mei!
Dar să nu termin în notă sumbră: se aude că președintele plimbăreț, prieten pe viață cu celălalt președinte călător, va fi înlocuit. Gata! S-a găsit alt tip. Însă ce credeți? E din aceeași grupare, cu aceleași pretenții, un tânăr poematic și avid de plimbări, act care, credeți-mă nu va face decât să pună paie pe foc.
Luați din cealaltă parte, vă rog!
Prozatoare, autoarea romanelor Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Logodnica (2017), este cunoscută mai ales prin trilogia fanariotă (Homeric, 2019, Mâța Vinerii, 2017 și Manuscrisul fanariot, 2015. A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Omulețul roșu (2004), Mămica la două albăstrele (2013), Paturi oculte și Zavaidoc în anul iubirii (2024), plus peste 300 de povestiri. Cel mai recent roman al său este Ferenike (2025) Peste 40 dintre scrierile ei au fost traduse în 17 limbi. Între cele mai recente romane traduse: The Book of Perilous Dishes (2022, 2024, Londra), A malom kísértete (2024, Budapesta) și Dorëshkrimi fanariot (2024, albaneză). Cartea de debut: Dicționar de simboluri din Opera lui Eliade (1997). Are titlul academic de profesor univ. dr., cu specializarea în istoria culturii și civilizației universale pentru film. Premii: premiul pt. Proză al Uniunii Scriitorilor /2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009. doinarusti.ro https://doinarusti.ro