Mihaela Ioniță face naveta cu barca. Locuiește la Los Angeles, dar în fiecare zi, pe la prânz are întâlnire cu Răzvan Ursuleanu, pe strada Berthelot. Urcă în barcă și se teleportează. Uneori poate fi văzută trăgând la rame pe Lacul Snagov. Alteori, cu vântul în pânze pe Mediterana. Ori pe Amazon. Prima oară ne-am văzut pe malul Dâmboviței, unde făcea un show cu regretatul Ivan Patzaichin. Avea părul roșu, acoperit de o pălărioară de pai. Inițial am crezut că și-o pusese de fandoseală, apoi mi-am dat seama că era acoperită de senzori, încât își transmitea gândurile instant pe Radio București FM. Are și zile de primire, în Salonul de Opal, unde face previziuni sociale și scurte conversații cu prietenii, mai precis o comunitate selectă, în care sunt invitați și câțiva zenobi, prieteni de-ai mei. O dată ne-am întâlnit la teatru, ea în rochie ocru, cu perle, eu cu una dintre perucile mele. "Ce e, Zenob, m-a luat ea la mișto, nu cumva te crezi Baudelaire, de ți-ai pus păr verde?". Am ignorat, bineînțeles, dar de-atunci am pândit un moment, ca să-i dau replica, pentru că nu e om care să n-aibă măcar o dată în viață păr verde. Și-așa a și fost: dacă vedeți intrând la radio o tipă cu geacă de piele și plete verzi să știți că ea e.

Hai să cutreierăm magazinele cu niște oameni mai cunoscuți! Pe cine ai lua, ce-ai cumpăra?

Dacă m-aș încumeta să părăsesc barca pentru o excursie pe uscat, cred c-aș intra într-un magazin de electronice. Nu m-aș duce singură, ci l-aș lua pe Cocoșilă, din Moromeții lui Preda. Știi, noi doi, prin AFI sau poate printr-un magazin mai mic, de prin zona Lipscani. Mi-ar plăcea să cumpăr o tabletă și să pun pe ea ședințele de la Parlament. I-aș face-o cadou lui Cocoșilă, numai ca să-l aud comentând cu Moromete ceea ce vede. Dar asta nu pentru că m-ar interesa viziunea politică, ci pentru imaginarul înjurăturilor. Cred c-aș avea material pentru un roman-fluviu.

Există în Radio o viață a erorilor? A faptelor imprevizibile?

Normal. Am avut de toate, de la gafele uzuale, în care un enunț cuminte gen Avionul a aterizat pe pistă se transformă în enunț licențios, fără voie, până la întârzierile programate de tehnicianul care te lasă intenționat să vorbești și nu-ți pune muzica, iar tu trebuie să-ți umpli cu ceva timpul, deși ți-ai terminat de mult comentariul. Oh, da, există o viață a erorilor de tot felul. Odată făceam o emisiune-magazin cu Răzvan Ursuleanu, ceva lung, de 3 ore. În perioada aceea auzeam niște zgomote în mansarda locuinței mele și nu știam ce e acolo, deși bănuiam că sunt lilieci. Cumva am spus asta pe post și-au început să curgă telefoanele. Lumea era interesată de lilieci, brusc deveniseră personaje în viața Bucureștiului. Unii aveau soluții pentru stârpirea lor, alții, aveau idei despre viața liliecilor; în fine, alții povesteau despre lilieci legendari. Au fost sunați Pompierii. A fost sunat Muzeul Antipa. Totul a luat proporții, s-a transformat în comedia liliecilor, am început să extrapolăm tema, s-o coborâm în comedie, încât pe scurt, am ajuns vedetele liliecilor. Tot sezonul am avut ceva legat de ei, iar până la urmă am descoperit că în mansarda mea își făcuseră cuib niște bufnițe. Dar erau multe lucruri abracadabrante în emisiunile noastre. Erau și niște concursuri - tragerea la șorț, în care Răzvan ajungea să facă menajul pentru câștigători, care erau întotdeauna câștigătoare, iar noi, echipa, așteptam să se întoarcă de-acolo cu prăjituri și alte cadouri.

Te vopsești foarte des, de multă vreme aștept să te văd cu părul verde!

Dragă Zenob, mă plictisesc des, îmi place să schimb culoarea părului. Am încercat multe nuanțe, am fost și verde, dar am evitat să mă întâlnesc cu tine în acea perioadă, ca să nu-ți fac vreo concurență, ceva!

Ce obiecte magice ai?

Am un obiect vrăjit: caietul de fizică, din liceu. Pe vremea când eram elevă la Sava, pe-atunci Liceul "N. Bălcescu", într-una din zile m-am întâlnit cu Nichita Stănescu — zeu blond în soarele de aprilie. El mergea la Cartea Românească, eu aveam extemporal la fizică. I-am cerut un autograf. Eram foarte emoționată, firește, iar el mi-a semnat pe caietul de fizică și a desenat o inimioară, special pentru mine. Culmea e că ne-am întâlnit și după oră: "Ți-a mers bine?", m-a întrebat el. Am negat morcovită. "Nici mie", a spus Nichita, care în acea zi își lăsase inima pe coperta caietului meu. În momentele grele, mă întorc la acea zi, scot caietul din sertarul secret.

Cum te distrezi în pandemie?

În afară de călătoriile mele nautice, mă uit la filme, seriale gen Shameless, la concerte rock, la comedii.