Ușor se cern sufletele blânde ale lumii. Agale și lin ca făina. Miji ochii și printre gratiile strălucitoare ale genelor pulverizate de praf și lumină întrezări strada Olari, un univers din lumea veche, în inima Bucureștiului – și a lui. Traian se plimba des pe aici, își spuse ca de fiecare dată, apoi deschise ochii complet pentru a lăsa întreaga atmosferă a locului să-i străbată fiecare fibră.

Plecase din țară de ceva timp, și deși inițial zona asta a orașului fusese descoperirea lui Răzvan, farmecul întâlnirilor lor la Bogdania, bragageria de pe Olari, o făcuse să fie a lui. Se vedeau aproape în fiecare săptămână, el continuase să vină și după aceea, atras de atmosfera locului și de braga al cărei gust atât de bun și de neobișnuit i-l aducea parcă mai aproape pe prietenul din copilărie, plecat în India. Venea săptămânal și-și făcuse un ritual din a deschide numai la Bogdania e-mail-urile primite de la prietenul lui. Își lua o bragă, câteva plăcinte și începea să citească agale. Vara, lumina se cernea pe mese, printre frunzele teiului din curte, iarna geamurile de cristal ale ușilor din interior îi dădeau senzația că se află în altă lume, multiplicată la nesfârșit, în care lumina era mereu caldă și aerul străbătut de o armonie sonoră, abia auzită; iar anii treceau cu pași moi, lăsând neatinsă amintirea întâlnirilor lor. E-mail-urile lui Traian erau însă din ce în ce mai rare, așa că Răzvan venea de multe ori la bragagerie pentru atmosferă. Uneori își lua și o carte cu el.

Nu era din fire nerăbdător, dar acum, așezat la masa lui preferată, simțea un fior anticipativ știind că, după mai mult de două luni, primise un mesaj de la Traian. Își aminti în trecere fragmente din copilăria lor comună și atâtea întâmplări prin care trecuseră împreună de-a lungul vieții și zâmbi. Amândoi înalți, bruneți, de multe ori se întâmpla ca cei din jur să-i confunde unul cu celălalt, atât de mult semănau. Deschise e-mail-ul și rămase surprins de lungimea lui. "Salut, Răzvan", începea textul, care apoi continua cu multe povești pe care le trăiseră împreună, descrise cu lux de amănunte. Răzvan! De ce-i scria lui, cu numele său? Citi pagină după pagină, pe măsură ce amintirile comune descrise de prietenul lui se apropiau de prezent. Știu prin cât de multe lucruri am trecut umăr la umăr, scria spre sfârșit. Dar a venit momentul să-ți spun.

A trăit toate acele lucruri cu Răzvan; și acum Răzvan îi scrie lui , ca și cum el însuși ar fi Răzvan. Tu ești eu, tu îți scrii ție, tu ai făcut totul atâția ani, fără să știi.

E-mail-ul mai continua încă puțin cu acele explicații pe care Răzvan le înțelesese repede, în timp ce mintea îi lucra febril la găsirea unor alternative mai plauzibile: o farsă pe care i-o făcea Traian sau o problemă de percepție a realității, totul spus într-o manieră blândă. O criză prin care trecea în acele zile. La sfârșitul e-mail-ului semnătura se desfășura simplu și clar: "Cu drag, Răzvan".

*

Deasupra, cerul își arunca o plasă de lumină caldă și toate lucrurile răspândeau oboseala plăcută a unui sfârșit așteptat. Trecuseră lunile și Răzvan nu primise niciun răspuns la ultimul e-mail pe care i-l trimisese lui Traian în acea tulburătoare după-amiază, în urmă cu un an. Așezat la masa lui obișnuită de sub teiul de la Bogdania, în după-amiaza mierie de septembrie, Răzvan simțea căldura blândă de peste zi. Închise cu un sunet sec laptopul și sunetul se multiplică și se suprapuse peste același sunet repetat luni de-a rândul în același loc, și în mintea lui totul răsună de parcă zeci de laptopuri se închiseră în același moment. "Traian... Răzvan...", repetă pentru sine, ca de fiecare dată. Termină de băut braga și se ridică de la masă. Așa, ușor, se cern sufletele blânde ale lumii. Agale și lin ca făina, își spuse, fără să știe că nu era prima oară când o spunea. Ajuns în stradă, miji ochii în stilul lui caracteristic și, printre genele pulverizate de praf și lumină, văzu.