Agnes Bain este adesea portretizată drept o femeie strălucitoare, voioasă, plină de viață și de bun gust de către autorul ei, Douglas Stuart. Citind Shuggie Bain mi-a fost poate mai greu într-un anumit moment s-o "citesc" astfel, dar pe măsură ce trece timpul, încep să înțeleg ce vrea să spună Douglas Stuart: pentru că viciul lui Agnes, faptul că a devenit alcoolică, nu o reprezintă în întregime, ci se sedimentează în straturi până ce îi acoperă toate părțile altfel strălucitoare. Din perspectiva asta mi-ar fi ușor să-mi imaginez o escapadă prin magazine cu un personaj ca Agnes — ar fi atrasă de cele mai strălucitoare bijuterii, probabil și-ar da ochii peste cap în fața dorinței mele de a intra pentru a zecea oară în aceeași librărie și și-ar cumpăra două-trei perechi de pantofi aproape identici, culori diferite, dar despre care-mi va spune cu un aer superior că nu sunt deloc la fel. Târându-mă din librărie, mi-ar oferi în sfârșit niște sfaturi utile din punct de vedere vestimentar, ar arunca înapoi pe raft blugii în același stil pe care-i vânez mereu spunându-mi că sigur sunt la fel, mi se pare că sunt diferiți și m-ar convinge că tocurile mici sunt nontocuri, rochia aia deasupra genunchilor îmi vine superb și că sigur nu arăt ridicol în dantelă. Cred că un centru comercial cât mai divers, cât mai gălăgios și plin de culoare ar fi spațiul perfect în care să se desfășoare Agnes Bain — ar iubi agitația, muzica, luminile puternice și ar fi furată de orice posibilă extravaganță, așa că o excursie la cumpărături cu ea s-ar dovedi transformatoare și exorbitantă în același timp. De asemenea, adevărata provocare ar fi întotdeauna să evităm orice bar sau magherniță, înlocuindu-le rapid cu alți și alți pantofi țipători și cu o atitudine dezaprobatoare, fățișă și puternică a lui Agnes în fața oricăror deprecieri de sine care s-ar strecura involuntar din partea-mi, o aud spunându-mi, "Fată, citești prea mult, uite ce-ți fac cărțile alea, îți stă superb în rochia aia și dacă te mai aud că te plângi, o să te oblig să stai în fața oglinzii o oră." Scriind toate astea încep să înțeleg din ce în ce mai bine tandrețea cu care o privește autorul pe Agnes Bain.