La Teatrul Național din București, regizorul Botond Nagy aduce în fața publicului un text al dramaturgului polonez Tadeusz Słobodzianek, intitulat Proorocul Ilie. O spun din capul locului: spectacolul nu este pentru oricine. Înainte de a merge să-l vedeți, este chiar necesară o documentare prealabilă, pentru a înțelege contextul și direcția în care vrea să ne poarte această montare. După premieră, recunosc că am ieșit bulversat din sală, întrebându-mă ce reacții va stârni spectacolul și cum va fi receptat de public, pentru că nu este ușor de digerat. M-am gândit mult în ce direcție să îndrept acest text: să fie o cronică de teatru clasică sau un eseu despre falșii profeți și influența pe care aceștia au avut-o asupra oamenilor? Așadar, pornind de la spectacolul de la TNB, voi încerca să combin cele două perspective, deoarece informațiile sunt valoroase și merită să fie împărtășite pentru a oferi spectatorilor o mai bună înțelegere a acestei montări.

Textul este inspirat din povestea reală a predicatorului Eliasz Klimowicz, un lider de cult din zona Poldachia, situată în nord-estul Poloniei de astăzi. Născut în 1865, într-un mediu rural și într-o familie săracă, avea o mamă de religie catolică și un tată ortodox. Conform surselor (multe articole sunt în poloneză, iar traducerea lor poate fi inexactă), Klimowicz era analfabet și nu fusese trimis la școală de către familia sa. Se pare că a fost un om credincios, ducând o viață simplă, dar marcată de dificultăți. După efectuarea stagiului militar, s-a căsătorit, însă tragedia nu a întârziat să lovească: și-a pierdut unul dintre cei doi copii la vârsta de 7 ani, din cauza scarlatinei, iar apoi și-a îngropat soția, răpusă de tuberculoză. În 1901, s-a recăsătorit cu o femeie dintr-un sat vecin. Vorbim, așadar, despre o persoană care a traversat evenimente tragice, s-a confruntat cu greutățile vieții, era analfabet și trăia într-o zonă izolată a Poloniei de astăzi. Un astfel de context este adesea propice apariției viziunilor și profețiilor. Dacă privim în istorie, observăm că mulți dintre cei care au pretins că au avut revelații proveneau din medii rurale și trăiau în locuri izolate. Conform unor relatări de pe un site polonez, debutul viziunilor ar fi început astfel:

"Primul eveniment important din viața adultă a lui Ilya a fost apariția în casa sa a unui tablou cu Maica Domnului din Częstochowa. Potrivit unora, a fost lăsat de mama lui ca moștenire, în timp ce alții spun că l-a cumpărat de la un vânzător ambulant și l-a ascuns într-un cufăr. Într-o noapte a apărut o lumină în jurul portbagajului și imaginea i-a spus lui Ilya aceste cuvinte: "Tu! De ce m-ai închis într-un cufăr? Fă un cadru și pune-mă pe masă". Ceea ce a făcut imediat, apoi a început să aibă viziuni "în somn și în timp ce era treaz".

Construcția unei astfel de biserici nu a fost ușoară, așa că, pentru a încerca să descifreze visul, viitorul profet s-a dus la Kronstadt, unde părintele Ioan din Kronstadt (a cărui poveste este fascinantă și este sărbătorit pe 20 decembrie), un preot celebru de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, recunoscut drept sfânt de Biserica Ortodoxă Rusă, i-a explicat că visul era un semn divin: Dumnezeu îi cerea lui Ilie să construiască o biserică în satul său. Construcția a început în 1904, dar a fost întârziată din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, care a sistat lucrările. În plus, evenimentele dramatice ale vremii l-au făcut pe Ilie să creadă că sfârșitul lumii era aproape. Autoritățile țariste au ordonat evacuarea locuitorilor din partea de vest a Imperiului Rus pentru a priva armata germană, care înainta, de resurse și sprijin local. Înspăimântați de zvonuri terifiante – conform cărora germanii ar fi urmat să mutileze femeile, să străpungă copiii cu baionetele și să otrăvească restul populației cu gaz – țăranii au intrat în panică. Ilie a acoperit cu paie zidurile bisericii neterminate, a îngropat icoana făcătoare de minuni în fundație și, alături de ceilalți locuitori, a părăsit zona. Această evacuare, cunoscută sub numele de Bieżeństwo, a fost percepută ca o persecuție motivată de religia și credința ortodoxă și a avut loc pe teritoriul Poloniei de astăzi. Astfel, Ilie a trecut printr-o nouă experiență traumatică, care i-a întărit convingerile religioase. În jurul anului 1919, s-a întors în sat, care acum făcea parte dintr-un nou stat (nu mai era sub dominația Rusiei, ci a Poloniei). Din cauza dificultăților financiare, soția și fiica l-au părăsit. În cele din urmă, construcția bisericii a fost finalizată în 1929, când a fost și sfințită – iar de aici începe adevăratul punct culminant al poveștii. Faima lui Ilie a crescut rapid, alimentată de poveștile femeilor care colectau donații pentru finalizarea și întreținerea bisericii. S-a răspândit legenda că biserica "a crescut din pământ de la sine", iar pelerinii au început să vină în număr mare, aducând donații și daruri, considerându-l pe Ilie o reîncarnare a Profetului Ilie. Se pare că o parte din darurile primite au fost donate mai departe, însă clerul ortodox a început să privească cu scepticism evenimentele din Stara Grzybowszczyzna.

Trecând prin atâtea traume istorice și asistând unii dintre ei la adevărate orori, oamenii au început să caute alinare în miracole, dezvoltând o fascinație pentru promovarea unei persoane care, datorită înclinației sale religioase și a faptului că fusese hirotonit, era văzută ca un trimis divin. Astfel, popularitatea lui Ilie a crescut rapid. Pelerinii lăsau în biserică ofrande: suluri de lenjerie albă, fețe de masă, covoare, prosoape brodate, saci cu cereale, oi, găini, ouă, cârnați, precum și sume considerabile de bani, care, în timpul celor mai importante sărbători, ajungeau la câteva mii de zloți pe zi. Ilya nu știa să numere, așa că a devenit rapid victima escrocilor care îi solicitau ajutorul sub diverse pretexte. Pentru a proteja banii, i-a împachetat în saci de ovăz și i-a ascuns în snopi. Unii dintre adepții săi au început să-și atribuie conotații biblice, numindu-se arhangheli, apostoli sau chiar trimiși ai lui Dumnezeu. Totodată, au apărut relatări despre revelații personale și dialoguri directe cu divinitatea – fenomene ce pot fi interpretate ca manifestări ale unei exaltări colective specifice mișcărilor religioase radicale. În paralel, faima lui Elijah Klimowicz, care adesea s-a distanțat de excesele și frenezia adepților săi, a început să fie tot mai strâns legată de numeroasele miracole și vindecări care i se atribuiau. Ca într-o psihoză colectivă, au izbucnit numeroase conflicte între Klimowicz și clerul ortodox, unul dintre cele mai tensionate momente fiind legat de tunderea sa în monahism. Termenul "psihoză" apare pentru prima dată și în rapoartele Oficiului Voievodat, care urmărea îndeaproape dezvoltarea sectei și conflictul dintre Ilya și clerul ortodox. Un exemplu elocvent este un incident petrecut în aprilie 1937, documentat de autorități: "Pe 16 aprilie anul acesta, Danieluk Olga, 23 de ani, cu domiciliul în satul Ciełuszki, comuna Narew, powiatul Bielski, adeptă a sectei profetului Ilie, a spart 22 de geamuri în 9 ferestre ale școlii din Ciełuszki, a smuls 5 pomi fructiferi din grădina școlii și a răsturnat 2 cruci ortodoxe. Danieluk Olga prezintă simptome de boală mintală, care, evident, au apărut ca urmare a unei psihoze religioase" – scria un oficial anonim din Białystok în raportul său lunar din aprilie 1937.

Vedem, așadar, că problema a fost mult mai periculoasă, iar relatări despre acest fenomen pot fi găsite, chiar dacă majoritatea sunt în limba poloneză. Totuși, prin anii 1930, adepții lui Klimowicz au început să construiască un nou oraș, denumit "Noul Ierusalim", care se dorea a fi capitala lumii și care a rămas cunoscut sub numele de Wierszalin. Această așezare izolată a devenit casa celor care îl urmau pe liderul lor de cult. Ruinele acestei așezări pot fi găsite și astăzi, iar de-a lungul timpului au fost realizate numeroase documentare despre acest loc. Pentru a scurta povestea, la un moment dat, falsul profet a început să propovăduiască sfârșitul lumii, lucru care i-a îngrozit pe locuitori. Aceștia au început să se pregătească pentru iminentul deznodământ. Dacă ar fi să privim lucrurile metaforic, având în vedere că se apropia cel de-al Doilea Război Mondial și că Polonia urma să fie devastată de atrocitățile lagărelor de concentrare și de milioanele de victime, am putea spune că, într-adevăr, o Apocalipsă se apropia. În orice caz, adepții lui Klimowicz, convinși că trebuie să împiedice acest sfârșit, au ajuns la concluzia că trebuie să-l răstignească, considerând că, asemenea lui Hristos, profetul lor va învia. S-a ajuns astfel la un teatru în teatru: locuitorii au construit o cruce și și-au asumat roluri simbolice – unii s-au considerat Iuda, alții Pilat din Pont. Totuși, înainte ca execuția să aibă loc, cineva l-a ajutat să scape, iar în urma conflictului, răstignirea nu a mai avut loc. Klimowicz a interpretat acest gest ca pe un atentat la viața sa și a fugit. De aici, povestea lui rămâne învăluită în mister. Unele relatări spun că a fost arestat și ucis de comuniști, altele susțin că a fost trimis în Siberia, în Gulag. Oricum, acest caz nu este unul singular. Din păcate, de-a lungul istoriei, multe persoane au ajuns să urmeze lideri de secte religioase, unele dintre ele culminând cu sinucideri în masă. Cel mai cunoscut exemplu este Jonestown, condus de Jim Jones, unde, în 1978, peste 900 de oameni și-au pierdut viața într-un act de suicid colectiv. Un alt caz celebru este cel al lui David Koresh, liderul cultului care a fost în centrul asediului de la Waco din 1993, iar lista poate continua. Psihologii consideră că oamenii au tendința de a se alătura unui cult tocmai pentru că acesta le oferă un sentiment de apartenență, îi face să se simtă înțeleși și le oferă un lider palpabil, un "trimis divin" – chiar dacă, în realitate, acest lucru este complet fals.

Așadar, aceasta este povestea reală care stă la baza spectacolului regizat de Botond Nagy. Toate evenimentele relatate aici prind viață pe scenă, mai ales dacă avem în minte cazul real. Inclusiv crucea pe care Ilie urmează să fie răstignit, repetiția răstignirii – toate aceste momente sunt prezentate, uneori într-o cheie zeflemitoare, alteori parodică, iar uneori cu o gravitate apăsătoare. Dar de ce poate stârni acest spectacol numeroase controverse? Pentru că vorbește, în esență, despre falsitate, despre modul în care oamenii pot fi manipulați să creadă în minuni, să acționeze în consecință și să-și pună speranțele într-un impostor. Oamenii simpli din acest sat polonez, slăbiți rațional de ororile prin care au trecut, își pierd filtrul critic și ajung să creadă orbește tot ce li se vinde drept revelație divină. Problema apare în momentul în care viața lor este pusă în pericol de o amenințare divină imaginată – în acest caz, sfârșitul lumii. Reacția lor este instinctivă: încearcă să se apere, să-și mențină integritatea, chiar cu prețul sacrificării prorocului lor. Richard Bovnoczki este, fără îndoială, actorul cel mai potrivit pentru acest rol. Îl vedem pe scenă în ipostaze casual, ca și cum ar fi un om obișnuit, nicidecum un vindecător sau un profet așa cum este perceput de adepții săi. Așa-zisele sale vindecări miraculoase sunt, de fapt, fraze generale, rostite la fel atât în fața unui orb, cât și a unui alcoolic, dar care au un efect suficient de puternic asupra lor încât să creadă în el. Bovnoczki nu dezamăgește nici de această dată, accentuând gesturile și replicile pentru a stârni râsul spectatorilor, în special prin prisma accentului său. Antologică este scena finală, în care Ilie hotărăște cine ajunge în Rai și cine în Iad – dar concluzia o veți descoperi doar urmărind spectacolul. O atenție deosebită merită și scenografia semnată de Irina Moscu, care este grandioasă și îmbină spiritul religios ancestral, prin prezența icoanelor luminate, cu elemente moderne, cum sunt ușile glisante din fundal. Acestea creează o contrapondere vizuală între viața satului – săracă, rudimentară – și cea a prorocului, care pare să trăiască într-un alt timp, într-o abundență materială ce contrastează puternic cu lipsurile oamenilor de rând. Nu trece neobservată nici vestimentația lui Ilie – haine scumpe, de firmă – un detaliu care subliniază discrepanța dintre el și adepții săi.

Acest spectacol merită văzut. Este o experiență intensă, dificilă, nicidecum relaxantă, și te obligă să reflectezi asupra multor aspecte, mai ales în contextul politic actual. Recomand să respectați indicația teatrului de a nu aduce spectatori sub 18 ani, deoarece există limbaj licențios și scene puternice emoțional. Fiecare este liber să creadă în ce dorește și cum dorește, însă este important să nu judecăm calitatea unei reprezentații prin filtrul propriilor convingeri religioase. Sper că acest context oferă un punct de plecare util pentru înțelegerea spectacolului "Proorocul Ilie" și a realității istorice care l-a inspirat.

*

În realizarea documentarii s-au folosit următoarele surse:

https://www.youtube.com/watch?v=AitT8Ig446s&t=298s

https://www.youtube.com/watch?v=AFL5LfDriGw&t=777s

https://www.atlasobscura.com/articles/the-curious-story-of-wierszalin-a-belarussian-prophets-1930s-forest-utopia

https://www.history.com/news/5-20th-century-cult-leaders

http://sonca.org/sekta-grzybowska-w-swietle-wybranych-ujec-socjologii-i-religioznawstwa.html

https://czasopis.pl/prorok-ilja-historia-prawdziwa-cz-2/

http://www.labodram.home.pl/teatrdramatyczny.pl/index.php?option=com_content&view=category&layout=blog&id=81&Itemid=335&limitstart=432

https://culture.pl/en/event/teatr-na-woli-stages-prophet-ilya